Panait Istrati

Panait Istrati este unul din putinii scriitori romantici din ziua de astazi. Dar este un romantic pur, care poseda toate calitatile si toate defectele unui romantic. De la acea atat de stiuta si fatala preeminenta a sensibilitatii si a imaginatiei asupra inteligentei si pana la cochetaria cu revolutia sociala, in speta socialista (si vom vedea ce fel de socialism); de la lirismul autobiografic, aliat totusi unei mari inabilitati analitice si psihologice, si pana la evocarea trecutului, cadrul pentru trairile efervescente, febrile, ale catorva tipuri sau mai degraba siluete, umbre, gesturi; de la "dragoste pentru natura", des enuntata, si pana la ura anti-marxista a masinilor si a omului-masina, si de la dragostea pentru noblete si aristocratie sufleteasca pana la sentimentalismul unui idealism social, utopic.In Chira Chiralina, scriitorul infatiseaza, pe de o parte, lumea amestecata si straina din porturile dunarene, de odinioara, mai amestecata si mai straina decat cea de azi; iar pe de alta, Asia neamurilor, Orientul cu splendorile naturii si turpitudinile omenesti. Vitiile si mizeriile morale ale bietului pumn de tarana, Istrati le infatiseaza c-o iertatoare cumpanire, cu acelasi sentiment pe care trebuie sa-l aiba omul in fata diformitatilor fizice. Si unele, si altele, la urma urmei, sunt tot fiziologice. -..

„Chira Chiralina e prima mea operă şi-mi rămâne scumpă între toate... Şi poate că azi plângem amândoi pe ruinele unor năzuinţi cari ne-au fost deopotrivă de scumpe...“ (Panait ISTRATI)..

„Chira Chiralina e prima mea opera si-mi ramane scumpa intre toate... Si poate ca azi plangem amandoi pe ruinele unor nazuinti cari ne-au fost deopotriva de scumpe...“ (Panait ISTRATI)Tragica, romantica, exotica, fermecatoare, plina de aventuri si de pasiuni interzise, impletind viciul si virtutea, abjectia si nobletea, Chira Chiralina este una dintre cele mai tulburatoare scrieri din literatura romana si o neobosita pledoarie pentru libertate.Tanara Chira, ademenitoare si naiva, indrazneata si nesabuita, isi duce zilele alaturi de mama ei in petreceri si rasfat. Seara de seara, cu o nepasare sporita parca de apasarea sortii, fata isi primeste oaspetii intr-un cadru sufocat de erotism, devenind, cu voie ori fara voie, idealul amagitor al fratelui ei mai mic, Dragomir. Cand, asemenea oricarei iluzii, Chira ii scapa tanarului printre degete, acesta porneste pe urmele ei prin lumea cea mare, intr-o calatorie care-i perverteste sufletul si-i ingenuncheaza spiritul. Odiseea levantina a cautarii surorii iubite zugraveste un pretios tablou al Orientului la mijloc de secol XIX si ofera impresionante lectii de viata. La capatul drumului, hoinarul Dragomir, inteleptit, isi transpune experienta pribegiei intr-o poveste de o frumusete rascolitoare...

Panait Istrati este una dintre cele mai neobisnuite figuri ale literaturii noastre, penduland intre medii si lumi diferite, impartindu-se, totodata, intre spatiul cultural francez si cel romanesc. Adrian Zograffi, eroul principal din Chira Chiuralina si figura emblematica a prozei lui Istrati, intreprinde alaturi de prietenii sai o calatorie cu episoade exotice (marca prozatorului) si popasuri revelatoare existential...

