Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Plutarh

Plutarh

Plutarh s-a născut la Cheroneea, în Beotia, în jurul anului 46 și a decedat în aceeași localitate, în anul 127. A fost un scriitor și moralist de origine greacă, cunoscut mai ales prin scrierile sale biografice și filosofice. 


Despre Isis și Osiris

Despre Isis și Osiris

Redactat în jurul anului 100 d.Hr., tratatul Despre Isis și Osiris este unul dintre cele 78 de texte semnate de Plutarh, pe care, călugărul grec Maximos Planudes, le-a adunat, în secolul al XIII-lea, sub titlul Moralia (dialoguri și discursuri pe teme etice, politice, religioase, filosofice s.a.). Puternic influențat de scrierile lui Platon, împrumutând elemente din filosofia lui Aristotel, de la stoici și epicurei, Plutarh face o prezentare interpretativă a religiei egiptene: concentrându-se asupra cultelor și misteriilor lui Osiris, el prezintă în detaliu atât practicile din timpul ceremoniilor religioase, simbolismul zeităților raportat la ciclul anual al vieții pe pământul binecuvântat de Nil, cât și concepția egitenilor despre univers.Deși este una dintre cele mai longevive religii din istoria omenirii – începuturile ei situându-se, aproximativ, în mileniul al IV-lea i.Hr. sau, poate, la o dată și mai îndepărtată, în Epoca Predinastica – nu există nicio relatare detaliată în textele și inscripțiile din piramide care să conțină o prezentare completă a mitului osirian. Iată de ce textul lui Plutarh are o importantă capitală pentru oricine studiază această cultură. Reunind elemente din tradiția egipteană, precum și unele informații furnizate de autorii care au scris înaintea lui despre Egipt, adunând informații prețioase, bucată cu bucată, Plutarh reușește să reconstituie mitul zeului, așa cum Isis însăși a adunat și a pus laolaltă bucățile din trupul lui Osiris, reconstruindu-l...


2900 lei

În stoc
? Cauți o carte și nu o găsești pe site?

Alexandria îți recomandă


Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.