Konstantin Sergheevici Stanislavski

Prin volumul Munca actorului asupra rolului, Konstantin Stanislavski încheie trilogia dedicată „sistemului“ său, care a revoluționat modul de a privi lumea și de a o reda pe scenă. Concepută mai degrabă ca un ghid, și nu ca un manual de instrucțiuni, această lucrare examinează metodele prin care un actor își construiește personajul, pornind de la piese extrem de contrastante, cum ar fi Prea multă minte strică, de Aleksandr Griboedov, Othello, de William Shakespeare, sau Revizorul, de Nikolai Gogol. Urmărind procesul de creație al actorului, de la prima lectură până la finalizarea spectacolului, Stanislavski explorează modul de abordare a rolurilor, făcând trecerea de la stilul demonstrativ, „teatral“ de a juca la cel autentic, axându-se pe adevărul personajului, pe etapele de cunoaștere, de trăire și de întrupare ale rolului sau pe situațiile date ale piesei. El arată cum poți crea o viață interioară care să dea substanță cuvintelor autorului, conturând, de-a lungul textului, imaginea unui artist autentic, care uneori eșuează, dar care întotdeauna caută răspunsuri pline de adevăr.În volumul de față, am inclus și lucrarea Etica, scrisă de Stanislavski în 1908, al cărei scop nu e doar acela de a propune o conduită etică a actorului, ci și de a oferi informații suficient de fascinante și de folositoare pentru cei care aleg o meserie plină de mistere, dar și de reguli.„Stanislavski a propus o abordare cu totul inovatoare, o nouă tehnică de actorie bazată pe o analiză profundă a liniei personajului, a logicii acțiunilor, a evenimentelor și a situațiilor date, axată pe dezvoltarea unei partituri de acțiuni fizice și psihologice.“Nikita Betehtin..

„Oare câte spectacole se joacă zilnic, în întreagă lume, nu după esență, ci după principiul «în general»? Zeci de mii. De aceea să nu vă mire dacă vă voi spune că în fiecare zi, în întreaga lume, sute de mii de actori greșesc profund, prelucrând sistematic procedee scenice incorecte și periculoase. Și este cu atât mai rău, cu cât, pe de o parte, însuși teatrul și condițiile artei sale îl împing pe actor spre aceste obiceiuri periculoase. Pe de altă parte, însuși actorul, care caută calea minimei rezistente, folosește de bunăvoie meșteșugul «în general».” (Konstantin Sergheevici Stanislavski)„În profesia mea, folosesc această carte în fiecare zi. Ceea ce nu înseamnă că o deschid în fiecare dimineață sau că folosesc numai exercițiile lui Stanislavski. Din nefericire, nici măcar n-am timp s-o citesc foarte des. Dar ea este prezența în felul în care gândesc teatrul. Îmi amintește de profunzimea și de pasiunea cu care fiecare artist adevărat poate și trebuie să-și analizeze propria artă.” (Yuri Kordonsky)„Există imaginație cu inițiativa, care lucrează independent. Ea se dezvoltă fără eforturi speciale și începe să funcționeze imediat, fără să obosească, în starea de veghe și în vis. Există și imaginație lipsită de inițiativă, dar care, în schimb, reține ușor ceea ce i se sugerează și apoi continuă să dezvolte independent acel lucru. Și cu o astfel de imaginație este ușor să ai de-a face. Dacă imaginația reține, dar nu dezvoltă ce i se sugerează, atunci munca devine mai grea. Dar există oameni care nici nu creează, nici nu înțeleg singuri ce li se dă. Dacă, din cele arătate, actorul înțelege numai partea exterioară, formală, atunci acesta este un semn al lipsei de imaginație fără de care nu poate fi artist.” (Konstantin Sergheevici Stanislavski)..

O carte fundamentala in istoria teatrului si un manual de studiu pentru actori, regizori si profesionisti ai scenei.Munca actorului cu sine insusi, celebra lucrare a lui Stanislavski, marcheaza o schimbare fundamentala in felul in care este gandit, jucat si privit teatrul. Pe langa faptul ca face trecerea de la stilul demonstrativ, "teatral" de a juca la cel autentic, axat pe adevarul personajului, cartea lui Stanislavski legitimeaza academic arta actorului drept o sondare extrem de complexa, fizic si emotional, a comportamentului uman. Pentru profesionistii scenei, aceasta carte este un manual, inclus in bibliografia esentiala a facultatilor de profil. Pentru publicul nespecializat, ramane o lectura fascinanta, care combina concepte din psihologie, sociologie si istorie – ca nivel de influenta in domeniul sau, Stanislavski este adesea comparat cu Freud in domeniul psihanalizei. Fiecare cititor al acestei carti se va familiariza cu "sistemul": un set de principii, procedee si exercitii in care imaginatia dicteaza mersul firesc al artei autentice, iar magicul "daca" deschide in permanenta lumi posibile. Adevarul tau imaginar te ajuta sa reprezinti "personaje si pasiuni". Adevarul meu te ajuta sa creezi personaje si da nastere pasiunilor insesi. Intre arta mea si a ta este aceeasi diferenta care exista intre «a fi» si «a parea». Eu am nevoie de un adevar autentic, pe cand tu te multumesti cu ceva plauzibil. Eu am nevoie de credinta, iar tu, de increderea organica in tine a spectatorilor. Privindu-te pe scena, spectatorul este linistit ca totul va fi facut cu exactitate, dupa metodele de interpretare stabilite o data pentru totdeauna. Spectatorul are incredere in maiestria ta, asa cum crede ca acrobatul nu va cadea de pe trapez. In arta ta, spectatorul este spectator. In arta mea, el devine martor involuntar si participant la creatie, el patrunde in miezul vietii care se intampla pe scena si crede in ea...

O carte fundamentala in istoria teatrului si un manual de studiu pentru actori, regizori si profesionisti ai scenei. Arta este o meserie plina de mistere, dar si de reguli. In celebra sa lucrare, Stanislavski vorbeste despre cum corpul actorului devine expresia imaginatiei, despre puterea pe care vocea o da cuvantului, despre pauzele care taie respiratia, despre psihologia gestului in scena si despre etica unui actor la lucru, printre altele. Discursul lui se apropie cu blandete si curiozitate de cele mai profunde resorturi ale tehnicii teatrale, intr-o confesiune onesta, profund emotionanta in dorinta ei de a prinde orice sens intr-o arta atat de vie. Desi acest al doilea volum a ramas neterminat, el reuseste sa desavarseasca "sistemul" lui Stanislavski, atent explicat in primul volum. Munca actorului cu sine insusi ramane o lucrare revolutionara, care a facut trecerea intre doua modalitati radical diferite de a privi lumea si de a o reda pe scena.Doar oamenii – interpretii simfoniei sau ai piesei – insufletesc din interior, prin trairile lor, subtextul operei pe care o transmit, in care, la fel ca in artist, se dezvaluie ascunzatorile sufletului, esenta interioara gratie careia a fost creata opera. Sensul creatiei este in subtext. Fara el, cuvantul nu are rost pe scena. In momentul creatiei, cuvantul vine de la poet, iar subtextul, de la artist. Daca ar fi altfel, spectatorul nu ar mai vrea sa mearga la teatru ca sa-l vada pe actor, ci ar sta acasa si ar citi piesa...