După ce i­-a trimis lui Romain Rolland primul său manuscris, de 406 pagini, cuprinzând povestirile Oncle Anghel, Sotir şi Kir Nicolas, Panait Istrati a avut marea satisfacţie de a-­l cunoaşte personal pe scriitorul francez, la vila sa „Olga“ din Villeneuve, la 25 octombrie 1922. Din îndemnul lui Romain Rolland, Panait Istrati scrie cu înfrigurare primele două părţi, Chira Chiralina şi Stavru, pe care le trimite la Villeneuve, în Elveţia, la 11 şi 22 decembrie 1922, cea de-­a treia parte, Dragomir, fiind scrisă în primăvara anului 1932. În această perioadă şi până la reîntoarcerea sa în ţară, Panait Istrati a locuit în subsolul magazinului de încălţăminte al lui Gheorghe Ionescu, din Paris, rue du Colisée nr. 24, unde şi-­a scris cea mai mare parte a operei sale.Citind imediat Chira Chiralina, Romain Rolland îi scria entuziasmat, la 23 decembrie 1922:„Nu mai aştept să­-mi găsesc timpul necesar ca să-­ţi răspund. nu mai pot aştepta, după ce­-am devorat Chira Chiralina în toiul nopţii... Trebuie să-­ţi spun numaidecât: e formidabilă! Nu există nimic în literatura de azi care să aibă tăria aceasta. Nu există nici un scriitor de astăzi – nici eu, nici oricare altul – care să fie capabil s-­o scrie.Să nu-­ţi pierzi capul! Caută să-­l ţii bine! Ai greşeli mari, foarte mari, pe care am să ţi le semnalez fără menajamente. Dar, Doamne sfinte! Forţa asta, pasiunea asta, viaţa asta demonică! Nu mai sunt lucruri din vremea noastră, în Occident. Ele mă fac să mă gândesc la secolul al XVI-­lea şi la marii tigri ai teatrului Elisabetan (Shakespeare şi teribilii lui rivali, Webster, Marlowe).Magnific...

Chira Chiralina-Panait IstratiPanait Istrati este unul din putinii scriitori romantici din ziua de astazi. Dar este un romantic pur, care poseda toate calitatile si toate defectele unui romantic.De la aceea atat de stiuta si fatala preeminenta a sensibilitatii si a imaginatiei asupra inteligentei si pana la cochetaria cu revolutia sociala, in speta socialista (si vom vedea ce fel de socialism); de la lirismul autobiografic, aliat totusi unei mari inabilitati analitice si psihologice, si pana la evocarea trecutului, cadrul pentru trairile efervescente, febrile, ale catorva tipuri sau mai degraba siluete, umbre, gesturi; de la „dragoste pentru natura“, des enuntata, si pana la ura anti-marxista a masinilor si a omului-masina, si de la dragostea pentru noblete si aristocratie sufleteasca pana la sentimentalismul unui idealism social, utopic.Eugen IonescuIn Chira Chiralina, scriitorul infatiseaza, pe de o parte, lumea amestecata si straina din porturile dunarene, de odinioara, mai amestecata si mai straina decat cea de azi; iar pe de alta, Asia neamurilor, Orientul cu splendorile naturii si turpitudinile omenesti. Vitiile si mizeriile morale ale bietului pumn de tarana, Istrati le infatiseaza c-o iertatoare cumpanire, cu acelasi sentiment pe care trebuie sa-l aiba omul in fata diformitatilor fizice. Si unele, si altele, la urma urmei, sunt tot fiziologice.Mihail Sadoveanu..

..

