Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Palat, curteni, ceremonii
În stoc

Palat, curteni, ceremonii

Tudor Visan Miu
  • 8990 lei
Wishlist

Palat, Curteni, Ceremonii. Tradiții instituționale și modele europene la Curțile regilor Mihai I și Carol al II-lea, 1927-1947


Instaurarea regimului comunist în România și abdicarea forțată a regelui Mihai, la 30 decembrie 1947, au reprezentat punctele de cotitură în ceea ce privește perspectiva în care a fost prezentată istoriei monarhiei, cel puțin până după 1989. Valorile și realizările acumulate în mai bine de opt decenii au fost puse sub tăcere în anii comunismului. Lucrarea de față este mai mult decât o radiografie a Casei regale în intervalul 1927-1947, perioadă care a reprezentat, în fapt, ultimele două decenii ale monarhiei în România, ci, în egală măsură, o oglindă în care se reflectă istoria țării într-un context mai amplu, european.


Studierea organizării Curții regale sub toți cei patru monarhi devoalează atât elementele de continuitate, cât și pe cele de inovație în materie de tradiții, principii, reglementări și practici. Prin stabilirea unor repere tematice și cronologice, cartea de față se concentrează asupra tradițiilor, oamenilor și evenimentelor de la Curtea regală din ultimele două decenii ale monarhiei în România (1927-1947). Amplul demers istoriografic urmărește trei mari filiere, dintre care ultima este hotărâtoare: (1) sursele disponibile provenind din arhiva Curții regale în anii 1920-1940 sunt, datorită profesionalizării aparatului administrativ al Palatului, mai detaliate decât cele din epoca antebelică; (2) Curtea regală a cunoscut schimbări mai frecvente, la nivelul structurii și al personalului superior, în timpul regilor Carol al II-lea și Mihai I, ale căror domnii au însumat o perioadă de trei ori mai scurtă (20 de ani, 1927-1947) decât cea a predecesorilor, regii Carol I și Ferdinand I (61 de ani, 1866-1927); (3) domniile regilor Mihai I și Carol al II-lea au ridicat controverse istoriografice mai intense la nivelul dezbaterilor academice și publice actuale decât cele care privesc domniile regilor Carol I și Ferdinand I.

 

Posteritatea celor patru monarhi români a fost construită în epoci diferite. Regii Carol I și Ferdinand I au intrat în imaginarul mitologic românesc deja din timpul domniei lor, ca suveranul „dezrobitor”, respectiv, „întregitor”. Succesorii lor, Carol al II-lea și Mihai I, au fost detronați prin lovituri de stat, devenind ținta campaniilor de propagandă ale noii puteri. După 1989, la nivelul percepțiilor populare s-a înregistrat, în paralel cu viziunea nuanțată a cercetătorilor, o departajare superficială între regii României, urmând instinctul de a clasa simplist conducătorii din istorie după tiparele figurilor „luminoase” și „întunecate”.

Spune-ţi opinia

Autentifică-te sau Înregistrează un cont nou pentru a putea scrie o opinie

Etichete: Palat, curteni, ceremonii, Tradiții instituționale și modele europene, Tudor Visan Miu, Editura Corint, carte, Alexandria Librarii, promotie, librarie

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.


Recent văzute