„Chiar Zeus... cât e Zeus de mare și puternic... cât poate el supune pe ceilalți zei cu pumnul cel încărcat de fulger... și totuși Afrodita i-a tulburat simțirea. L-a făcut și pe dânsul, stăpân atotputernic, să-și părăsească tronul și, amețit, s-alerge, din Olimp, preschimbat în taur, vultur, cuc sau alte animale, de-a râs o lume-ntreagă.“
Legătura vechilor greci cu zeii lor are multe chipuri. Respectați pentru că fac să rodească natura sau trimit din slăvi ploaia binefăcătoare, zeii sunt și temuți, pentru că tot ei trimit grindina nimicitoare, crivățul aspru, fulgerele și tunetele. Forța lor uriașă îi strivește uneori pe nedrept pe oameni.
Fiecare dintre ei este în același timp o manifestare a binelui și a răului, iar timpul i-a transformat în simboluri: Geea, Zeus, Hera, Poseidon, Hades, Demetra, Afrodita, Eros, Artemis, Hermes, Atena, Apolo și Prometeu.
Pendulând între venerație și revoltă, destinul oamenilor e deseori tragic: chiar și atunci când au un zeu de partea lor, sunt prinși la mijloc în războiul care are loc în Olimp. Iar miza este mare, pentru că la sfârșitul vieții îi așteaptă osânda necurmată, în Tartar, sau desfătarea Câmpiilor Elizee, loc al norocului și al păcii.
