Mihai Frățilă

Mihai Fratila ne propune o perspectiva surprinzatoare, invitandu-ne sa reflectam la inraurirea benefica a dezamagirilor. Pornind adesea de la experiente de viata personale, aceasta carte deopotriva reconfortanta si profunda se construieste din nebanuitele spatii interioare unde se infaptuieste tainic"partea hotaratoare a existentei", acea parte unde se cern binele si raul si unde invie ratiunea sperantei.Dezamagirea e o trezire la simtul realitatii. Am scris aceasta carte nu atat din perspectiva lucrurilor pe care in mod obisnuit le inteleg, ci din aceea a realitatilor la care am ajuns sa tin. Incercarile vietii, ispita imaginarului apetisant, locurile interioare unde ne este impartasita masura adevarului, aventura iesirii prin credinta din jocurile amagirii ajung, intr-un final, sa alcatuiasca o istorie pretioasa. Sper ca randurile de fata sa fie un sprijin pentru oricine trece prin oglinzile amagirii–dezamagirii. Aici, in acest cadru uimitor de fragil - credinciosi sau necredinciosi -, descoperim dimensiunea spirituala a vietii, depasind demagogia paradisurilor pamantesti de orice fel. - Mihai Fratila, episcop greco-catolic de Bucuresti..

De ce Binele se cuvine sa ne afle pregatiti. Un jurnal din vremea pandemieiIn societatea noastra, in care credinta crestina este prea adesea motiv de bravada, iar nu de traire interioara, acest jurnal are un caracter aparte. Cald, limpede si direct, PS Mihai Fratila evoca harul binefacator al credintei in Dumnezeu, un Dumnezeu prea putin cunoscut - Cel al lui Isus -, care sufera alaturi de fiecare dintre noi. Ne este daruit, astfel, un mesaj pretios pentru discernamantul sperantei. Aceasta este miza centrala a unui text solar, marcat de experiente personale neasteptate, care pledeaza cu sobra eleganta pentru forjarea caracterelor sub povara incercarilor. O carte care inspira curaj si luciditate, lipsita de comoditati trufase si de complicitati facile. O carte aflata in asteptarea Binelui, oricare ar fi greutatile timpului.  Cand m-am infectat cu covid, celebrul microorganism parazit, m-am trezit, fara nici un preaviz, in fata posibilitatii de a-mi pierde viata. Orice comentariu sau lamentare, dar si actele de cutezanta devenisera de prisos. Dupa ce m-am vindecat - n-am avut parte de o forma prea usoara -, intr-o conversatie la telefon cu Gabriel Liiceanu, discutia a alunecat inevitabil spre intalnirea cu boala. Prevenitor in glas, filozoful m-a intrebat foarte direct: "V-a fost de ajutor credinta, Monseniore?" Desi fireasca, intrebarea m-a surprins. Nu ma simteam deloc chemat sa perorez despre superioritatea credintei. Echilibrul la ceas de incercare nu-mi fusese asigurat de un curaj temerar, pe care oricum nu-l simtisem, ci de atasamentul fata de Isus rastignit. Mai precis fata de ingemanarea bucuriei cu suferinta in Persoana lui. - Mihai Fratila, Episcop greco-catolic de Bucuresti..

„Poate Dumnezeu să trudească? Dacă școala credinței asigură că Dumnezeu este atotputernic și atoateștiutor, oare poate El să trudească, fie și numai pentru a pune lucrurile la punct? A remedia istoria omului, a-și dărui pe mai departe răbdarea, a repune lucrurile pe făgașul cel bun, a descoperi binele chiar și acolo unde răul pare ubicuu sunt câteva dintre specialitățile exclusive ale lui Dumnezeu. Pentru om, a le recunoaște și a le situa în viața proprie înseamnă a primi însăși cheia tainei pe care o presupune truda divină. Renunțarea la imaginea unui «Dumnezeu senin și rece» față de grijile omului devine însă esențială pentru a face descoperirea salutară: într-adevăr, când vine vorba despre mântuirea sufletelor, lui Dumnezeu nu-i este totuna.” (Mihai Frățilă)..