Mircea Cărtărescu

„N-am mai scris niciodată povestiri asemenea celor din Nostalgia, căci ele nu pot fi pastişate, continuate sau dezvoltate. După Arhitectul m-am oprit pentru că nu mai era nimic de spus. Nici n-am mai citit din această carte, am rămas doar cu vaga, dar magica ei amintire. Mi-au rămas jocul fetițelor din REM, stiloul ambiguu din Mendebilul, muzeul Antipa din Gemenii, micul râs de gnom al revolverului din Ruletistul. Dar pentru mine n-a existat cu adevărat niciodată decât o singură carte a mea: cea la care tocmai scriu.” (Mircea Cărtărescu)„O carte stranie, strălucire bruscă pe firmamentul palid al literaturilor europene.” (Le Monde)„Cărtărescu este un Proust psihedelic, un degustător literar al Apocalipsei care, în acelaşi timp, se lasă în voia aromelor delicate ale după-amiezilor din copilărie.” (Frankfurter Allgemeine Zeitung)„Nostalgia lui Mircea Cărtărescu este fascinantă, pătimaşă şi neaşteptată – aşa cum poate fi numai literatura adevărată.” (Los Angeles Times)„Creator al unui univers suspendat între vis şi realitate, Cărtărescu este o revelaţie.” (El País)„Aşa ar scrie George Lucas dacă ar fi poet. Prin imaginaţia sa prolifică şi ameţitoare, Mircea Cărtărescu se dovedeşte, în pofida avangardismului crepuscular, mai modern decât aproape toată literatura europeană tradusă acum.” (New York Sun)..

Nu striga niciodată ajutor este al optulea volum de versuri al lui Mircea Cărtărescu și se poate spune că e diferit de toată poezia lui precedentă. Scris la treizeci de ani după penultimul volum, timp în care autorul n-a mai scris niciun vers, el reprezintă o întoarcere la simplitatea și generalitatea poeziei genuine, imediate și emoționale, dezbrăcate de sofisticarea intelectuală și culturală din vechea sa poezie.Cititorul care va parcurge cele o sută de poeme scurte, uneori de doar câteva rânduri, va recunoaște în ele propriile sale trăiri, răul și durerea, depresia și melancolia, sâmburele amar al condiției omenești. Marea temă a cărții este singurătatea esențială, ireductibilă, a fiecărui om, oricât de mult îi despart distanțele în timp și spațiu, ca și diferențele culturale. Așa încât Nu striga niciodată ajutor e una dintre rarele cărți care pot fi înțelese deopotrivă de cititorul avizat și de cel mai puțin deprins cu poezia...

Nu striga niciodata ajutor este al optulea volum de versuri al lui Mircea Cartarescu si se poate spune ca e diferit de toata poezia lui precedenta. Scris la treizeci de ani dupa penultimul volum, timp in care autorul n-a mai scris niciun vers, el reprezinta o intoarcere la simplitatea si generalitatea poeziei genuine, imediate si emotionale, dezbracate de sofisticarea intelectuala si culturala din vechea sa poezie. Cititorul care va parcurge cele o suta de poeme scurte, uneori de doar cateva randuri, va recunoaste in ele propriile sale trairi, raul si durerea, depresia si melancolia, samburele amar al conditiei omenesti. Marea tema a cartii este singuratatea esentiala, ireductibila, a fiecarui om, oricat de mult ii despart distantele in timp si spatiu, ca si diferentele culturale. Asa incat Nu striga niciodata ajutor e una dintre rarele carti care pot fi intelese deopotriva de cititorul avizat si de cel mai putin deprins cu poezia...

Volumul reprezinta o selectie din cele mai cunoscute poeme cartaresciene, incluse in volumele de versuri editate intre anii 1980–2003. Mircea Cartarescu este cel mai mediatizat scriitor roman contemporan, cunoscut in lume mai ales ca poet si prozator. Poezia lui a facut epoca in literatura romana, autorul fiind liderul incontestabil al generatiei ´80 si un nume de referinta pentru intreaga istorie a literelor romanesti.Mentionand abundenta de imagini si capacitatea nesecata de a crea universuri verbale, N. Manolescu scria: "...cuvintele ies, tasnesc, curg ca dintr-un corn al abundentei; se atrag si se izbesc unele de altele cu zgomot; se rostesc in vartejuri din ce in ce mai iuti; se lipesc unele de altele ca atomii in molecule uriase de materie vie; cad, plutesc, zboara, aluneca sau se rostogolesc. Din aceasta vorbire neobosita rasare viziunea lirica. De la tanarul Nichita Stanescu niciun poet nu a mai dat o impresie la fel de ametitoare ca reconstruieste prin cuvintele sale lumea"...

