Calea Moșilor nu este centrul lumii, Calea Moșilor este lumea întreagă. Adina e la grădiniță când se mută aici, cu părinții, și cartierul e nou-nouț și frumos. Trăiește în epoca de aur, are o coliță de la Filatelia cu tovarășul Nicolae Ceaușescu, iar Elena Ceaușescu este ca o mamă pe care o vede doar la televizor. Atât doar că nu are voie să povestească ce vorbesc părinții acasă despre ei. Noroc că viața adevărată e în altă parte, e în plăcile cu povești, în joacă, în ritualul de seară al clătitelor – două goale, două cu zahăr și două cu gem.
Odată cu epoca de aur se încheie și copilăria; trecerea la adolescență se suprapune peste anii tranziției, când sucurile la dozator iau locul Brifcorului și surprizele de la Turbo sunt mai bine văzute decât toate timbrele la un loc. Tot ce era înainte important pare să devină, încet-încet, de tristă amintire. Mai puțin amintirile, care, în jocul de oglinzi al nostalgiei și autoironiei, deschid către o nouă lume, poate mai bună.