Panait Istrati este unul din putinii scriitori romantici din ziua de astazi. Dar este un romantic pur, care poseda toate calitatile si toate defectele unui romantic.Les Chardons du Baragan a aparut in La Revue de Paris din 1 mai – 1 iunie 1928. In acelasi an s-a publicat in volum la Editura Bernard Grasset beneficiind de o receptare entuziasta. Maestrul si promotorul francez al lui Istrati, Romain Rolland ii scria intr-o epistola din 21 iulie 1928: „Am terminat de citit Ciulinii Baraganului. O carte mareata. De la un capat la altul. Dar mai ales inceputul care este epic. Cea mai cu miez, cea mai desavarsita din tot ceea ce ai scris. Maiestrie absoluta. Niciodata stilul dumitale n-a fost atat de pur, de sobru si de viguros in evocare.“ Dupa sase ani de la aparitie, Panait Istrati a intentionat sa-si traduca el insusi romanul in limba romana, dar agravarea starii sanatatii l-a impiedicat sa realizeze acest lucru. A putut traduce doar primul capitol, publicandu-l in gazeta Pamantul, din Calarasi, in numarul din 6 iulie 1934. Dupa inca noua ani, Alexandru Talex a tradus si restul romanului, care a aparut la Editura Moderna, in 1943, cu o prefata de Perpessicius, in care sugera ca: „O privire sumara ar putea aseza Ciulinii Baraganului in randul acelei literaturi sociale, legata de evenimentul rascoalelor taranesti din 1907.“ Totusi, o lectura care ofera o grila unica – „aceea a romanului social“ – este profund eronata. Titlul metaforic al romanului aditioneaza valori susceptibile sa intre in constructia simbolica a ciulinilor care devin simultan: simbolul vegetal, simbolul spiritual, simbolul miscarii opus inertiei, simbolul protestului social, simbolul memoriei… Asezand contrastiv romanul lui Istrati cu productele de gen ale contemporanilor, Perpessicius afirma ca: „Ciulinii Baraganului nu este un roman social, pentru ca Panait Istrati n-a urmarit un studiu al asezarilor agrare si al conditiilor ce aveau sa duca, in mod fatal, la rascoale, asa cum a incercat, intr-un plan redus, Duiliu Zamfirescu in Tanase Scatiu si au izbutit domnii Liviu Rebreanu si Cezar Petrescu in romanele lor. Ciulinii Baraganului e un roman simbolic, asa cum sunt mai toate cartile lui Panait Istrati.“ Atmosfera densa de nostalgie care cuprinde intinsele campii ale Baraganului istratian este in acord cu acea simplitate patetica a stilului sau care transforma textul intr-o carte despre candoarea copilariei si adolescentei, despre capacitatea omului de a se mira esential in fata mutatiilor majore ale existentei. Ciulinii Baraganului are in opera lui Panait Istrati conditia de cea mai poetica dintre povestirile sale, romantica si implicit tributara lirismului si reveriei. Este, intr-o simplificare propusa Eugen Simion, un elogiu al calatoriei, al migratiei pe fundalul unui spectacol natural halucinant.Lucian Pricop..

„Panait Istrati venea în aparenţă numai cu un capital de povestiri exotice. Era ca un fel de comoară, de 1001 de nopţi, în ediţia modernă. […] Dar, subteran, era cu totul altceva: o capacitate de simţire adâncă, răscolitoare, într-o vreme de uscăciune generală. Panait Istrati a fost un om viu, un om adevărat, un autentic. (Ne îngăduim în mod excepţional acest cuvânt.) Cu o energie oarecum plebeiană, de veşnic răzvrătit, s-a exprimat întreg, fără sfială şi fără ruşine.” Şerban Cioculescu..

Codin. Ciulinii Baraganului - Panait Istrati, editura Minerva: Romanul Ciulinii Baraganului, aparut in anul 1928, capodopera in proza a lui Panait Istrati, este un omagiu adus taranilor caresi-au pierdut viata in Rascoala din 1907, dar mai presus de asta, este un elogiu adus copilariei, care elibereaza omul din tirania timpului si a vremurilor.In volumul de fata se regaseste si Codin, tradus de Panait Istrati in limba romana, cuprinzand cele trei povestiri: O noapte in balti, Codin si Kir Nicola, aparut postum in aprilie 1935...

