Leonardo Sciascia

Un detectiv caruia i se sune Vicele si care sufera de o boala grava ancheteaza moartea unui avocat. Firul conducator este un biletel de amenintare schimbat intre avocat si magnatul Aurispa in timpul unui banchet. Intriga se complica cand in scena isi face aparitia o grupare misterioasa, Fiii lui optzeci si noua, distribuita grabnic de catre seful VIcelui in rolul de suspect. Pe masura ce ancheta isi urmeaza cursul, Vicele revine aproape obsesiv la o gravura de Durer, Cavalerul, moartea si diavolul, pe care a carat-o dupa el din birou in birou, de parca acea gravura ar contine cheia cu care ar putea descifra ce se intampla in jurul lui. Atata doar ca lumea pare ca se poate lipsi, de-acum, de Diavol. Pentru ca "Diavolul era asa de obosit incat lasa totul in seama oamenilor, care se descurcau mai bine decat el"."Leonardo Sciascia face parte din acel esalon de elita al literaturii italiene a secolului XX - stand alaturi de Vittorini, Pasolini, Calvino - care a reprezentat constiinta unei epoci si totodata a spart tiparele speciilor literare canonice, inventandu-si propriile genuri si forme literare"Smaranda Bratu Elian..

„În romanele poliţiste ale lui Sciascia, ucigaşii nu sunt niciodată daţi în vileag, detectivii sunt mai toţi omorâţi, şi asta înainte ca ei să-şi finalizeze ancheta, firul principal al anchetei intră într-o fundătură, după care anchetatorul începe să rătăcească pe poteci neumblate, există totdeauna un context menit să împiedice limpezirea faptelor; şi, probabil, mai important decât toate, miza romanului nu se situează pe firul anchetei, ci într-un cu totul alt registru, politic, etic, uneori chiar filozofic.Sciascia e şi în Contextul, ca aproape în tot ceea ce scrie, un scriitor sumbru. Dar tratarea parodică face ca romanul acesta să fie unul dintre puţinele care-i oferă cititorului şi nenumărate prilejuri de a râde, fie şi doar scrâşnit. Ele nu sunt marginale, ci privesc exact contextul în care navighează ancheta. Dar dincolo de grotescul hilar al situaţiilor şi personajelor, peste ţara imaginară – adică tocmai „contextul“ şi totodată tema reală a romanului – pluteşte un aer de periculoasă demenţă, demenţa unei societăţi care tinde să se sustragă în structurile ei alcătuitoare controlului raţional şi responsabilităţii individuale.” (Smaranda Bratu Elian)..