Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Nu cred în sfârșitul lumii

Nu cred în sfârșitul lumii

Antoaneta Ralian
  • 2900 lei (-580 lei)
  • 2320 lei
În stoc

Wishlist

“Prima secțiune a cărții de față adună aproape toate textele ocazionale scrise de Antoaneta Ralian în ultimul deceniu de viață. În cea de-a doua secțiune, am pus laolaltă, în ordine cronologică, șapte interviuri pe care traducătoarea le-a acordat, în perioada anilor 2002-2015, diverselor ziare, reviste și bloguri.

Îmi exprim speranța ca acest volum compozit, alături de numărul impresionant de traduceri, să infirme temerea Antoanetei Ralian cum că posteritatea ar avea o memorie scurtă.” Marius Chivu

Poate cea mai cunoscută traducătoare din ultimii douăzeci de ani, Antoaneta Ralian vorbește cu dragoste despre cărți pe care le-a redat în română. Se gândește dacă nu cumva ficțiunile la care a lucrat sunt mai reale, pentru ea, decât chiar viața ei.

Când vine vorba despre sine, încearcă să nu se pună deloc într-o lumină favorabilă. Vrea să rămână cu picioarele pe pământ. Potrivit educației conservatoare primite, ale cărei urme le resimte și la o vârstă înaintată, nu se iubește mai deloc pe sine. Dar tocmai prin asta i-a cucerit Antoaneta Ralian pe toți cei care au cunoscut-o, direct sau prin traducerile ei.


Etichete: Nu cred în sfârșitul lumii, Editura Art, carte, librarie, promotie, Alexandria Librarii, Antoaneta Ralian

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.