Panait Istrati este unul din putinii scriitori romantici din ziua de astazi. Dar este un romantic pur, care poseda toate calitatile si toate defectele unui romantic.Les Chardons du Baragan a aparut in La Revue de Paris din 1 mai – 1 iunie 1928. In acelasi an s-a publicat in volum la Editura Bernard Grasset beneficiind de o receptare entuziasta. Maestrul si promotorul francez al lui Istrati, Romain Rolland ii scria intr-o epistola din 21 iulie 1928: „Am terminat de citit Ciulinii Baraganului. O carte mareata. De la un capat la altul. Dar mai ales inceputul care este epic. Cea mai cu miez, cea mai desavarsita din tot ceea ce ai scris. Maiestrie absoluta. Niciodata stilul dumitale n-a fost atat de pur, de sobru si de viguros in evocare.“ Dupa sase ani de la aparitie, Panait Istrati a intentionat sa-si traduca el insusi romanul in limba romana, dar agravarea starii sanatatii l-a impiedicat sa realizeze acest lucru. A putut traduce doar primul capitol, publicandu-l in gazeta Pamantul, din Calarasi, in numarul din 6 iulie 1934. Dupa inca noua ani, Alexandru Talex a tradus si restul romanului, care a aparut la Editura Moderna, in 1943, cu o prefata de Perpessicius, in care sugera ca: „O privire sumara ar putea aseza Ciulinii Baraganului in randul acelei literaturi sociale, legata de evenimentul rascoalelor taranesti din 1907.“ Totusi, o lectura care ofera o grila unica – „aceea a romanului social“ – este profund eronata. Titlul metaforic al romanului aditioneaza valori susceptibile sa intre in constructia simbolica a ciulinilor care devin simultan: simbolul vegetal, simbolul spiritual, simbolul miscarii opus inertiei, simbolul protestului social, simbolul memoriei… Asezand contrastiv romanul lui Istrati cu productele de gen ale contemporanilor, Perpessicius afirma ca: „Ciulinii Baraganului nu este un roman social, pentru ca Panait Istrati n-a urmarit un studiu al asezarilor agrare si al conditiilor ce aveau sa duca, in mod fatal, la rascoale, asa cum a incercat, intr-un plan redus, Duiliu Zamfirescu in Tanase Scatiu si au izbutit domnii Liviu Rebreanu si Cezar Petrescu in romanele lor. Ciulinii Baraganului e un roman simbolic, asa cum sunt mai toate cartile lui Panait Istrati.“ Atmosfera densa de nostalgie care cuprinde intinsele campii ale Baraganului istratian este in acord cu acea simplitate patetica a stilului sau care transforma textul intr-o carte despre candoarea copilariei si adolescentei, despre capacitatea omului de a se mira esential in fata mutatiilor majore ale existentei. Ciulinii Baraganului are in opera lui Panait Istrati conditia de cea mai poetica dintre povestirile sale, romantica si implicit tributara lirismului si reveriei. Este, intr-o simplificare propusa Eugen Simion, un elogiu al calatoriei, al migratiei pe fundalul unui spectacol natural halucinant.Lucian Pricop..

Ciulinii Baraganului e un roman simbolic, unul dintre cele mai izbutite ale autorului. Este cea mai poetica dintre povestirile sale, romantica si implicit tributara lirismului si reveriei.Panait Istrati este unul din putinii scriitori romantici din ziua de astazi. Dar este un romantic pur, care poseda toate calitatile si toate defectele unui romantic. Il cunosc si il iubesc pc Panait Istrati. Eu nu pot sa-l condamn. Ca Romain Rolland il consider un scriitor talentat, desi marele scriitor francez s-a indepartat de el si, trebuie sa spun, pe nedrept, deoarece Istrati nu facea altceva decat sa lase sa vorbeasca constiinta sa, neputand sa ascunda anumite deceptii ale sale. Incapabil de un rationatnent teoretic si in consecinta incapabil sa cada capcana unui sofism, oricat de bine construit. Cu cativa ani in urma, cand si-a facut cunoscuta si mult comentata calatorie in Rusia, el s-a intors de acolo cu un anumit sentiment de frustrare. Dialogul pe care-l avusese el cu un demnitar, dupa ce vizitase unele inchisori si lagare de munca, denota o doza de deziluzie de incertitudine ce-l cuprinsese. Acest demnitar incercand dea lui Istrati o explicatie in legatura cu nedumerirea sa, si spunandu-i ca nu se poate face omleta fara sa spargi ouale, s-a trezit cu raspunsul prompt al lui Istrati: „As putea fi de acord cu aceasta explicatie, dar din nefericire am vazut mai mult ouale sparte decat omleta". Sunt convins ca Istrati a ramas pana la sfarsitul victii sale acelasi indragostit al omului, al libertatii sale. - Ernest Hemingway..

