Monica Pillat

Oricine a citit acea perla din coroana memorialisticii romanesti care este Eterna intoarcere, adica Ofrandele Corneliei Pillat, a ramas captivat intai de toate de personajul fabulos, aproape marquezian, Gheorghe Ene Filipescu, tatal autoarei, orfanul plecat din Oltenita natala, ajuns ucenic cizmar la Bucuresti, apoi proprietar al unui magazin de incaltaminte de lux in pasajul Jean Villacrosse din Calea Victoriei, premiat la Barcelona in 1929 si ales starostele breslei pe tara, membru respectabil in miscarea social-democratiei noastre de rit vechi. Ei bine, acum se vede ca fiica reusise "doar" pregatirea panzei. Desavarsirea tabloului si mai ales inramarea lui potrivita i-au revenit nepoatei Monica Pillat, intrupare palimpsest a fermecatoarelor impletiri dintre familiile Pillat si Bratianu. Dupa ce a etalat comoara epistolara adunata de Dinu, Pia si Cornelia, Monica Pillat reuseste acum scenariul magnetizant al unei redutabile docudrame. Frumoasa isprava a Monicai Pillat e o monografie biografica si o reconstituire de destin personal, dar in acelasi timp frizeaza istoria sociala si restituie cadrele si atmosfera boieriei mestesugaresti de odinioara, adevarata articulatie intre marea si mica burghezie, ne aminteste puterea breslelor medieval-rinascimentale, adesea echivalente masoneriilor. Dezvaluit aici in toata complexitatea personalitatii sale, Gheorghe Ene Filipescu, fostul ucenic ajuns presedintele Sindicatului Profesional al Meseriasilor Cizmari din Romania si membru in Parlament, le cita confratilor comeseni, cum nu se poate mai natural, din Platon si Epictet...

„Cu o ascendență fabuloasă, «înger rămas» dintr-o lume apusă, Monica, «plină de comori pe care anii» i le-au lăsat «anume spre păstrare», după ce ne-a dăruit romanul romanului pierdut al tatălui ei, Dinu Pillat, înviază pentru eternitate, în această carte, oameni minunați care s-au ridicat deasupra întâmplărilor tragice ale destinului lor, învingând suferința cu demnitate, discreție și bunătate, mereu puternici în credință, iubire și speranță. Cartea este mai mult decât un dans, este un poem al memoriei în care regăsim muzica serafică și aspirația către cer din poezia, proza și dialogurile publicate în ultimul deceniu, prin care autoarea își binemerită locul într-o dinastie nu numai politică, ci și literară.“ VALERIU STOICA„În casa noastră de demult se petrecea captarea clarului din vag. Mama fixa o mică lampă sub un geam pe care așeza fotografiile făcute în biserici, deasupra lor desfășura foaia de calc. După aceea, aprindea lumina și cu penița fină, înmuiată în tuș, trasa caligrafia subiectului pierdut. Din ceața frescei, în desenul mamei, se iveau pe rând păstorii, Steaua, boul și asinul, surâsul Născătoarei întinse în fân cu Pruncul, mironosițele blajine lângă Cruce, martirii răsuciți spre cer.Adesea, o surprindeam în casă lipind cu migală prețioasele vase vechi din care rămăseseră doar cioburi sau reparând țesătura unor la fel de vechi broderii ori covoare. Îmi arăta că «cicatricile» de pe obiectele recuperate astfel le făceau să fie cu atât mai iubite.“..

Monica Pillat – nepoata poetului Ion Pillat şi a pictoriţei Maria Pillat-Brateş, fiica lui Dinu şi a Corneliei Pillat, născută la 8 octombrie 1947, la Bucureşti. Membră a Uniunii Scriitorilor, la secţia poezie.Scrieri: poezie, proză, critică literară, traduceri şi îngrijiri de ediţie.„Prezenta antologie cuprinde o selecţie din versurile publicate în volumele Corăbii, Ed. Cartea Românească, 1970, Imaginaţia ecoului, Ed. Cartea Românească, 1981, Pluralul ca o veghe, Ed. Emi­nescu, 1989, Sentinţe suspendate, Ed. Albatros, 1998, Dorul de rai, Ed. Universalia, 2005, şi Duet în alb, Ed. Humanitas, 2015, la care am adăugat şi câteva texte extrase din cartea de proză şi poezie Drumul spre Emaus, Ed. Vremea, 2002, şi din 45 de poeme inedite.” (Monica Pillat)..

