Plecare, plecări e o operă de ficțiune - dar asta nu înseamnă că nu e adevărată.
E povestea unui bărbat pe nume Stephen și a unei femei pe nume Jean, care se îndrăgostesc unul de altul în tinerețe, dar se despart și ajung să-și mai dea o șansă la bătrânețe. E povestea unui Jack Russell Terrier în vârstă, pe nume Jimmy, admirabil de inconștient de propria mortalitate.
E și povestea felului în care corpul ne trădează, fie din cauza vârstei, a bolii, accidental sau fatidic. Și e povestea felului în care, odată cu vârsta, experiențele umane se estompează, devenind anecdote, apoi amintiri. Contează dacă ceea ce ne amintim s-a petrecut cu adevărat? Sau contează doar că a fost suficient de important pentru noi încât să ne marcheze?
-200x200.jpg "Sentimentul unui sfârșit (ed. 2017)")
