Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Sclipiri de geniu. Edison, omul care a inventat viitorul

Sclipiri de geniu. Edison, omul care a inventat viitorul

Luca Novelli
  • 29,90 lei
În stoc

Wishlist

Cel mai distractiv și captivant mod de a ne apropia de știință și de a cunoaște marile personalități care au schimbat istoria omenirii.

SCLIPIRI DE GENIU: Cei mai importanți oameni de știință din toate timpurile îți povestesc viața lor sub forma unui jurnal personal ilustrat într-o manieră amuzantă și scris special pentru tine. La final vei găsi un Mic dicționar care te va ajuta să înțelegi noțiunile mai complexe.

EDISON sau cum să inventezi câte-n lună și-n stele Povestea adevărată a lui Thomas Edison, omul care a inventat viitorul. În copilărie, a vândut ziare în trenuri ca să se poată dedica primei sale pasiuni, chimia. Așa a început o fulminantă carieră de inventator: a inventat fonograful, primul dispozitiv care înregistrează și reproduce sunete, și, puțin mai târziu, becul cu incandescență, invenție care l-a făcut celebru în toată lumea. Apoi prima centrală electrică, primul film sonor, mașina electrică… O viață închinată cercetării și o încredere de neclintit în puterea științei de a le îmbunătăți viața oamenilor.

  • Autor: Luca Novelli
  • Editura LITERA
  • ISBN: 978-606-33-4710-8
  • Număr pagini: 112
  • Limba: Română
  • Format disponibil: Paperback
  • Dimensiune: 13x20
  • Anul: 2020

Etichete: Librărie, Alexandria Librării, Sclipiri de geniu, Edison, omul care a inventat viitorul, Luca Novelli, Editura Litera

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

Noutăți


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.