...De cîte ori privesc un ceas, văd limpede cum, pe măsură ce se rotesc, limbile i se erodează, devin subţiri ca liţa sub atacul ruginii, apoi dispar cu desăvîrşire. ...De cîte ori vorbesc cu tine, văd limpede cum îmbătrîneşti. Cum ridurile te acoperă. ...De cîte ori îmi cumpăr un oraş şi-l ţin pe palmele amîndouă (cum ctitorii ţineau odată biserici de jucărie) oraşul meu nu durează. Mi se fură, mi se fură clipă de clipă. Niciodată n-am trăit într-un oraş fără ca el să se dizolve în jurul meu ca zahărul în apă. Niciodată n-am privit o casă fără s-o văd cum se apleacă pe-o rînă. ...De-aici şi meseria mea: constructor de ruine. Vocaţia mea: arhitect al ruinelor. Viciul meu: voyeur al ruinelor. Nu mă-ntrebaţi pe mine despre locuri uitate şi părăsite din Europa. Mama însăşi a fost un astfel de loc. Eu însumi sînt un astfel de loc. Adunaţi-vă-n jurul meu, deschideţi-mi ţeasta şi contemplaţi-mi creierul: se va sfărîma sub ochii voştri ca un mulaj de ghips. Iar praful lui se va amesteca indiscernabil cu praful ruinelor între care-am trăit toată viaţa, amant al unui harem de ruine.În adolescenţă, ghemuit în pat, mi se-ntîmpla să citesc uneori de dimineaţă pînă seara, uitînd să mănînc şi aproape şi să respir, pentru că paginile – pe care de fapt nici nu le mai vedeam – descriau oameni adevăraţi, nori adevăraţi, oraşe adevărate, pe cînd, dacă-mi ridicam privirile, nu vedeam decît jalnice umbre. Îmi dădeam seama că se înserează doar cînd paginile se făceau roşii ca focul, apoi cenuşii. Drama vieţii mele a început mai tîrziu, cînd în locul Cărţii am fost silit să trăiesc realitatea. Mă tem că de-acum încolo nimeni nu va mai locui în cărţi, aşa cum au făcut-o generaţia mea şi cele precedente. Şi că utopia lecturii va rămîne undeva, pe o colină îndepărtată, ca un mare labirint ruinat...

„Cititorii vor încerca acel sentiment copleșitor de înțelegere completă a realității, o viziune atotcuprinzătoare, de dincolo de viață și de imaginație. La fel cum spunea Borges despre Ulise al lui Joyce, Orbitor tinde să fie nu un roman, ci o catedrală.“ — Los Angeles Review of Books„Cărtărescu traversează cu iscusință granițele dintre organic și anorganic, dintre lumea animală și cea omenească, dintre narațiune și reflecție, dând frâu liber încă o dată unei intrigi neobișnuite, cu un limbaj de o tărie și o intensitate febrile, care-și atrage cititorul cu sine ca un fluviu ieșit din matcă.“ — Frankfurter Rundschau„Formalismul fluid al lui Cărtărescu se traduce într-o scriitură dintre cele mai imaginative de după cea a maeștrilor menționați în carte (Borges, García Márquez și Cortázar, printre alții).“ — Joshua Cohen, New Haven Review..

„Această operă fantastică și luminoasă ce riscă atât de mult ca să pună marile întrebări merită toate elogiile pe care le-a primit și cu siguranță va fi împodobită cu mai multe premii binemeritate în lunile care urmează. A făcut ceea ce puține alte opere au reușit: a transformat literatura română în literatură de clasă mondială.” (World Without Borders)..

