Ceea ce-l individualizează pe Andersen este stilistica cu totul personală, rezultat al unei remarcabile abilități de a mixa coerent limbajul comun cu expresii idiomatice, populare. Drept rezultate: generarea de emoții și idei subtile, angajarea cititorului într-o experiență de trecere firească de la poezie la ironie, de la farsă la tragedie.
Poveștile lui Andersen aduc în scenă cu egal tratament imagistic regi, regine, figuri reale, legendare sau inventate, creaturi magice (sirene, zâne) sau obiecte.
Între cele mai citite texte și azi, povești precum Rățușca cea urâtă, Hainele noi ale împăratului, Micuța sirenă, Degețica, Crăiasa Zăpezilor au fost traduse în mai mult de 20 de limbi de circulație internațională, inspirând scriitori, coregrafi, pictori, sculptori sau, în secolul al XX-lea, pe regizorii de filme pentru copii.
De altfel, după moartea lui Andersen, la data de 4 august 1875, circulația personajelor sale în varii formule artistice și mediatice (dar mai ales sub forma caracterelor de desene animate) a confirmat valabilitatea artistică a marelui povestitor nordic din secolul al XIX-lea.