Un autentic veritabilTrăind un ataşament profund faţă de valorile spirituale şi refuzând compromisul, pe care îl plasează în aceeaşi categorie imposibil de acceptat cu banalitatea şi mărginirea cotidiană care conduc spre grotesc şi inacceptabil, Istrati face o mitizare a valorilor artisticului, moralităţii, justiţiei. Liniile definitorii ale destinului istratian sunt hamletiene. Istrati a crezut cu fervoare în misia culturală pe care o are de împlinit în lume, aşa cum a înfruntat şi decăderea lumii, aflate în iremediabil proces de putrefacţie. Sinceritatea lui Panait Istrati se revelează în această pagină de confesiuni, care este în esenţă o admirabilă definiţie a demersului său literar: „Singur şi sprijinindu-mi coatele la fereastră visez câteodată ore întregi. ªi nu e bine. Deoarece visul este mult mai concret când se sprijină pe stâlpii puternici ai amintirilor. ªi cunosc foarte puţine lucruri despre trecutul îndepărtat al Egiptului. Nu este de vină timpul care mi-a lipsit să studiez, ci imposibilitatea de a reţine faptele. Creierul meu se împotriveşte oricărui ajutor care vine din cărţi. Dacă mama mea m-ar fi înscris la liceu, eu aş fi fost o mediocritate uimitoare. în vreme ce, aşa cum sunt, nu maimuţăresc pe nimeni şi nu îndrăznesc să zbor către înălţimi care cer aripi pe care nu le posed. în schimb, apreciez orice fărâmă de adevăr, care arde, ca fierul înroşit, inima mea insaţiabilă. Sunt un foc care arde de dorinţe. Pământul şi viaţa nu vor fi niciodată prea mari, pentru ceea ce eu pot să simt. O cârtiţă incandescentă " în definitiv, iată ce sunt.Lucian Pricop..

Viata lui Panait Istrati este, ea insasi, subiect de roman de aventuri; iar scriitorul este primul care o preface in literatura, intamplarile traite fiind principala sursa de inspiratie pentru pro­pria opera.Mos Anghel este un asemenea text, caci din cele trei parti care il alcatuiesc, primele doua sunt create pe osatura autobiografica. Personajul al carui nume da titlul scrierii este unchiul lui Adrian Zografi, un alter ego al scriitorului. Un alt personaj masculin cu o poveste de viata impresionanta (si cu un destin apasator) este capitanul Mavromati, un grec. Bu­cata autobiografica are ca tema prietenia dintre un adult si un copil de numai 13 ani, ajuns ucenic in crasma lui Kir Leonida. Pentru copilul Panait Istrati, capitanul Mavromati este (la fel ca Mos Anghel pentru Adrian) adevaratul tata, pentru ca tatal biolo­gic nu i‑a fost aproape niciodata. Pe langa scrierea fascinanta a lui Panait Istrati, cititorii descopera, prin intermediul capitolului Afla mai multe si spune ce crezi, un amplu portret al autorului, diverse informatii interesante si cele mai importante pareri critice despre opera, precum si aplicatii si exercitii ce le sprijina dezvoltarea creativa...

***Țața Minca***Panait Istrati..

Din experiență mea de elev de liceu (în RM), pot spune că am avut de-a face cu o programa de lectură plină de texte expirate. Teme similare discutate de un profesor care le repetă deja de 15 ani. În căutarea mea solitară de „altceva” am dat peste ,,Chira Chiralina” de Panait Istrati. De ce Chira Chiralina a lui P. Istrati? Pentru că nu am citit niciodată o proză care să trimită clar la probleme multiple că violență domestică, kidnapping, trafic de ființe umane, homofobie sau robie, în literatură României interbelice. Prima parte descoperă figura lui Adrian, sau mai degrabă a noastră, care îl urmărește pe Stavru pentru a cerceta cauzele și consecințele acțiunilor lui. Tot aici dăm de Jackyll și Hyde, care coexistă în persoană limonagiului și de un capăt de poveste din ghemul viețîi lui. Încă neîncrezători, stăm la distanță, dar suntem, totuși, foarte curioși. În partea a două, Stavru sau Dragomir (pentru că putem deja să îi zicem așa) istorisește despre drama care l-a urmărit de-a lungul vieții, pierderea mamei și tot ce s-a întâmplat cu el și sora lui după tragicul eveniment. Aici observăm și motivele pentru care Stavru devine ceea ce cunoaștem de la început. Partea a treia ne teleportează în Cairo, unde dăm peste un Stavru bătrân și auzim (sau mai degrabă Adrian aude) partea lipsa a poveștii. În partea asta mai observăm că povestea pierde din dinamism și câștigă o parte meditativă, care este la locul ei în gură „celui trecut prin multe”. De ce Panait Istrati numește textul Chira Chiralina? Pentru că ea și tot ce o înconjoară îl aduce în față noastră pe șarlatanul și escrocul Stavru, care devine vulnerabilul și adevăratul Dragomir, de care ajungem să ne atașăm în mai puțîn de 150 de pagini. Și ce poate fi rău în a avea ‚,de-a face cu un hamal din portul Brăilei´´?..