„Orbitor întrețese în urzeala sa complexă descrierea delicată și halucinatorie a copilăriei în București și a efectelor acesteia mai târziu. Mai presus de toate, reiese cu tărie ideea că memoria poate compune o întreagă lume.“ — The Independent„Universul fantastic al lui Cărtărescu se aseamănă peisajelor onirice ale lui Dalí.“ — Kirkus Reviews„Aprig, lipsit de inhibiții, încă prea puțin explorat, acest scriitora pornit într-o expediție spirituală neîngrădită și anarhică, fără echivalent în literatura occidentală de până acum.“ — Die Zeit..

„Orbitor își întinde marginile înspre înăuntru, sondând adâncurile nesfârșite ale imaginației. Cărtărescu pare să se fi demarcat de toposurile literare sau culturale din prezent și, în loc să încerce să prindă laolaltă fragmentele realității contemporane, se întoarce într-un timp care nu a existat niciodată, un timp imaginar, cu genurile topite toate într-unul singur, cu tipurile de rostire încă îngemănate, dinainte să se spargă totul în bucăți.“ — London Review of Books„Cărtărescu îmbină imaginația fără margini cu o limbă precisă, poetică. Rareori a mai ieșit de după cortina prăbușită a comunismului o asemenea frumusețe magnifică.“ — Der Stern„Această capodoperă îl propulsează pe Mircea Cărtărescu în rândul celor mai valoroși scriitori europeni.“ — Neue Zürcher Zeitung..

„Un scriitor adevărat ia asupra sa suferinţa umană de orice fel ar fi ea și-ncearcă s-o transforme, alchimic, în frumuseţe. Nu frumuseţe pieritoare și inutilă, ci acea frumuseţe care, după spusele lui Dostoievski, «va salva lumea». Scriitorul, ca intelectual, se poate implica politic, social, moral în viaţa comunităţii sale, poate fi (și trebuie să fie) un purtător de cuvânt al binelui și-al adevărului, un luptător contra demonilor care au bântuit şi vor bântui etern fiinţa omenească. Dar, ca artist, menirea lui e să producă din toate acestea frumuseţe. Dacă un scriitor ratează în privinţa calităţii operei sale, curajul său civic nu va mai fi la fel de aproape de sufletul cititorilor săi.“ (MIRCEA CĂRTĂRESCU)..

Vreau sa scriu o dare de seama despre anomaliile mele. In viata mea obscura, in afara oricarei istorii, si pe care doar o istorie a literaturii ar fi putut-o fixa in taxinomiile ei, s-au intamplat lucruri care nu se intampla, nici in viata si nici in carti. As fi putut scrie despre ele romane, dar romanul tulbura si ambiguizeaza sensul faptelor. As putea sa le pastrez pentru mine, cum le-am tinut pana acum, si sa ma gandesc la ele pana-mi crapa capul in fiecare seara in care stau ghemuit sub patura, pe cand afara ploaia izbeste furios in geamuri. Dar nu mai vreau sa le pastrez doar pentru mine. Vreau sa scriu un raport, desi nu stiu inca in ce fel si ce-am sa fac cu paginile astea. Nu stiu nici daca e timpul potrivit pentru asta. Inca n-am ajuns la nici o concluzie, la nici o coerenta, faptele mele sunt vagi fulgerari in netezimea banala a celei mai banale vieti, mici crevase, mici inadvertente. Formele astea informe, aluziile si insinuarile, accidentele de teren uneori insignifiante in sine, dar capatand, luate-mpreuna, ceva strain si obsedant, au nevoie de o forma ea insasi noua si neobisnuita ca sa poata fi relatate. Nu roman si nici poem, caci ele nu sunt fictiune (sau nu pe de-a-ntregul), nici studiu obiectiv, fiindca multe dintre faptele mele sunt singularitati ce nu se lasa reproduse nici macar in laboratoarele mintii mele. Primul meu gand, odata-ncheiata lectura, a fost sa-mi scriu pe cartea de vizita «Eu am citit Solenoid». E un eveniment care-ti taie oarecum viata in doua: cine va citi cartea va inceta sa mai fie un cititor de rand...