Toată lumea la bord! Pornim în cea mai grozavă aventură împreună cu Băiatul, Invincibilul Ş, un şarpe de temut, şoriceii Porthos, Bonifaciu şi Jeff, mopsul pistolar Piratul Roşu, găina Vasilica, melcul Dick, iepuroaica Beatrice, care se pricepe de minune să tricoteze ciorapi, pisica vegetariană Rosamunda şi şopârla Ursula. Ni se vor alătura barza Ortansa, o excelentă dansatoare de tango, Petcu cel Blând, un măgar timid, dar încăpăţânat ca toţi măgarii, căluţul de mare Ibus, broasca ţestoasă Donavella, bufniţa Cora şi încă mulţi alţii. Corabia timpului ne va purta pe toţi, cu mic cu mare, spre necunoscut, spre tărâmuri nestrăbătute, unde vom avea parte de mistere mai încurcate ca-n romanele poliţiste, vom descoperi cât de multe culori are lumea şi ne vom face prieteni pe viaţă...

„Cititorii Monicăi Pillat vor fi surprinși, cred, de aceste fantezii onirice pline de prospețime. Trei proze între care există coridoare secrete și o singură idee călăuzitoare: oricare dintre noi poate deveni personaj, viața ni se poate transforma pe neașteptate în ficțiune, iar revenirea deplină la ce-am fost nu mai e posibilă. Cărțile sunt viață, viața este ca o carte și, la un moment dat, e greu să le mai distingi.Un triptic ludic, cu ecouri din romanul-foileton de secol 19. Un joc cu noi, cititorii de azi. Un pahar plin de spumă, ca șampania. Dar să nu ne lăsăm înșelați de aparențe: între capcanele întinse cititorului la fiecare cotitură a narațiunii, cea mai primejdioasă este plasa deasă a melancoliei.Cel mai mult mi-a plăcut Jocul lui Sebastian Onir, miezul volumului, în care am văzut ecouri din Jocul de-a vacanța de Mihail Sebastian, din Pirandello, din Borges și din postmo­derniști. E dramatică (ar putea fi chiar dramatizată!) și are vrajă. Alunecarea din realitate în ficțiune și înapoi e făcută cu măiestrie și, în ciuda afinităților cu cei pomeniți, proza e vădit originală. Deghizări dezvoltă triunghiul amoros clasic, dar pendularea personajului Flavia între cele două lumi – una reală și una inventată – este, din nou, scutul contra banalității. Ca și cum încheie simbolic întreaga construcție (scrisul este un ca și cum), accentuând umbrele personajelor.” (Ioana Pârvulescu) ..

În prima povestire, intitulată „În cușca libertății“, Iunia, elevă în clasa a V-a, încearcă să dezlege misterul unui roman pe jumătate rupt, descoperit de ea în apropierea locuinței. Atmosfera de suspiciune și teroare a României anilor ’50-’60 este filtrată prin percepția fetiței care ajunge treptat să se inițieze în arta supraviețuirii.În cea de-a doua scriere, o versiune modificată a textului „Drumul spre Emaus“, apărut la Editura Vremea, 2002, Monica Pillat adoptă formula jurnalului de gânduri, urmărind pelerinajul sufletului ei prin amintiri, vise de noapte, cugetări și reverii de o viață.Ambele proze se inspiră din biografia autoarei, comunicându-ne, prima, pe calea ficțiunii, iar cea de-a doua, pe calea confesiunii directe, experiența captivității și soluția descătușării spirituale. Memoria devine forța creatoare ce dă sens timpului cu care dansează...

„O preafrumoasa matusa pe nume Ioana, plecata in exil la Paris in iarna lui 1946 si casatorita mai tarziu cu celebrul dirijor Sergiu Celibidache...“Monica Pillat auzise inca din copilarie vorbindu-se in familie despre ea. Dar destinul a vrut s-o cunoasca tarziu, abia in 2009. Devenise de multa vreme o pictorita apreciata – i se spunea „surioara lui Paul Klee“. Isi semna lucrarile Ioana si atat, nevrand ca numele celalalt, stiut de toata lumea, sa-i influenteze cariera artistica. Emotionate, bucuroase ca in sfarsit se intalnisera, nepoata si matusa, acum octogenara, au stat de vorba fata-n fata, in locuinta pariziana a Ioanei Celibidache, si pe Internet. Incitata de Monica Pillat, matusa regasita si-a povestit existenta aventuroasa. Si-a deschis, cum marturiseste chiar ea, sufletul incuiat cu trei lacate.„Ioana e viata, in fiecare moment e alta“, spunea Sergiu Celibidache. Inseamna ca Monica Pillat a reusit imposibilul: sa surprinda si sa fixeze in aceste pagini portretul exuberantei, jucausei, neconventionalei sale matusi...