Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Peninsula interzisă

Peninsula interzisă

Alain Durel
  • 3800 lei
În stoc

Wishlist

Călătoria iniţiatică a unui francez pe drumurile abrupte ale sfântului munte, dublată de naşterea unui occidental la ortodoxie. Muntele Athos sau internaţionala monahală unde alchimia dorinţei se numeşte asceză şi devine un antrenament permanent pentru construcţia Omului în totalitatea lui. Muntele Athos sau trinitatea frumosului: a naturii, a liturghiei şi a chipului călugărilor. Muntele Athos sau lumea populată de sihaştrii care l-ar urma pe Hristos până în infern, de  călugări care nu se roagă, ci devin rugăciune, de părinţi spirituali geniali şi de vagabonzi celeşti clarvăzători, practicanţi ai nebuniei asumate, cea mai radicală formă de asceză. Puţini au cunoscut îndeaproape viaţa călugărilor de acolo, cu obiceiurile, riturile, singurătatea, zbuciumul sau pacea lor. Măreţia acelei lumi, adâncimea învăţăturilor, aparenta nebunie sau înalta spiritualitate, severitatea rânduielilor şi incredibila libertate, misticismul sau paranormalul, toate sunt povestite de un occidental întors în lume după mai bine de un an petrecut la Athos. 

Ce altă mare aventură i-a mai rămas omului modern, dacă nu cea a descoperirii de sine şi de Dumnezeu?


Etichete: Peninsula interzisa, Marturie despre viata pe muntele Athos, Alain Durel, Editura Philobia, carte, librarie, promotie, Alexandria Librarii, reducere

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Arhipelagul Sfinților

Arhipelagul Sfinților

Alain Durel


2200 lei

Pentru că ești căldicel

Pentru că ești căldicel

Alain Durel


2200 lei

365 de zile cu Părinții pustiei. Căile luminii
Să ne rugăm cu părinții de la Muntele Athos

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.