Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Recalibrarea ființei

Recalibrarea ființei

„Recalibrarea ființei - cine eșți tu?Orice lucrare menită să inițieze și să călăuzească oamenii în cunoașterea unui anumit domeniu al existenței se întemeiază pe o baza teoretică absolut necesară pentru înțelegerea subiectului abordat. Așa este construită mintea umană, adică principalul instrument de care dispunem noi, oamenii, pentru cunoaștere. Ceea ce nu știm, nu avem cum să înțelegem; ceea ce nu înțelegem, nu conștientizăm, iar ceea ce nu conștientizăm, nu acceptăm. Că în orice domeniu, și în cunoașterea spirituală baza teoretică are o importantă hotărâtoare, dar ea nu este suficientă. Esență spiritualității constă în aplicarea învățăturilor în viață de zi cu zi, în exersarea permanentă a practicilor sale specifice, pentru a atinge acel nivel de spiritualitate pe care ți-l dorești. Cheia evoluției spirituale este practică. Nu ajunge să citești biblioteci de manuale și cărți spirituale dacă nu practici învățăturile aflate. E bine și util să citești, însă condiția primordială a succesului este să și practici învățăturile dobândite. Înainte de a merge mai departe, îngăduie-mi să nuanțez următorul aspect: subiectul acestei cărți nu este unul nou, ci este o reflexie a unui adevăr care există deja în sufletul tău, chiar dacă tu, acum, nu îl conștientizezi.  Am scris această carte cu toată dragostea și dăruirea pentru că Ființă ta să regăsească drumul către propria măreție interioară, Calea către Dumnezeul din ține; doar așa vei înțelege și vei acceptă că miracolul există în fiecare dintre noi.” (Autorul)..


5000 lei

Stoc epuizat
Vezi detalii
? Cauți o carte și nu o găsești pe site?

Alexandria îți recomandă


Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.