Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Viitor cu cap de mort - în culisele puterii

Viitor cu cap de mort - în culisele puterii

Radu Cinamar
  • 2600 lei
Stoc epuizat

Wishlist
"Viitor cu cap de mort" uimeşte mai ales prin revelarea unor realităţi nebănuite, care ne orientează atenţia şi interesul către domeniile enigmatice ale vieţii şi civilizaţiei umane.
În vara anului 2003, într-o zonă neumblată din Munţii Bucegi, echipa Departamentului Zero (o secţiune ultrasecretă a Serviciului Român de Informaţii) a făcut o descoperire epocală care ar putea schimba complet destinul omenirii.
Presiunile diplomatice colosale efectuate de Statele Unite ale Americii asupra guvernului României pentru a nu divulga această descoperire lumii întregi au condus la o înţelegere temporară între cele două state 
şi la o inedită colaborare de ordin ştiinţific şi militar în cadrul echipei speciale care a plecat în "Marea expediţie". Implicaţiile sunt însă mult mai complexe, datorită imixtiunii ordinului ocult al Iluminaţilor, care a urmărit să preia controlul atât asupra locaţiei descoperii, cât şi asupra expediţiei româno-americane.
Expert în studierea şi cercetarea fenomenelor stranii şi totodată conducătorul unor operaţiuni de importanţă strategică excepţională pentru statul român, Cezar Brad este eroul evenimentelor şocante care s-au petrecut în Munţii Bucegi, dar şi a celor două întâlniri memorabile cu un reprezentant de frunte al Iluminaţilor, membru al grupului Bilderberg.

Etichete: Librărie, Alexandria Librării, Viitor cu cap de mort, în culisele puterii, Radu Cinamar, Editura Daksha, Spiritualitate, Carte, Reducere, Autor, Online, Preț

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Secretul. Învățături Zilnice
Întâlnire cu un călugăr

Întâlnire cu un călugăr

Jayant Mukherjee


2800 lei

Lilith

Lilith

Minerva


3000 lei

Tao pe înțelesul tuturor

Tao pe înțelesul tuturor

Alan Cohen


3000 lei

Omniversul

Omniversul

Alfred Lambremont Webre


2500 lei

Reflexologia holistică

Reflexologia holistică

Ewald Kliegel


3300 lei


Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.