Niccolo Machiavelli

Prima traducere integrala a unuia dintre textele majore ale stiintelor politice. Machiavelli considera ca un om politic trebuie sa posede competente si sa-si asume responsabilitati militare. ln Arta razboiului, limitele perspectivei sale, deseori unilaterala, provin din faptul ca interesul sau central nu este problema tehnicii si practicii militare, iar ganditorul florentin se ocupa de razboi in masura in care demersul ii serveste constructiei politice. La Machiavelli sunt suprapuse conceptia sa si ideile unor asa-zisi antimachiavelici sau naivi ai inceputului de secol al XVI-lea. De fapt, nu e vorba despre antimachiavelici, ci despre oameni politici care afirma idei ale epocii; de aceea, polemicile sunt cel mult accidente literare. (Antonio Gramsci)...

Prima traducere integrala a unuia dintre textele majore ale stiintelor politice.Machiavelli considera ca un om politic trebuie sa posede competente si sa-si asume responsabilitati militare. In Arta razboiului, limitele perspectivei sale, deseori unilaterala, provin din faptul ca interesul sau central nu este problema tehnicii si practicii militare, iar ganditorul florentin se ocupa de razboi in masura in care demersul ii serveste constructiei politice. La Machiavelli sunt suprapuse conceptia sa si ideile unor asa-zisi antimachiavelici sau naivi ai inceputului de secol al XVI-lea. De fapt, nu e vorba despre antimachiavelici, ci despre oameni politici care afirma idei ale epocii; de aceea, polemicile sunt cel mult accidente literare.Antonio GramsciPrima traducere integrala a unuia dintre textele majore ale stiintelor politice.Machiavelli considera ca un om politic trebuie sa posede competente si sa-si asume responsabilitati militare. In Arta razboiului, limitele perspectivei sale, deseori unilaterala, provin din faptul ca interesul sau central nu este problema tehnicii si practicii militare, iar ganditorul florentin se ocupa de razboi in masura in care demersul ii serveste constructiei politice. La Machiavelli sunt suprapuse conceptia sa si ideile unor asa-zisi antimachiavelici sau naivi ai inceputului de secol al XVI-lea. De fapt, nu e vorba despre antimachiavelici, ci despre oameni politici care afirma idei ale epocii; de aceea, polemicile sunt cel mult accidente literare.Antonio Gramsci..

Traducere, note, notă asupra ediției și indice de Gabriel PurghelCronologie și control științific de Smaranda Bratu ElianCu o prefață de Carlo Varotti„Arta războiului este o operă interesantă chiar și pentru cititorul care nu e un specialist savant în Renaștere sau, mai exact, în războaiele din modernitatea timpurie. Interesul care-l incită pe gânditorul ce transpune orice manifestare colectivă a vieţii umane la o dimensiune complet laică a acţiunii politice rezidă în privirea acută a celui care cercetează pasiunile profunde ale indivizilor și modalităţile în care ele devin factori ce produc energia colectivă, construct de mecanisme identitare și de valori împărtășite. Tratatul machiavellian propune un manual tehnic, înveșmântat însă într-un dialog umanist elegant, încredinţat unei limbi fără constrângeri, caracterizată de un lexic ales și de structuri sintactice armonioase, prezentând un model «înalt» de cultură literară, încredinţată unei limbi florentine vioaie, dar elegante, care se dorește un model de inspiraţie naţională.“ — CARLO VAROTTI..

O carte fundamentală pentru istoria gândirii politicePrima traducere în limba română„Comentariile la prima decadă a lui Titus Livius sunt marea operă a florentinului despre republici, constituind împreună cu Principele, care e dedicat puterii monarhice, un diptic inseparabil. Pornind de la exemple extrase din istoria romană a lui Titus Livius, Machiavelli construiete o operă compozită și variată, în care sunt abordate diverse aspecte ale politicii și ale istoriei, plecând de la convingeri ideologice care la Machiavelli erau și aveau să rămână mereu legate de modelul republican de guvernare a statelor, al cărui prototip inegalabil era pentru el Republica romană antică. Găsim în Comentarii o știință politică de mare anvergură, care cercetează forma statului și structurile sale și pune întrebări cu privire la legile istorice ce guvernează procesele de ascensiune, criză și decădere ale organismelor politice pe o perioadă lungă de timp. În ele sunt tratate diferitele dinamici ale conviețuirii civile: rolul religiei; valorile împărtățite pe care trebuie organizată comunitatea; problema apărării libertății; raportul dintre formele constituționale și realitățile sociale, dar și războiul și politica externă, organizarea armatelor și apărarea statului.” (Gian Mario Anselmi)..

