Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Răscrucea Corbilor
În stoc

Răscrucea Corbilor

Andrzej Sapkowski
  • 7399 lei
Wishlist
Vanatorii nu se nasc. Sunt creati.
 
Inainte de a fi Lupul Alb sau Macelarul din Blaviken, Geralt din Rivia era doar un simplu absolvent al Cuibului Vanatorilor, Kaer Mohren, pasind intr-o lume care nu-i intelege si nici nu-i primeste cu bratele deschise pe cei asemenea lui.
 
Iar cand un act naiv de eroism se termina foarte prost, Geralt abia e salvat de la spanzuratoare de Preston Holt, un vanator carunt cu un trecut lasat in urma si cu o misiune proprie.
 
Sub calauzirea lui Holt, Geralt incepe sa invete ce inseamna cu adevarat sa urmeze Drumul: sa protejeze o lume care se teme de el, dar si sa supravietuiasca in aceasta lume traind dupa propriile reguli. Dar pe masura ce granita dintre bine si rau devine tot mai subtire, Geralt trebuie sa se hotarasca daca va deveni un monstru, asa cum il considera toata lumea, sau ceva cu totul diferit.
 
Aceasta este o poveste despre cum sunt creati oamenii de legenda si despre pretul pe care acestia trebuie sa-l plateasca.

Traducere din limba poloneza de Anca Irina Ionescu.

Spune-ţi opinia

Autentifică-te sau Înregistrează un cont nou pentru a putea scrie o opinie

Etichete: Rascrucea Corbilor, Seria Witcher, Andrzej Sapkowski, Editura Nemira, carte, Alexandria Librarii, promotie, librarie

V-ar putea interesa și...


Vremea disprețului (Seria Witcher, partea a IV-a)
Sabia destinului (Seria Witcher, partea a II-a)
Botezul focului (Seria Witcher, partea a V-a)
Vremea disprețului (Seria Witcher, partea a IV-a)
Anotimpul furtunilor

Anotimpul furtunilor

Andrzej Sapkowski


7999 lei

Luptătorii lui Dumnezeu. Trilogia Husita Vol. 2

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.


Recent văzute