Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Memoriile unui trădător

Memoriile unui trădător

Lupu C. Kostaki
  • 4200 lei
În stoc

Wishlist

Urmărit, în timp de pace, de Curtea Marţială, sub învinuirea de criminal politic, pentru activitatea mea publică din timpul ocupaţiei germane asupra Munteniei şi Dobrogei, mă văd silit să vorbesc. În chipul acesta cred că voi da oamenilor de bine putinţa de a mă judeca în cunoştinţă de cauză şi de a aprecia dacă am fost sau nu capabil de a săvârşi faptele ce mi s-au imputat.“ – LUPU C. KOSTAKI

„Mare parte dintre așa-zișii «germanofili» erau animați mai curând de teama de Rusia decât de atașamentul față de Puterile Centrale. Această rusofobie, alimentată de istoria familiei și a ținutului de baștină, este fățișă în atitudinea lui Lupu Kostaki, boierul moldovean numit de guvern la cârma Ministerului de Interne pentru perioada ocupației. De pe poziția de «gerant», obiectivul său era să netezească raporturile cu autoritățile militare străine și să asigure subzistența locuitorilor din teritoriul ocupat. În schimb, după încheierea războiului a fost acuzat de colaborare cu inamicul. Firește că Lupu Kostaki a colaborat cu autoritățile de ocupație, între anumite limite: în fond, de aceea fusese lăsat la București, în virtutea strălucitei sale cariere în admi­nistrație. El vedea în coabitare singura soluție pentru a salva populația civilă rămasă în teritoriul ocupat și chiar pentru a evita dezintegrarea țării. Rămâne de stabilit dacă publicarea, un secol mai târziu, a memoriilor lui Lupu Kostaki îi va face sau nu dreptate.“ – LUCIAN BOIA


Etichete: Librărie, Alexandria Librării, Memoriile unui trădător, Lupu C. Kostaki, Editura Humanitas, Seria Vintage/Centenar

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


2 Ani În America... După 15 Ani

2 Ani În America... După 15 Ani

Cristian Răduță


2625 lei

Jurnalul banalității

Jurnalul banalității

Marian Nazat


4820 lei

Jurnal Românesc

Jurnal Românesc

Thierry de Montbrial


4340 lei

Vincent van Gogh

Vincent van Gogh

Pierre Leprohon


4440 lei

Autobiografie - Eric Clapton

Autobiografie - Eric Clapton

Eric Clapton


3999 lei

-20%
Lady Sings the Blues

Lady Sings the Blues

Billie Holiday
William Dufty

3999 lei (-800 lei)
3199 lei


Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.