Este oare filozofia lui Kant, asa cum se crede, cel mai dificil cod al gandirii? Cel pe care, in primii ani dupa publicarea lui, au reusit sa-l "sparga" numai cateva minti? Cartea lui Mircea Flonta pare sa spulbere acest mit. In limba romana nu exista o mai limpede prezentare a demersului care s-a asociat cu suprema glorie si suprema dificultate a filozofiei. Ce-ar fi daca am constata, dupa lectura acestei carti, ca una dintre cele mai severe minti ale gandirii poate sa ne iasa in intampinare si sa ne propuna prietenia ei? Reforma metafizicii intreprinsa de Kant are la baza distinctia sa dintre ratiunea pura teoretica sau speculativa si ratiunea pura practica. Prima contine conditiile de posibilitate ale oricarei cunoasteri cu valoare obiectiva, cea de-a doua, principiile deciziei si actiunii morale. In demersul care este critica ratiunii, demers pe care Kant l-a comparat cu un proces intentat ratiunii, aceasta este acuzatul, acuzatorul, aparatorul si judecatorul, dar deopotriva instanta de la care emana legile ce orienteaza judecata. - Mircea Flonta..

„Oamenii de știință sunt priviți de publicul larg drept elita națiunii. Cu cât prestigiul lor este mai mare, cu atât va fi mai accentuată tentația de a‑i înfățișa ca reprezentanți ai ei. Se instalează astfel o tensiune între tendința de a le atribui marilor cercetători rolul de purtători ai prestigiului național și semnificația universală a rezultatelor muncii lor.  În vremuri pașnice, ceea ce îi deosebește pe cercetătorii din comunități diferite nu va atrage prea mult atenția. Cu totul altfel stau lucrurile atunci când adversitățile dintre statele naționale degenerează în conflicte și confruntări armate. O asemenea confruntare, fără precedent ca amploare, pierderi, sacrificii și suferințe, a fost Primul Război Mondial. Cei mai reprezentativi oameni de știință nu mai puteau acum să evite un răspuns lipsit de echivoc la întrebarea: ce este pentru ei mai presus de orice – cauza patriei, care îi opunea colegilor din țările vrăjmașe, sau, dimpotrivă, cauza cercetării științifice, situată deasupra lucrurilor ce pot despărți comunitățile omenești?“ — MIRCEA FLONTA, CĂTĂLIN VASILESCUPe copertă sunt reproduse portretele unora dintre cei mai importanți semnatari ai Manifestului celor 93: Ulrich von Wilamowitz-Moellendorff, Adolf von Harnack, Fritz Haber, Max Planck, Ernst Haeckel, Wilhelm Röntgen...

Ce anume ii apropie pe Lucian Blaga si Constantin Noica, doi ganditori independenti, dincolo de tot ce ii separa? Raspunsul meu este ca ii apropie, inainte de toate, o anumita viziune asupra filozofiei. Si anume credinta comuna ca expresia cea mai inalta a gandirii filozofice, coroana acesteia, este creatia speculativa. Pentru unul, ca si pentru celalalt, realizarile supreme ale gandirii filozofice erau constructii speculative, viziuni globale asupra lumii, culturii si istoriei, sustinute de concepte si idei ce vizeaza absolutul, neconditionatul, adica ceea ce este inaccesibil, in principiu, cunoasterii bazate pe experienta. Deosebirea dintre metafizica lui Blaga si ontologia speculativa a lui Noica este cea dintre o filozofie speculativa orientata spre transcendent si una orientata spre transcendental: metafizica lui Blaga ofera o reprezentare personala despre o lume suprasensibila, o realitate de alta natura decat cea accesibila simturilor; dimpotriva, ontologia speculativa a lui Noica nu vizeaza o alta lume, o existenta de natura diferita, ci orizontul posibilului, al virtualului, acel orizont ce confera orientare vietii omului. Pentru Blaga, sistemul de referinta esential este o existenta suprasensibila, pentru Noica, posibilul, binele si frumosul, ca orizont ideal al lumii pamantesti. - Mircea Flonta..

Ce reprezentari asupra filosofiei au avut si au prestigiu in lumea culturala romaneasca? Care este, astazi, mesajul Luminarii? Cum putem gandi relatia dintre ratiune, cunoastere stiintifica si credinta religioasa? In ce sens este toleranta o conditie a oricarei discutii si controverse rationale? Cum se infatiseaza in zilele noastre relatia dintre cultura stiintifica si cultura umanista? Care sunt foloasele si limitele unei raportari strict rationale la probleme cardinale ale vietii oamenilor? De ce este Kant un ganditor mereu actual, iar Wittgenstein un filosof foarte original? Cum ne-ar putea ajuta filosofia in cautarea unui raspuns la intrebarea Ce este viata buna? Acestea sunt cateva dintre temele discutiilor purtate de Leonid Dragomir cu profesorul Mircea Flonta...

„Cu referire la o configurație pe care o socotesc exemplară pentru ceea ce numesc filozofia cercetătorului, și anume înțelegerea fizicii cuantelor elaborată cu precădere de Niels Bohr și Werner Heisenberg, numită și interpretarea de la Copenhaga, voi urmări câteva obiective strâns legate între ele. Unul dintre ele este de a arăta că ceea ce distinge fizica cuantelor ca atare de înțelegerea fizicii cuantelor este ceea ce desparte o realizare majoră a cercetării de reflecții asupra semnificației acesteia. Distincția este aceea dintre o contribuție științifică și una de natură filozofică. Un alt obiectiv pe care l‑am urmărit este de a arăta că filozofia cercetătorului și filozofia convențională a științei reprezintă două niveluri distincte ale discuției filozofice. Între filozofia generală a științei și interpretarea de la Copenhaga a fizicii cuantelor au existat, desigur, anumite interferențe. Fizicienii teoreticieni care au fost activi în elaborarea și apărarea acestei inter­pretări au avut anumite lecturi filozofice și, desigur, contacte cu filozofi ai științei. Voi susține însă că influența orientărilor din filozofia generală a științei asupra interpretării de la Copenhaga a fost mult mai slabă decât au presupus mulți autori care au discutat această temă.“ — MIRCEA FLONTA..