Suntem cu toții niște umbre
De om dezamăgit un pic,
Ne consolăm însă cu gândul
Că omul e și mai pitic.
Suntem cu toții cam ridicoli
Și la gândire cam greoi,
Dar omul fără sens în viață
E mai ridicol decât noi.
Fiecare grădină are piticii ei: bucătari, florari sau jucători de cărți, pitici cu telefon, binoclu sau telecomandă. Din plastic, ceramică, ghips sau lemn.
Din când în când, se strâng cu toții sub clar de lună pentru a se încărca de energie și... a mai uita de oameni. Neglijate, micile obiecte-ființe hotărăsc să părăsească grădinile, la îndemnul lui Filip, băiatul care le călăuzește, roiuri-roiuri, cu sunetul legendar al fluierului.
Revolta piticilor naște o aprigă dezbatere publică despre sensul vieții, iar proprietarii lor, cu sufletul răscolit, își cântăresc cu luciditate idealurile pierdute și bucuriile uitate.
Ilustrații color de Andra Bădulescu.
Ilustrații color de Andra Bădulescu.
