Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Simbolul de Credință pe înțelesul copiilor

Simbolul de Credință pe înțelesul copiilor

Nicolae-Cristian Câdă Ana Pascu
  • 1680 lei
În stoc

Wishlist
Publicată cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cartea este dedicată atât copiilor, cât și părinților, reprezenând o premieră editorială. Simbolul de credință sau Crezul este mărturie și rugăciune deopotrivă. A fost formulat de Părintii Bisericii participanți la primele două sinoade ecumenice desfășurate la Niceea, în anul 325, și la Constantinopol, în anul 381, și a devenit mărturia definitorie Tradiției Bisericii. Rostirea Crezului, prevăzută în rânduiala premergătoare Botezului și la Sfânta Liturghie, la alte slujbe, precum și în canonul zilnic de rugăciune al fiecărui creștin, aduce în permanență această mărturie în atenția membrilor Bisericii. De aceea, pentru a fi înțelese mai ușor elementele esențiale învățăturii creștine, autorii propun un mic ghid catehetic pornind de la principala mărturie de credință a Bisericii. Deoarece, pentru copii, nașii sunt cei care la Botez fac această mărturie, rostind Crezul în numele și în locul lor, primii vizați de ghid sunt copiii, care pe măsura înaintării în vârstă trebuie să crească și în cunoașterea și asumarea modului de a gândi și de a fi prin faptă și cuvânt mărturisitori vii ai lui Hristos. Așa cum arăta Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în Cuvântul înainte, acest produs editorial inedit, realizat de redacția Revistei Chemarea credinței, publicație a Patriarhiei Române pentru copii și pentru familia creștină, „este o expresie a importanței acordate Crezului. Explicând celor mici, pe înțelesul lor, articolele Crezului, lucrarea îi pune în legatură pe aceștia – și împreună cu ei pe familia lor – cu nucleul sau miezul credinței creștine. Fiind vorba despre un ghid, mai degrabă spiritual, decât pedagogic, cartea nu are caracteristicile unui manual obișnuit. Lucrarea este concepută ca o introducere narativă, îmbogățită de sugestive ilustrații și inspirate punctări teoretice, în istoria și bogăția de sensuri a celor 12 articole ale Crezului. Astfel, parcursul catehetic al micilor cititori este deschis printr-o invitație la lectură, desfășurată nu solitar, ci in spiritul comunitar al Bisericii: în compania parinților trupești, a nașilor, ori sub îndrumarea părintelui spiritual”.

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Titus, tovarăș al Crucii. Vol. 1

Titus, tovarăș al Crucii. Vol. 1

Florence Morse Kingsley


2500 lei

Nădejdea noastră. Cuvinte despre Fericiri - tâlcuiri, pilde și istorisiri
Biblia - gold albă - 053

Biblia - gold albă - 053

"... Traducerea Sfintei Scripturi în limba proprie fiecărui popor a constituit încă din vechime o gr..


7560 lei

Biblia - gold grena - 073

Biblia - gold grena - 073

Biblia sau Sfânta Scriptură tipărită cu binecuvântarea Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bi..


8400 lei


Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.