Cand Machiavelli este vazut drept fondatorul stiintei politice moderne sau creatorul autonomiei politicului, trebuie sa se aiba in vedere acest termen in acceptiunea sa extinsa, profesata teorematic in Akademia lui Platon. De aceea, reflectiile asupra puterii, aflate in centrul de interes al Principelui, modeleaza diviziunile sociale in acord cu oscilatiile diviziunii puterii si societatii civile. Asta ne confirma ca momentul Machiavelli desemneaza nu numai epoca Renasterii, ci si modernitatea insasi, care presupune ideea ca oamenii isi croiesc singuri propria istorie. Dar efectele Principelui sunt prezente si dincoace de modernitate, gratie viziunii sale creative: respingerea metafizicii, metoda empirica si istorica in studiul domeniului politic, jocul anti-utopiei si convingerea ca exista o ratiune de stat.De ce o noua traducere a cartii de referinta a stiintelor politice? Pentru ca textele mari isi modifica sensul la o noua lectura, iar actualitatea Principelui depinde de intelegerea si de acceptarea fiecarei noi generatii de cititori. Politica este la Machiavelli un calcul al beneficiilor si al costurilor, iar omul politic are a fi constient de singura realitate a lumii care este puterea si nu moralitatea. Axioma politicii machiavellice (binele are adesea drept consecinta raul si invers) a inspirat termenul realpolik, maturizat notional abia in secolul al XIX-lea si operationalizat in veacul trecut si azi. A pune pe acelasi palier indrumarile secretarului Florentei cu abilitatile politice ale lui Otto von Bismarck sau cu cele diplomatice ale lui Henry Kissinger inseamna a construi o genealogie a unei filosofii, sau a unei tehnici, sau a unei capacitati de diagnoza si tratament. Iar Machiavelli nu a produs doar acesti discipoli ci multi altii, inclusiv dictatori, care si-au legitimat crimele prin malformarea ideii de actiune politica necesara...

A citi Principele inseamna a face un exercitiu important de patrundere critica. Lectura lui este un excelent teren de antrenament al gandirii, unde privirea asupra realitatii devine o explorare care ne invata sa dam la o parte elementele accesorii si marginale pentru a patrunde in adanc, acolo unde opereaza factorii esentiali (pe care i-am putea numi antropologici) ai actiunilor indivizilor, in societate si in istorie. In acest sens, fiecare pagina a Principelui este o solicitare adresata cititorului de astazi (desi el traieste intr-o lume mult diferita) de a-si pune intrebari cu privire la dinamica faptelor omenesti, la fenomenologia puterii, la mecanismele prin care liderul isi intareste puterea si isi construieste imaginea publica. Iata de ce Principele continua sa fie pretutindeni in lume, indeosebi in institutiile care formeaza manageri si lideri politici, un clasic: pentru ca, dincolo de retete specifice, el sugereaza principii care permit intelegerea si controlarea complexului joc al raporturilor de forta in care noi toti suntem, fie ca stim si vrem sau nu, mereu implicati. - Carlo Varotti..

Ca diplomat la Florența, în tumultuoasa perioadă de la sfârșitul secolului al XV-lea și începutul celui de-al XVI-lea, Niccolò Machiavelli știa cât de brusc poate să se înalțe și să se prăbușească o carieră politică. Principele, manualul său realist și pragmatic despre putere, l-a făcut celebru și a rămas controversat până astăzi. Principele a șocat Europa la data publicării sale (în 1532, la cinci ani după moartea autorului) prin susținerea tacticilor lipsite de scrupule în scopul de a dobândi puterea absolută și prin respingerea moralității convenționale. Cum poate un lider să se mențină puternic și autoritar, dar în același timp să le inspire loialitate celor care îl urmează? Când este necesar să încalce regulile? Este mai bine să fie temut decât iubit? Examinând regimuri și conducători din întreaga lume și de-a lungul istoriei, de la împărații romanii la papii din vremea Renașterii, de la Hannibal la Cesare Borgia, Machiavelli răspunde acestor întrebări într-un tratat care își păstrează până astăzi puterea de a indigna, dar și de a da lecții practice. „Machiavelli este singurul gânditor politic al cărui nume a ajuns să fie sinonim cu o politică de un anumit tip, care există și va continua să existe independent de influența lui, o politică ghidată exclusiv de interese practice, care folosește orice mijloace, corecte sau incorecte, arme sau otravă, pentru a-și atinge scopurile – ținta ultimă fiind extinderea teritoriului patriei –, dar folosește patria, la rândul său, pentru extinderea puterii unei persoane sau a unui partid.“ Leo Strauss „Machiavelli a fost un om onest și un bun cetățean; dar, fiind atașat casei Medici, a fost forțat să-și ascundă dragostea de libertate din cauza opresiunii din țara lui. Alegerea eroului său detestabil îi arată destul de clar năzuințele ascunse; iar contradicția dintre Principele, pe de o parte, și Comentariile la prima decadă a lui Titus Livius și Istoriile florentine, pe de altă parte, demonstrează că acest gânditor politic profund a fost studiat până acum doar de către cititori superficiali sau corupți. Curtea de la Roma a interzis cu severitate Principele. Și este de înțeles, pentru că o portretizează cu atâta fidelitate.“ Jean-Jacques Rousseau„Le suntem profund îndatorați lui Machiavelli și altor scriitori de felul lui, care, în mod deschis și neprefăcut, afirmă sau descriu ceea ce oamenii fac, nu ceea ce ar trebui să facă.“ Francis Bacon„În anumite privințe, micul tratat al lui Machiavelli se integrează în genul numit «oglindă a principilor»; în alte privințe, este o parodie diabolică a genului, un fel de mesă neagră politică.“ Garrett Mattingly„Împărtășim opinia generală despre Machiavelli [despre viclenia josnică a învățăturilor sale] nu doar pentru că este o opinie sănătoasă, ci mai ales pentru că refuzând s-o luăm în serios am trece cu vederea ceea ce este cu adevărat admirabil la Machiavelli: gândirea lui curajoasă, grandoarea viziunii sale, subtilitatea și eleganța discursului.“ Leo Strauss..