Primul meu gând, odată-ncheiată lectura, a fost să-mi scriu pe cartea de vizită «Eu am citit Solenoid». E un eveniment care-ți taie oarecum viața în două: cine va citi cartea va înceta să mai fie un cititor de rând.“ (Gabriel LIICEANU). Editie poche..

„Dintre cele peste patruzeci de povești intersectate în construcția tridimensională a Orbitorului, am selectat pentru acest volum trei nuclee pe care le-am socotit deopotrivă foarte importante și foarte poetice: episodul trecerii Dunării de către clanul Badislavilor, spectacolul de circ la care asistă copilul Mircea într-o vară de neuitat și povestea contelui Witold Csartarowsky și-a nunții sale mistice petrecute în fantasticul decor al lacului Como.” (Mircea Cărtărescu)..

„O scriitură unică la nivel mondial.“ — Die Zeit„N-am scris niciodată literatură ca să public cărți, ci ca să trăiesc în ele. Fiecare carte a fost pentru mine o lume nouă și specială, o experiență nouă ca o nouă îndrăgostire sau ca o nouă călătorie (da, uneori și ca o nouă boală).Am trăit, scriind Theodoros, povești de dragoste, povești eroice, povești atroce, povești reale și fantastice, voluptuoase și crude, petrecute în spații geografice și epoci istorice diferite, pe care m-am amuzat să le reconstitui cu acribie, dar și cu un zâmbet ironic. M-am afundat pe cărările ce se bifurcă ale Bibliei, ale cărții sfinte etiopiene Kebra Nagast și ale Alixăndriei noastre, găsind în toate o expresivitate uimitoare și fără sfârșit. În mijlocul pandemiei, al războaielor, al depresiilor și decepțiilor zilei de azi, am avut nevoie să trăiesc o vreme în tăcerea de capelă zugrăvită cu sineală și chinovar a unei lumi care se-ntoarce mereu, ca floarea-soarelui, către singurul lucru pe care-l prețuiesc cu adevărat, frumusețea.“ — MIRCEA CĂRTĂRESCUMIRCEA CĂRTĂRESCU s-a născut pe 1 iunie 1956, în Bucureşti. A absolvit Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti în 1980. În prezent este profesor dr. în cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti. Este poet, prozator, eseist, critic literar şi publicist. A publicat următoarele volume: Faruri, vitrine, fotografii, poeme, Cartea Românească, Bucureşti, 1980; Poeme de amor, Cartea Românească, Bucureşti, 1982; Totul, poeme, Cartea Românească, Bucureşti, 1984; Visul (în ediţiile următoare Nostalgia), povestiri, Cartea Românească, Bucureşti, 1989; Humanitas, Bucureşti, 1993; Levantul, poem epic, Cartea Românească, Bucureşti, 1990; Humanitas, Bucureşti, 1998; Visul chimeric, studiu critic, Litera, Bucureşti, 1991; Humanitas, Bucureşti, 2011; Travesti, roman, Humanitas, Bucureşti, 1994; a devenit roman grafic în limba franceză; Dragostea, poeme, Humanitas, Bucureşti, 1994; Orbitor. Aripa stângă, roman, Humanitas, Bucureşti, 1996; Dublu CD, poeme, Humanitas, Bucureşti, 1998; Postmodernismul românesc, studiu critic, Humanitas, Bucureşti, 1999; Jurnal I, Humanitas, Bucureşti, 2001; Orbitor. Corpul, roman, Humanitas, Bucureşti, 2002; Enciclopedia zmeilor, carte pentru copii, Humanitas, Bucureşti, 2002; Pururi tânăr, înfăşurat în pixeli, publicistică, Humanitas, Bucureşti, 2003; Parfumul aspru al ficţiunii, audiobook, Humanitas, Bucureşti, 2003; Plurivers vol. I şi II, poeme, Humanitas, Bucureşti, 2003; Cincizeci de sonete, poeme, Brumar, Timişoara, 2003; De ce iubim femeile, povestiri şi audiobook, Humanitas, Bucureşti, 2004; Baroane!, Humanitas, Bucureşti, 2005; Jurnal II, Humanitas, Bucureşti, 2005; Orbitor. Aripa dreaptă, roman, Humanitas, Bucureşti, 2007; Dublu album, Humanitas, Bucureşti, 2009; Nimic, Humanitas, Bucureşti, 2010; Frumoasele străine, povestiri, Humanitas, Bucureşti, 2010; Zen. Jurnal 2004–2010, Humanitas, Bucureşti, 2011; Ochiul căprui al dragostei noastre, publicistică şi proză, Humanitas, Bucureşti, 2012; Fata de la marginea vieţii, povestiri alese, Humanitas, Bucureşti, 2014; Poezia, Humanitas, Bucureşti, 2015; Solenoid, roman, Humanitas, Bucureşti, 2015; Peisaj după isterie, Humanitas, 2017; Știutorii. Trei povestiri din Orbitor, Humanitas, Bucureşti, 2017; Un om care scrie. Junal 2011–2017, Humanitas, Bucureşti, 2018; Melancolia, Humanitas, Bucureşti, 2019; Creionul de tâmplărie, Humanitas, Bucureşti, 2020; Nu striga niciodată ajutor, Humanitas, Bucureşti, 2020.Traduceri în engleză, germană, italiană, franceză, suedeză, spaniolă, olandeză, polonă, portugheză, maghiară, ivrit, norvegiană, bulgară, slovenă, daneză, bască, rusă, greacă, turcă, croată, sârbă, catalană ș.a.Cărţile sale au fost premiate de Academia Română, Uniunea Scriitorilor din România şi din Republica Moldova, Ministerul Culturii, ASPRO, Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, Asociaţia Editorilor din România. Romanul Nostalgia a primit în 2005 Premiul literar „Giuseppe Acerbi“, Castel Goffredo, Italia. De asemenea, autorul a primit Premiul Internaţional pentru Literatură de la Vileniča (2011), Premiul Internaţional pentru Literatură „Haus der Kulturen der Welt“, Berlin (2012), Premiul internaţional pentru literatură, Berlin (2012), Premiul Spycher – Literaturpreis Leuk, Elveţia (2013), Marele Premiu al Festivalului Internaţional de Poezie de la Novi Sad (2013), Premiul Tormenta en un vaso, Spania (2014), Premiul Euskadi de Plata, San Sebastian (2014), Premiul cărţii pentru înţelegere europeană al oraşului Leipzig (2015); Premiul de stat al Austriei pentru literatură europeană, 2015, Premiul Leteo, Spania (2017), Premio Formentor de las Letras (2018), Prix Transfuge, Paris, 2019, Prix Millepages, Vincennes, 2019, Premiul FIL pentru Literatură în Limbi Romanice, Guadalajara, 2022...

