În istoria contemporană a României, Carol al II‑lea, al treilea rege al dinastiei de Hohenzollern, instalată în România la 10/22 mai 1866, este o personalitate controversată și contradictorie.
Titlul acestei lucrări ar putea să pară, la prima vedere, surprinzător, cititorul avizat în privința istoriei monarhiei în România având impresia că ar fi vorba de creația poetică a regelui Carol al II‑lea al României. Bogata istoriografie, inclusiv jurnalul său, nu confirmă talentul literar pe care l‑ar fi avut. Carol al II‑lea a fost un eminent filatelist, un cinefil recunoscut, dar nu un scriitor. Nu pare să fi fost, cel puțin la maturitate, un cititor foarte asiduu, dar contactul destul de strâns cu scriitorii i‑a permis să aibă o privire aplicată asupra literaturii din epoca sa. A sprijinit cultura română, o atenție specială fiind acordată scriitorilor. Aceștia, la rândul lor, l‑au omagiat, astfel că poeta și traducătoarea Sanda Movilă (1900–1970, soția scriitorului Felix Aderca) l‑a numit „întâiul dintre poeți“. Sintagma reprezintă titlul acestei lucrări, ce se dorește o analiză a contribuției scriitorilor români la cultul personalității regelui Carol al II‑lea.
