Nicolae Manolescu

Toate istoriile literare visează să fie pure prin definiție și sunt impure prin natură. Există destule impurități și în cea de față. Nu le-am eliminat, fiindcă nu am vrut să scriu o operă perfectă (din acest punct de vedere) și stearpă, ci una vie și chiar contradictorie, în măsura în care nu exprimă un autor abstract, intemporal, ci pe mine cel de acum și de aici, cu lecturile, competența, temperamentul, gustul și capriciile mele. Și pentru ca nota de relativitate implicată în această recunoaștere să nu conducă la iluzii deșarte, va trebui, poate (oricât de lipsit de modestie aș părea), să reiau recomandarea făcută de un celebru filosof în pragul uneia dintre operele sale: cartea mea va fi înțeleasă cu atât mai bine cu cât cel care o va citi va fi reflectat el însuși la operele comentate în ea. Nu ofer un manual destinat instruirii, ci, cel mult, o încercare menită să placă celor instruiți.Dacă, pe de altă parte, e adevărat – și cât de frumos a spus-o Călinescu în finalul prefeței la Istoria lui – că literatura „poate sluji drept cea mai clară hartă a poporului roman“, nu mă consider, în ce mă privește, decât unul dintre zecile de cartografi, silitor și modest benedictin al ideii că fiecare se cuvine judecat după ce a realizat, oricât de mare ar fi depărtarea la care se află harta lui de harta ideală pe care, în naivitatea lor, iubitorii de literatură o cred posibilă. Nicolae Manolescu..

Studii consacrate poeţilor romantici, în care, pe lângă punctele de vedere noi, originale asupra fenomenului, autorul menţionează şi pe cele exprimate anterior, considerând că „o istorie literară trebuie să se refere atât la literatura care s-a scris în trecut, cât şi la felul în care ea a fost citită”...

Cand am publicat, acum aproape o jumatate de secol, intaia culegere de Teme, nu aveam o idee foarte limpede despre natura lor. Imi convenea, in schimb, formula lor lapidara, de "efemeride" , in stare sa-mi ofere un spatiu publicistic pentru preocupari momentane, care nu aveau nici suita (mi se intampla, ca si astazi, sa sar de la una la alta, urmarind un capricios grafic al lecturii), nici anvergura unor studii sau carti. Cu timpul, mi-am dat seama ca ma exprimau pe mine insumi mai profund decat as fi crezut si ca, departe de a se constitui din firimiturile cazute de la masa unor festinuri critice de amploare, isi aveau autonomia si specificul distinct. Abia recitindu-le am inteles ca, in esenta lor, erau de fapt niste incercari de a-i provoca pe cititorii de literatura si, poate, si pe unii specialisti, sa vada cu alti ochi anumite laturi ale obiectului nostru. Intentia inconstienta din care s-au nascut era mai putin aceea de a convinge decat aceea de a incita la lectura si la gandire. Nu aveam pretentia sa rezolv nimic, doream doar sa provoc rezolvari.Precizez ca "provocarea" (cata este!) din "temele" mele se adreseaza, in primul rand, celui care le scrie. De rutina mea mi-e frica, de pagina batrancioasa si terna care-mi poate iesi de sub condei, de extenuarea materiei mele cenusii. Mai ales ca stiu ca placerea (nu doar a lecturii) nu e eterna si ca, la capatul ei, ma asteapta, daca voi trai destul, lunga iarna a raspunsurilor la intrebari pe care nu voi mai fi in stare sa mi le pun. - Nicolae Manolescu..