Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Olivia Manning

Olivia Manning

Olivia Manning (1908-1980) s-a născut la Portsmouth, Hampshire, și și-a petrecut mare parte din primii ani de viață în Irlanda, simțind, cum avea să povestească mai târziu, că nu aparține niciunui loc și dând dovadă de un mare apetit pentru călătorii și descoperiri. Chiar înainte de izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial s-a căsătorit cu R.D. Smith, trimis lector de literatură engleză la British Council din București, unde scriitoarea a venit să locuiască împreună cu el și unde avea să descopere un univers total străin, pe care îl va reflecta în literatura sa. După ce publicase mai multe romane, printre care The School of Love (1951) și The Doves of Venus (1955), experiența biografică a autoarei în lumea aflată în dramatica schimbare avea să ducă la apariția Trilogiei Balcanice, începute cu Marea șansă (1960) și cotinuate cu volumele Orașul decăzut (1962) și Prieteni și eroi (1965). Când nemții se apropiau de Atena și Europa fierbea, Olivia Manning  a trebuit să plece cu soțul sau în Egipt pentru că în cele din urmă să ajungă la Ierusalim, unde R.D. Smith a fost numit într-un post-cheie. Cuplul s-a întors la Londra în anul 1946, unde a trăit până la sfârșitul vieții. La peste zece ani de la Trilogia Balcanică, autoarea avea să publice, după The Rain Forest (1974), și Trilogia Levantului: The Danger Tree (1977), The Battle Lost and Won (1978) și The Sum of Things (1980). Împreună, cele două trilogii alcătuiesc seria intitulată Fortunes of War, cunoscută in toată lumea.


? Cauți o carte și nu o găsești pe site?

Alexandria îți recomandă


Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.