Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Paul Ferrini

Paul Ferrini

A scris peste 40 de cărți despre iubire, iertare și vindecare, printre care bestsellerul Iubire fără condiții, apărut în limba română la Editura For You.

Lucrările lui, combinând spiritualitatea și psihologia, au fost traduse în numeroase limbi, transmițându-i la nivel internațional învățăturile legate de vindecarea emoțională, evoluția personală și iubirea necondiționată.

Prin scrierile, conferințele și workshopurile sale, mii de oameni și-au rafinat arta și practica iertării și și-au deschis inima către prezența divină din ei și din alții.


Cuvinte de înțelepciune pentru fiecare zi

Cuvinte de înțelepciune pentru fiecare zi

Editura FOR YOU are bucuria să vă ofere încă o carte scrisă de Paul Ferrini. Spre deosebire de celelalte trei cărţi de acelaşi autor apărute la editura FOR YOU şi grupate sub titlul Reflecţii ale Minţii Christice, Iubire fără condiţii, Liniştea inimii şi Miracolul iubirii, cartea pe care v-o oferim acum conţine gânduri şi idei pline de înţelepciune, pentru fiecare zi a anului. Ele ne dau ocazia de a înţelege principiile spirituale care acţionează în spatele evenimentelor şi circumstanţelor ce se desfăşoară în vieţile noastre. Pentru a înţelege aceste principii, este nevoie de un exerciţiu zilnic, care ne ajută să aprofundăm trăirile din vieţile noastre şi ne încurajează să ne confruntăm cu adevărul – oricât de dificil ar fi acest lucru.Cuvinte de înţelepciune pentru fiecare zi reprezintă un instrument care ne îndrumă să înţelegem lecţiile spirituale conţinute în fiecare zi a vieţii noastre. Subiectele abordate sunt foarte variate, iar autorul nu ne oferă răspunsuri gata făcute, ci ne face să înţelegem că în fiecare întrebare pe care o punem se afla deja răspunsul, iar noi nu avem nevoie decât de o busolă care să ne arate încotro să o luăm. Folosind această carte ca pe o busolă, vom ajunge la propria noastră înţelepciune intuitivă – iar acest drum ne duce spre limpezime interioară, pace şi legătura directă cu divinul din noi.Iată două citate care ne dovedesc faptul că această carte ne va ajuta să evoluăm spiritual – aşa cum fac, de altfel, toate cărţile editurii FOR YOU:Colindăm peste tot prin lume, căutând iubirea ici şi colo, în această persoană sau în cealaltă. Căutam peste tot, numai în propriile noastre inimi şi minţi, nu.Atunci când îţi dai seama că tu eşti Sursa acestei etern evazive iubiri pe care o cauţi, deţii cea mai importantă piesă a cunoaşterii, ce se afla la îndemâna ta. Ea te va scuti de multe călătorii inutile. Te va împiedica să apuci pe mii de drumuri care nu te duc decât către o fundătură, către promisiuni neonorate şi către scurtături care nu ajung niciodată nicăieri. (22 decembrie)Nu poţi ajuta oamenii să se vindece, dacă nu simţi iubire în inima ta. Când o simţi, ceea ce spui şi faci va curge prin iubirea ta, nu prin frică ta – iar tu vei inspira, vei încuraja, vei înălţa. Aminteşte-ţi că te afli aici pentru a da celorlalţi forţa, nu pentru a-i corectă sau pentru a-ţi asuma răspunderea pentru durerea lor. Aşa că, nu-ţi impune darul asupra celorlalţi. Dăruie doar celor care-ţi cer ajutorul şi care sunt gata să-l primească. În felul acesta, nu le vei încălca teritoriul şi nu-ţi vei epuiza propriile energii. (7 septembrie)Pentru fiecare zi a anului există un astfel de grupaj de idei şi cuvinte înţelepte, care ne alină sufletul şi ne ajută să ne înălţăm spiritual, într-un mod plăcut şi uşor accesibil...


1500 lei

Stoc epuizat
Vezi detalii
? Cauți o carte și nu o găsești pe site?

Alexandria îți recomandă


Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.