„Travesti este un studiu de caz despre un copil hermafrodit, dar şi o explorare a întunecatei sexualităţi adolescentine. Mai presus de orice, însă, acest mic roman, care m-a obsedat şi m-a chinuit mai mult decât orice altă carte a mea, e anabasis-ul meu, drumul meu ascuns şi întortochiat către centrul adânc îngropat al fiinţei mele.Travesti este şi portalul către Orbitor. Trilogia mea n-ar fi putut exista fără exerciţiul de sinceritate aproape sinucigaşă de aici. Nu e uşor să afli cine eşti, nici să te priveşti în ochi după ce ai aflat. Şi, în orice caz, nu vei mai fi niciodată acelaşi. O dată cu Travesti, cântecele inocenţei – etapa mea euforică, a poemelor, a Nostalgiei şi a Levantului – au amuţit, lăsând locul unor tot mai imposibile şi mai nemulţumite de sine cântece ale experienţei.În fine, Travesti este descrierea ororii de a fi singur, autoportretul meu în cea mai nefericită perioadă a vieţii mele. Cartea asta mă urmăreşte şi azi şi consună ciudat cu ceea ce scriu acum, la un sfert de secol după terminarea ei.” (Mircea Cărtărescu)..

„Jurnalul meu este pielea mea de rezervă. E un înveliș magic, scriptural. Din când în când pielea adevărată mă apasă ca un costum greoi de scafandru. Atunci mi-o scot și îmbrac acest tatuaj de cuvinte. În el respir liber, în el pot atinge, în fine, cerul cu palma.”..