Ovidiu Pecican

Prezentul volum a fost alcătuit pentru a oferi o interpretare sintetică a istoriei româneşti, de la apariţia statului român până astăzi, cu o anumită insistenţă asupra curentelor de gândire şi a celor artistice manifestate în acest interval de timp. El nu este un tratat, căci, aşa cum bine observa folcloristul Ovidiu Bîrlea, „într-un tratat sunt dezbătute toate aspectele domeniului, proporţional cu importanţa lor, în fapt cu suma cunoştinţelor dobândite până la acea dată”1. Un astfel de scop nu mi-a stat în intenţie aici. Am fost interesat mai curând de dinamica de factură culturală din interiorul noului stat, inclusiv prin recursul abundent la opiniile unora dintre principalii săi protagonişti şi observatori.„Mircea Eliade spunea undeva că «e totdeauna penibil să vorbești despre lucruri prea triste și umilitoare pentru neamul tău». Și totuși, a le ține cu totul sub tăcere, tot timpul, nu poate decât să păgubească o bună cunoaștere a adevărului despre trecut și, până la urmă, și cunoașterea de sine. Mi-am asumat riscul de a le aduce în discuție pe unele, acordându-le un spațiu anume, pentru a contribui la întregirea imaginii despre trecutul nostru, care nu a fost numai spini, dar nici doar flori.” (Ovidiu Pecican)Prin noua sa carte, Ovidiu Pecican aduce în fața cititorilor, cu strălucirea unui maestru, zbaterile dramatice, în plan politic și cultural, ale elitelor naționale ale celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea, ale chinuitorului secol XX și ale primelor două decenii ale secolului nostru. România, stat și cultură (1866-2018) este, de fapt, istoria modernizării țării noastre, cu bune și cu relele ei, a ieșirii din înapoiere, a edificării unui stat funcțional, a expresiei culturale a unui ideal și a tentativei de liberă afirmare a ethosului românesc – toate constituind, de bună seamă, efigii ale unei victorioase reconfigurări de destin...

La adapostul zidurilor manastirilor sau conacelor boieresti moldo-valahe, ale cancelariilor maghiare si ale palatelor voievodale s-a desfasurat timp de secole un razboi nevazut. Un razboi neobosit, subtil si crancen. Razboiul pentru origini. De unde venim? Cine a fost aici mai intai? Cine poate sa-si ceara drepturi si intaietate? Razboiul acesta este cu atat mai cumplit, cu cat unele cronici si documente, probabil maghiare, preluate si folosite si de unii cronicari romani, vorbesc despre venirea candva, tarziu, a romanilor ca talhari trimisi in ajutor ungurilor contra invadatorilor din estul salbatic. Oroare, rusine, ofensa, striga cronicarii si carturarii romani, care nu intarzie sa aduca ei insisi dovezi ale vechimii antice daco-romane si ale continuitatii romanilor in aceste locuri, ca scut contra pretentiilor politice si teritoriale ale vecinilor mai puternici. Dovezi pentru mandria care incepea sa fie nationala.Volumul de fata este o analiza a tuturor acestor surse medievale si moderne, plasate in timp, spatiu si context cultural-politic. Este o scufundare in adancurile scrisului istoric central- si est-european; Ovidiu Pecican incearca sa ajunga la izvoarele care au iscat toate aceste controverse si lupte istoriografice timp de cateva veacuri.Cine suntem? De ce originile romanilor sunt atat de obscure? Care sunt legendele si evenimentele istorice de la care au pornit primele cronici defaimatoare? E oare vorba despre rea-credinta, sau despre imaginatia scapata din frau a unor secretari si copisti din Evul Mediu? Care a fost rolul romanilor in apararea Regatului Ungar? Care sunt argumentele carturarilor „nationalisti“? Raspunsul la aceste intrebari si la multe altele, pe care nimeni nu si le-a pus pana acum, le aflam din paginile unei carti de istorie scrise ca o poveste fara sfarsit...