... Toate statele, toate formele de stăpânire care au avut şi au putere asupra oamenilor, au fost şi sunt fie republici, fie principate. Iar acestea din urmă sunt fie principate ereditare, şi anume acelea asupra cărora familia stăpânitorului lor domneşte de multă vreme, fie principate noi. Cele de acest fel sunt fie în întregime noi, cum a fost Milanul pentru Franceso Sforza, fie apar ca părţi anexate statului ereditar al principelui care le-a cucerit, cum este Regatul Neapole pentru regele Spaniei. Posesiunile astfel dobândite sunt obişnuite fie a trăi sub conducerea unui principe, fie a se bucura de libertate; şi ele pot fi obţinute cu armele principelui însuşi, cu ale altora, sau printr-un noroc ori prin pricepere.Cei care doresc să dobândească bunăvoinţa unui principe obişnuiesc, de cele mai multe ori, a i se înfăţişa cu acele lucruri pe care, între toate, acesta le socoteşte mai preţioase, sau care par a-l bucura cel mai mult: astfel, adeseori vedem că li se aduc în dar cai şi arme, postavuri din fir de aur, giuvaieruri şi alte asemenea podoabe demne de măreţia lor. Dorind, aşadar, să mă înfăţişez şi eu înaintea Magnificenţei Voastre cu o mărturie a prea supusei mele plecăciuni, nu am aflat între toate lucrurile mele niciunul care să-mi fie mai preţios sau pe care să-l apreciez mai mult decât acea cunoaştere a faptelor oamenilor mari pe care am dobândit-o printr-o îndelungă experienţă a împrejurărilor vieţii moderne şi printr-un studiu neîncetat al celor antice; şi pentru că asupra acestor lucruri am cugetat îndelung şi le-am observat cu multă strădanie, le-am adunat într-un mic volum pe care îl trimit Magnificenţei Voastre.DEDICAŢIE către Lorenzo de’ Medici, Magnificul..

Lucrarea lui Machiavelli, adevărată piatră de hotar ce marchează întemeierea teoriei politice moderne, este rezultatul asimilării de către ilustrul florentin a unei seculare cugetări asupra istoriei, dar mai ales al experienţei sale politice şi diplomatice nemijlocite, în calitate de cancelar al Republicii Florentine. Ambele l-au condus spre o nouă şi revoluţionară gândire a fenomenului politic: ea pleacă de la analiza realităţii de fapt şi de la o antropologie desublimată, prin care Machiavelli trece peste pragul epocii sale şi păşeşte în modernitate.Această carte, iubită şi totodată hulită de suverani, jurişti şi filozofi, a influenţat covârşitor gândirea politică modernă, păstrându-şi actualitatea şi, deopotrivă, caracterul neliniştitor...

Pur si simplu o opera fundamentala in materie de gandire politica.'Oamenii isi schimba bucuros stapanirea in credinta ca vor avea alta mai buna, ceea ce ii face sa ridice armele impotriva celui care domneste asupra lor; dar se insala, pentru ca experienta le arata apoi ca starea lor a devenit de fapt mai rea.'..

Pur si simplu o opera fundamentala in materie de gandire politica.'Oamenii isi schimba bucuros stapanirea in credinta ca vor avea alta mai buna, ceea ce ii face sa ridice armele impotriva celui care domneste asupra lor; dar se insala, pentru ca experienta le arata apoi ca starea lor a devenit de fapt mai rea.'..

„A citi Principele înseamnă a face un exerciţiu important de pătrundere critică. Lectura lui este un excelent teren de antrenament al gândirii, unde privirea asupra realităţii devine o explorare care ne învaţă să dăm la o parte elementele accesorii și marginale pentru a pătrunde în adânc, acolo unde operează factorii esenţiali (pe care i-am putea numi antropologici) ai acţiunilor indivizilor, în societate și în istorie. În acest sens, fiecare pagină a Principelui este o solicitare adresată cititorului de astăzi (deși el trăiește într-o lume mult diferită) de a-și pune întrebări cu privire la dinamica faptelor omenești, la fenomenologia puterii, la mecanismele prin care liderul își întărește puterea și își construiește imaginea publică. Iată de ce Principele continuă să fie pretutindeni în lume, îndeosebi în instituţiile care formează manageri și lideri politici, un clasic: pentru că, dincolo de reţete specifice, el sugerează principii care permit înţelegerea și controlarea complexului joc al raporturilor de forţă în care noi toţi suntem, fie că știm și vrem sau nu, mereu implicaţi.“ — CARLO VAROTTI..