Pedagogia autonomiei este ultima carte a autorului, un îndrumar al pedagogiei aplicate spre folosul dascălilor și învățăceilor, trecând dincolo de separațiile lor politice.
„Nu e de mirare că Freire este urât. El ne învață gândirea critică. A deveni un spirit critic este un proces fără termen. Devenirea nu se poate înscrie într-o rubrică și nici nu se înregistrează pe o fișă săptămânală. Frica a fost insuflată în chiar în măruntaiele educației, iar acum ne confruntăm cu gripa stomacală a pedagogiei conduse de editori, centralizate, standardizate, capitalizate, cauterizate. Ce ne rămâne de făcut?”
John Dale
„E imposibil să devii profesor critic, dacă repeți mecanic și pe de rost fraze și idei inerte, în loc să provoci. Intelectualul care memorează, care citește ore în șir supus textului, care se teme de risc, vorbește despre lecturile sale ca și cum le-ar recita din memorie nu înțelege nicio relație – chiar și când aceasta există – între ce a citit și ce se întâmplă în țara sa, în orașul său, în cartierul său. Repetă ce a citit cu precizie, dar arareori încearcă ceva personal. Vorbește frumos despre dialectică, dar gândește mecanic. Gândește greșit. E ca și cum toate cărțile cărora le dedică atâta timp nu ar avea nicio legătură cu realitatea lumii sale. Realitatea cu care cărțile au de-a face e cea idealizată a unei școli care se deconectează din ce în ce mai mult de concret.”
Paulo Freire
