Radu Vancu

Nu găsesc pentru teribila bunătate a lui Mircea Ivănescu, omul cel mai bun pe care l-am cunoscut, altă explicaţie decât aceasta: era într-atât de bun, pe cât era poezia lui de bună. În cazul lui, nu numai omul făcea poezia, ci şi poezia îl făcea pe om. În asemenea măsură, încât, dacă poezia lui e ilustrativă pentru un anumit ideal de umanitate, atunci şi omul e ilustrativ pentru ideea corespondentă de poezie. Într-un dicţionar ideal, la intrarea „poezie“ ar putea figura oricând numele lui Mircea Ivănescu – nu spre cinstea lui, ci spre a noastră. Fapt pentru care nu-i vom putea fi vreodată îndeajuns de recunoscători, după cum eu, în viaţa aceasta, nu i-am fost. Radu Vancu ..

Roman fiind, Radu Vancu are "sapte vieti in pieptu-i de arama". Asa si nu altfel i se explica frenezia debordanta a zilei si a clipei. Al doilea volum din Jurnalul lui este, fara sa ma tem de cuvant, hipnotic. Si ai impresia, citind, ca Radu Vancu tocmai a castigat un pariu cu supranaturalul. E mereu febril, ocupat si preocupat. Nu mai are mult pana sa cocheteze cu ubicuitatea. In geografia lui afectiva atrag atentia doua capitale: VancuVer si (San) Sebastian. Langa ele, pe aceeasi harta, gasesti faruri si calauze prin teritoriile prieteniei, ale rezistentei la ticalosie, ale admiratiei si - rar - ale deznadejdii. Aproape ca te cuprinde invidia urmarind acest traseu pe care se ivesc borne luminoase si unde respiratia lecturii e accelerata de la un rand la altul. Viata lui Radu Vancu, asa cum e povestita aici, are o incarcare formidabila. Te si miri cum se pot mobiliza atatea resurse pentru atatea cauze bune. Si chiar daca nu te miri, cuviincios si firesc e sa aplauzi paradoxul: autorul Transparentei e vizibil si numai bun de strans in brate. De ce? Pentru splendida cronica etica pornita din Piata Huet a Sibiului "infim si infinit". Pentru caldura prieteniei cu Mircea Ivanescu, Claudiu Komartin, Mircea Cartarescu, Eugen Ciurtin si atatia altii. Pentru disponibilitatea colosala, care-l face sa nu refuze invitatiile si sa fie o prezenta mereu proaspata si seducatoare. Pentru sprijinul acordat tuturor poetilor la inceput de drum. Pentru constatarea ca Florenta e "jignitor de frumoasa". Pentru amintirea tatalui pierdut si formulele uneori paralizante ale fiului castigat. Pentru Cami, armonie si microarmonie. Si pentru bunatatea lui funciara. Fiindca - regret ca o scriu abia acum - Radu Vancu nu e doar un profesor daruit, un exigent om al cetatii si un scriitor minunat. Radu Vancu e un om bun, iar bunatatea lui ne atinge si ne incalzeste pe toti. - Radu ParaschivescuAm tot ezitat daca sa incep acest al doilea jurnal, dupa incheierea primului; nu voiam sa repet pur si simplu ce am spus deja in primul, sa ingramadesc aici alte biografeme & superstitii & gesticulatii. Voiam sa se schimbe ceva esential in tonul lui, in ceea ce spune pe deasupra (sau pe dedesubtul) tuturor micilor biografeme pe care le inregistreaza.Si azi-dimineata, in vreme ce veneam spre gara prin zorii foarte racorosi, simtind cum imi ingheata umerii sub camasa prea subtire, am inteles deodata ce s-a schimbat in jurnalul asta: pur si simplu mi-a disparut corpul din el...E, daca am dreptate in impresia asta, un jurnal fara corp. Si ma intreb daca e bine sau rau ca-i asa - si daca poate exista asa ceva - sau daca nu cumva e un obiect imposibil, un cutit fara maner caruia-i lipseste lama, cu vorba lui Lichtenberg...

Doi studenți la Litere, pasionați de poezie și de plimbări printr-un Sibiu mitic, trăiesc o poveste de dragoste care rescrie harta orașului lor. Măcinați de maladii stranii, el de o inexplicabilă decorporalizare, care îl face să devină transparent la orice emoție mai puternică, ea de o sensibilitate exacerbată, care are consecințe dintre cele mai dramatice, cei doi înaintează permanent pe granița subțire dintre normalitate și angoasă existențială dusă la extrem, alimentată cu alcool, discuții literare și dragoste fizică. Câteva toposuri exemplare apar pe această hartă a unui Sibiu magic, a cărui isto¬rie în straturi se revelează de-a lungul cărții: apartamentul ticsit de cărți unde locuiesc cei doi, Graalajul, un misterios local supranumit și „subpământa“, catedralele și străzile labirintice ale orașului...

„Jurnalul lui Radu Vancu este o aventură intelectuală în sine. Mi s-a întâmplat rar să citesc notații atât de dense, atât de competente în zona culturală și atât de umane în cea emoțională. El confirmă un scriitor polivalent, unul dintre cei mai moderni și mai atotcuprinzători ai generației lui. Poet, universitar, activist cultural și civic, Radu Vancu pare unul dintre acei oameni cărora nimic din ce-i uman (și post-uman) nu le e străin.“ (MIRCEA CĂRTĂRESCU)„Dacă înainte de acest jurnal era doar credință, acum mi s-a transformat în convingere: poezia e un gen al biograficului – iar jurnalul e un gen al liricului. Tot ce e mai intens în noi intră aici. Iar această intensitate face, exact ca-n poezie, o dublă mișcare: pe de-o parte, ne falsifică viața, pe de alta, îi aduce adevărul decisiv. Din punctul acesta de vedere, mon semblable, mon frère, jurnalul acesta e doar un lung poem. Nici mai mult, nici mai puțin de atât.“ (RADU VANCU)..