Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Harry și Meghan. Drumul spre libertate

Harry și Meghan. Drumul spre libertate

Harry & Meghan - Drumul spre libertate. Odiseea unei familii regale moderneHarry & Meghan - Drumul spre libertate este o carte care te face să te întrebi, încă din primele pagini: Dacă iubirea presupune atâta sacrificiu, ce le rămâne după ce trece chinul? Dacă în acest drum al lor spre eliberare, cei doi sacrifică sentimentele puternice și liniștea, spulberând misterul care i-a unit la început? Căci în încercarea lor de a face monarhia mai accesibilă s-au lovit de prejudecățile presei tabloide, maniind un popor al cărui conservatorism vechi de secole nu poate fi prea ușor îndulcit. S-au trezit adulati, condamnați și sacrificați pe altarul opiniei publice, fiind nevoiți să se retragă dintr-o viață pe care-și propuseseră să o trăiască în linia întâi, nu pe tușa, goniți de articole pline de venin. Cei doi aveau atâtea planuri și visuri la începutul activității lor că membrii de rang înalt ai Familiei Regale, planuri care nu au încăput în niciun bagaj pe care l-au purtat peste Ocean în căutarea unui nou destin pe care, și astăzi, încearcă să și-l contureze. Cititorii vor descoperi cât de fragilă este, de fapt, linia dintre familie și instituția monarhiei, căci biografia atinge și subiectul sensibil al relației fracturate dintre Harry și fratele sau, William, o relație care pare acum tot mai greu de restabilit. - Elena Stoichiță, Redactor-Șef OK! Magazine Lectură obligatorie pentru orice fan al familiei regale moderne. - BuzzFeed.com The definitive book about Meghan and Harry. - TheCut.com Omid Scobie este un scriitor din Londra, editor regal pentru Harper's Bazaar, colaborator la ABC News, moderator Good Morning America și gazdă popularului podcast regal ABC, The Heir Pod. Scobie a devenit o voce autoritară asupra vieților și eforturilor filantropice ale membrilor mai tineri ai Familiei Regale. Carolyn Durand este producător și scriitor. A petrecut aproape două decenii lucrând în Londra, în relația cu Palatul Buckingham, Palatul Kensington, Clarence House și alte evenimente internaționale majore. În acea perioada, ea a produs mai multe interviuri cu membrii familiei regale, inclusiv prințul Harry. Contribuie la O, The Oprah Magazine, Elle Magazine și la alte companii de știri americane și britanice. Apetența românilor pentru tot ceea ce înseamnă regalitate ne-a făcut să abordăm, în paginile revistei OK!, pe care o coordonez de mai bine de zece ani, multe aspecte ce țîn de viață monarhiei britanice. Și nu de puține ori am rămas surprinși să descoperim că figurile regale pe coperta revistei aduceau vânzări mai mari decât în cazul oricărei vedete comerciale, cu notorietate. Melanjul dintre poveste, mister și cutume vechi de sute de ani a stârnit mereu curiozitatea oamenilor. Și pentru că monarhia Marii Britanii este cea mai populară, iar presă lor locală extrem de vocală în ceea ce privește furnizarea de informații în legătură cu ea, această nouă biografie neautorizată, dar extrem de bine documentată, scrisă de reporterii regali Carolyn Durand și Omid Scobie, a surprins întreg mapamondul. Harry & Meghan - Drumul spre libertate oferă perspectiva de spectacol asupra vieții celor doi duci, ale căror aripi au fost franțe de expunerea negativă în presă, pe fundalul unei monarhii mute, dominată de un conservatorism condamnat de mulți, inclusiv de cei doi "răzvrătiți".Povestea lor este un basm modern cu prinți și prințese, care nu a fost privat de "uneltele de tortură" ale acestei epoci, în care rețelele sociale și presă online te ridică și te coboară așa cum niciodată nu o va mai putea face presă tipărită, pe ale căror pagini englezii mai savurează și astăzi celebrul meniu "fish & chips" la gheretele stradale.Așadar, pentru a ne da seama ce-i unește și ce-i face diferiți pe cei doi protagoniști, le sunt urmărite destinele în paralel, formarea lor că adulți și urmele lăsate de momentele importante din viețile lor. Descoperim o Meghan provenind dintr-o familie cu multe tare și un Harry ce purta cu el povara prematură a morții celei care l-a învățat ce înseamnă libertatea, mama lui, Prințesă Diana, dar și traumele lăsate de acțiunile lui pe front, în calitate de membru activ al Armatei Britanice. Cartea abundă în detalii mai puțîn știute ale vieților lor, obținute de cei doi jurnaliști prin intermediul surselor pe care au evitat să le divulge chiar și după lansarea cărții. Una dintre ele fiind chiar Meghan prin intermediul terților.La început, în drumul lor în căutarea propriei identități că și cuplu și, mai apoi, că și familie regală, discreția a fost paravanul cel mai de preț. Odată cu dispariția acesteia s-a spulberat misterul și a pătruns în viață lor haosul. Un haos cu care poate doar iubita lui mama, Lady Di, se mai confruntase. [...] Însă, dincolo de luptele intestine, de faptul că ei pun propria fericire mai presus de titluri și de faptul că au avut foarte puțîn sprijin din partea monarhiei atunci când au ales acest nou drum, cartea lasă să se înțeleagă faptul că ei au plecat în căutarea unei libertății la care au tanjit, de fapt, cu mult înainte de a se cunoaște. - Elena Stoichiță, Redactor-Șef OK! Magazine..


65,00 lei

? Cauți o carte și nu o găsești pe site?

Alexandria îți recomandă


Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.