A scrie intr-o alta limba decat cea materna, a imprumuta graiul tarii de adoptie devin, la un mare poet, dintr-un inconvenient o sansa in plus de a-si completa si nuanta viziunea. Micile bijuterii ale acestei carti o dovedesc cu prisosinta, caci ele aduc aminte, rand pe rand, de „Sonetele lui Orfeu“, de „Elegiile duineze“, de „Cartea orelor“, dar si de anume fragmente din „Caietele lui Malte Laurids Brigge“. Rilke inventariaza liric lucrurile simple din casa (masa, lampa de carte, odaile, fereastra) si din afara ei (livezile, fantana, trandafirii, drumurile, podgoriile, cimitirul) intr-un continuum de simtire care le inzestreaza cu fine articulatii metafizice. Bogatia si nimicnicia lucrurilor este ingemanata, consubstantiala. (Constantin Abaluta)
„Miresmele unei livezi, zarea aburinda, fereastra inchisa spre sine, dar deschisa spre freamatul unui crang, portrete maleabile si atinse uneori de suflul angelicului, toate acestea (pre)zic o lume facuta in afara Eului. E spatiul seren, exterior framantarilor (dar care nu neaga posibilitatea vederilor penitente), in care se afirma o noua morfologie a fiintelor si a lucrurilor salvate prin reinventarea lor intr-o alta limba decat cea materna. În „grai de-mprumut“, cum traduce Constatin Abaluta sintagma „langue prêtée“. În ultimii doi ani de viata, intre 1924 si 1926, Rilke alege sa scrie poezie in limba franceza. Au rezultat cateva sute de poeme incluse postum in volumul „Poèmes français“. (Lucian Pricop)
Rainer Maria Rilke (1875–1926), unul dintre marii poetii de limba germana si franceza. Cu o biografie romantica de intermediar intre mai multe culturi (germana, franceza, italiana, rusa etc.), Rilke se apropie de contemporani precum Tolstoi, in 1900, de Rodin, in 1905-1906, de Paul Valéry, in 1924, si, in ultimii ani ai vietii, de André Gide, Jean Cassou, Charles Du Bos si Maurice Betz.
