Pictând apa

S-a întâmplat să primesc manuscrisul acestei cărți chiar în momentul când un bun prieten îmi povestea cum a ajuns el la convingerea că de fapt creația e instinct: descoperise cu ani în urmă un artist involuntar, care alcătuise sute de colaje pentru propria lui nevoie, fără să-i treacă prin minte să le expună, cu acea inocență pe care numai conviețuirea cu adevărul ți-o conferă. Aveam s-o descopăr eu însumi când, deschizând volumul lui Maxim Radu Niculai, m-am trezit în fața uneia dintre cele mai puternice surprize pe care un autor mi le-a produs de ceva vreme încoace: sunt poeme ca un arc electric, de o directețe organică, neliniștitoare, animate de preocuparea de a înțelegeceva din viață și nu de mica (și umana, în fond) ambiție de a adăuga un strop orgolios în oceanul de poeți de dinainte. Aproape toate textele din Pictând apa s-au cerut scrise, și-au impus dreptul la existență, iar asta nu se poate mima. Cum nici efectul lor nu poate fi contrafăcut: pur și simplu le citești, te-ntorci la unele, le reiei în slow motion, și-ți dai seama că, din ce în ce, poți avea încredere în ele.