Orbirea. Istoria unei imagini mentale în gândirea occidentală
Istorie a unei teme de mare încărcătură simbolică, volumul de faţă examinează felul în care condiția nevăzătorului a fost gândită şi reprezentată în arta occidentală. Moshe Barasch reconstituie, cu o remarcabilă finețe, semnificațiile pe care figura nevăzătorului le-a dobândit sau le-a pierdut de-a lungul secolelor de reflecție religioasă, filozofică și artistică. Relaţia complexă și adeseori paradoxală dintre orbire, contemplarea interioară și reprezentarea vizuală prinde contur în imagini recurente: rapsodul călăuzitor, vindecarea orbului, orbirea ca pedeapsă divină sau, dimpotrivă, ca semn al unui destin ales.
Acoperind un interval amplu, de la Antichitatea elină până la Iluminism, studiul îmbină iconografia şi hermeneutica, oferind o perspectivă nuanțată asupra felului în care cultura occidentală a înţeles raportul dintre vedere, interioritate și adevăr.
Cartea oferă o perspectivă erudită asupra modului în care cultura occidentală a înțeles, a mitologizat și a reprezentat vizual lipsa vederii de-a lungul secolelor.
Barasch demontează ideea că orbirea a fost privită uniform în istorie. În schimb, el ne arată cum acest concept a oscilat constant între două extreme: orbirea ca stigmat și pedeapsă divină (asociată cu ignoranța sau păcatul) și orbirea ca sursă a unei viziuni profetice, interioare (mitul poetului sau al înțeleptului orb).
Un adevărat erudit, Moshe Barasch a câştigat Premiul Israel și a devenit membru al Academiei de Ştiinţe din Heidelberg, fiind recunoscut la nivel internațional ca unul dintre cei mai importanți specialişti în istoria artei.
