…Începe în urmă cu ceva vreme într-un sat din Maramureș, locul în care am trăit până la 20 de ani, când am luat lumea la picior. La propriu. O perioada în Anglia, două săptămâni în America, ceva vreme prin Italia și ani cărora le-am pierdut șirul în Franța, țară pe care am găsit-o cea mai aprope sufletului meu și în care m-am hotărât să rămân chiar dacă nu aveam nimic.
Am dormit în case abandonate, am făcut orice, de la vândut ziare, la spălat vase și lucrat pe ambulanță. Am ajuns apoi într-un restaurant, locul în care mi-am dat seama că a fi ospătar e chiar o meserie. Am pornit de la spălatul vaselor și am fost pe rând, piccolo, ospătar, manager de restaurant, director și director general. Mi-am dorit să cresc și mereu când am făcut un lucru, mi-a plăcut să-l fac bine. Așa fac și acum.
Iubesc oamenii. Iubesc să îi cunosc, să le ascult poveștile și să le spun povești. Asta m-a ajutat să întru în bucătărie prima dată, deși pasiunea pentru gătit o am încă de pe vremea în care mama mă lasă de pază la oală cu fasole de pe foc. Am învățat de la colegii mei bucătari cum să gătesc franțuzește, chiar dacă eu le pregăteam acasă fasole bătută și sarmale, un deliciu pe care-l mâncau cu nesaț de fiecare dată. De asta cred că mi-a și plăcut Franța atât de mult. Oamenii se respectă și respectă mâncarea, iar a fi bucătar e o meserie făînă, e creație.
Îmi place să mănânc, să fac mâncare, îmi place să degust, să descopăr arome. Când am ajuns pe ultima treaptă pe care puteam urcă în Franța, m-am intorsc acasă, locul în care mi s-a părut că o pot lua de la zero și pot valorifica cel mai bine ce am învățat în perioada mea franceză.
Astăzi, timpul mi se împarte între cele mai speciale persoane din viață mea, Ilona, fetiță mea, Iancu, băiețelul meu și Monica soția mea, bucătărie și restaurant.
Cauți o carte și nu o găsești pe site?
