Cafeneaua noastră

Povestirile lui Leonard Relea sunt despre oameni de toate felurile, buni sau răi, tineri sau bătrâni, bogați sau săraci, dar ceea ce trebuie să știți este că toate fac apel la ceea ce se află la interior, în sufletul lor. Și impresionează, indiferent dacă este vorba despre o fetiță amărâtă trimisă de părinți să vândă flori cu 5 lei buchețelul, despre o familie săracă de la capătul Iașului care abia își duce zilele, dar speră că soarele va răsări și pe strada sa noroioasă într-o bună zi, sau despre o mulțime de iubiri... pierdute. Sunt povești de viață, cu bune, dar mai ales și cu rele, despre drumuri prin țară sau pe undeva pe aproape, pline de amintiri și întâmplări impresionante. Leonard Relea a făcut demult gazetărie fiindcă nu putea să scrie direct literatură. Prin fișa postului, era obligat să livreze reportaje, nu proze. Dar, chiar și atunci, Leonard Relea nu se putea abține. Când intra undeva, ochiul lui descoperea imediat misterul dintre o masă veche și un scaun cu trei picioare sau vedea strălucirea unei lumi apuse acolo unde alții nu vedeau decât un dulap fără balamale. Omul e groaznic de talentat. Când iese din casă, intră imediat ba într-o poveste, ba într-o fabulă, când nu se-ntâlnește de-a dreptul cu Moș Crăciun pe stradă, vara.Dacă volumul acesta n-ar avea coperte, am putea crede că autorul e străin și am bănui că e vorba de un suflet slav chinuit și poetic, ceva între Gogol și Cehov.Leonard Relea nu vede lumea așa cum este, ci așa cum ar trebui să fie. La prozele sale frapează, în primul rând, intensitatea. Personajele lui Leonard Relea trăiesc la limită și, adesea, se frâng sub povara ei. Acest prim volum de proză scurtă este aidoma buzduganului din poveste care anunță sosirea zmeului, doar că zmeul nostru e blând, tandru, melancolic, are o privire tristă și poartă ochelari.Citiți-l pe Leonard Relea. Merită...