Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Căsătoria și efectele sale

Căsătoria și efectele sale

În lumina dispozițiilor Codului civil, în lucrare sunt analizate în principal condițiile legale de fond și de formă ale încheierii căsătoriei, efectele personale și patrimoniale pe care le produce această, precum și modurile, prevăzute de lege, în care căsătoria ia sfarșit, respectiv nulitatea, încetarea și desfacerea căsătoriei prin divorț.În prealabil încheierii căsătoriei, Codul civil reglementează o instituție de tradiție în dreptul românesc, și anume logodnă. În legătură cu această, în lucrare sunt analizate noțiunea și natură juridică a logodnei, condițiile de fond și de formă pentru încheierea să, precum și efectele ruperii logodnei. Drepturile și obligațiile la care da naștere căsătoria sunt prezentate și analizate distinct. O atenție deosebită este acordată cercetării drepturilor și obligațiilor de natură patrimonială ale soților. În legătură cu această, după ce se formulează noțiunea și principiile ce stau la baza regimurilor matrimoniale prevăzute de lege, în lucrare este analizat distinct fiecare dintre acestea, respectiv regimul matrimonial denumit primar și obligatoriu pentru orice căsătorie, indiferent de regimul ales de soți la încheierea căsătoriei, regimul comunitații legale, cel al comunitații convenționale și cel al separației de bunuri. Sub aspectul conținutului sau, patrimoniul fiecăruia dintre soți cuprinde bunuri comune și bunuri proprii. De asemenea, datoriile pot fi comune ambilor soți și proprii fiecăruia dintre ei. Cu privire la bunurile comune, în lucrare sunt analizate natură juridică a dreptului de proprietate asupra acestora, exercitarea de către soți a dreptului de proprietate în devalmașie, imparțirea bunurilor comune în timpul comunitații legale, precum și încetarea și lichidarea comunitații. Totodată, sunt prezentate principalele reguli ce privesc regimul matrimonial al comunitații convenționale și cel al separației de bunuri. Lucrarea se adresează teoreticienilor și practicienilor dreptului, chemați să adâncească cercetarea, explicarea înțelesului și aplicarea normelor juridice înscrise în Codul civil cu privire la familie și căsătorie, studenților, precum și tuturor persoanelor care doresc să se căsătorească ori, fiind căsătorite, să cunoască principalele reguli privind statutul lor de persoane căsătorite. ..


4900 lei

În stoc
Subiectele dreptului civil

Subiectele dreptului civil

Monografia intitulata Subiectele dreptului civil prezinta o scurta incursiune in istoria dobandirii de catre oameni a calitații de subiect de drept, fiind apoi analizate, potrivit dispozițiilor Codului civil, calitatea de subiect de drept a persoanei fizice și a celei juridice.O atenție deosebita s-a acordat analizei dispozițiilor legale privind protecția drepturilor personalitații, a corpului uman, a dreptului la viața privata și demnitate, precum și a respectului ce trebuie datorat ființei umane dupa decesul acesteia.Din lucrare nu puteau sa lipseasca aspectele privind ocrotirea persoanei fizice. In acest sens, sunt supuși unor masuri speciale de ocrotire minorii și cei care, din cauza batraneții, a bolii sau a altor motive prevazute de lege, nu pot sa-și administreze bunurile și nici sa-și apere interesele in condiții corespunzatoare. Astfel, ocrotirea minorului se realizeaza prin parinți, prin instituirea tutelei, prin darea in plasament sau, dupa caz, prin alte masuri de protecție speciala anume prevazute de lege. Ocrotirea persoanei fizice care a dobandit deplina capacitate de exercițiu se face prin punerea sub interdicție judecatoreasca sau prin instituirea curatelei.Sunt persoane juridice și au calitatea de subiecte de drept civil, titulare de drepturi și obligații, entitațile prevazute de lege și orice alte entitați legal inființate, care intrunesc elementele constitutive prevazute de lege, respectiv organizare de sine statatoare, precum și patrimoniu propriu afectat realizarii unui scop licit și moral, in acord cu interesul public.Dupa un scurt istoric al apariției in circuitul civil a persoanei juridice, sunt analizate in mod amanunțit, in baza legislației in vigoare, a doctrinei și practicii instanțelor de judecata, modurile de inființare și inregistrare a persoanei juridice, capacitatea de folosința, de exercițiu și modul de funcționare a persoanei juridice, raspunderea și atributele de identificare, precum și reorganizarea și incetarea persoanei juridice. Lucrarea oferita cititorului, prin obiectul sau de cercetare, prezinta interes pentru un cerc larg de persoane care doresc sa cunoasca statutul civil al persoanei fizice și juridice, titulare de drepturi și obligații, ca subiecte de drept civil, dar și pentru teoreticienii dreptului și cei chemați sa-l aplice, in vederea unirii eforturilor pentru interpretarea, explicarea și clarificarea noilor dispoziții legale in domeniul subiectelor dreptului civil...


4500 lei

În stoc
? Cauți o carte și nu o găsești pe site?

Alexandria îți recomandă


Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.