Kate Atkinson

„O raritate: literatura de calitate si, in acelasi timp, un excelent roman de vacanta!” (Observer)E vara. La Edinburgh, Festivalul Fringe este in toi. O multime de oameni care asteapta sa intre la un spectacol de teatru sunt martorii unui incident petrecut in mijlocul strazii – un atac violent ce va schimba vietile tuturor celor implicati. Printre privitorii nevinovati se afla si Jackson Brodie – fost militar, fost politist, fost detectiv particular. El va deveni principalul suspect al crimei ce nu va intarzia sa se petreaca.Pe masura ce victimele cad rand pe rand, fiecare personaj prins in aceasta forfotitoare distributie dickensiana ne poarta la un altul, ca intr-o insiruire de papusi rusesti. Fie ca isi doresc bani sau dragoste, fie ca viseaza la mantuire sau evadare, toate ajung in cele din urma sa-si descopere de fapt propria esenta.„Cel mai pasionant roman pe care l-am citit in ultima vreme.” (Ian Rankin, Guardian)„Tulburator si captivant... unic prin abilitatea de a pune laolalta elemente de thriller si intamplari dramatice emotionante.” (The Times)Un roman care innobileaza genul politist!” (Daily Express)..

Suntem în Anglia anilor patruzeci. Deși pare să se fi obișnuit cu gândul că în ochii celor din jur condiția ei de femeie o obligă să fie întotdeauna cea care strânge după ceilalți, servește ceaiul și se îndeletnicește cu treburile casnice, Juliet Armstrong e plină de surprize. Tocmai a fost recrutată de serviciile secrete și urmează să transcrie la mașina de scris conversațiile înregistrate dintre un agent special și anumiți simpatizanți fasciști din societatea britanică. E conștientă că tot ca îndeletnicire femeiască e catalogată și această ocupație, dar Juliet descoperă că viața la noul loc de muncă, dincolo de zilele lungi și cu adevărat anoste, poate ajunge pe muchia unui cuțit. Sau în bătaia unui revolver.„O poveste cu spioni, incisivă și jucăușă, care îți dă fiori și te cucerește cu umorul ei negru.” Marie Claire„Transcrieri este un alt triumf al lui Atkinson – un roman plin de suspans, emoționant, pătrunzător și original.” The San Francisco Chronicle..

Dacă în Viață după viață Atkinson prezintă posibilele vieți ale Ursulei Todd în timpul celui ce-al Doilea Război Mondial, Un zeu năruit propune o schimbare a perspectivei, în centrul atenției fiind acum fratele Ursulei, Teddy, căpitan de bombardier în timpul conflagrației. Autoarea dislocă voit cronologia evenimentelor, ceea ce face să aflăm înainte de vreme amănunte din viața lui Teddy, dar, paradoxal, acest lucru nu diminuează, ci amplifică suspansul relatării, lăsându-ne să ne întrebăm, cu fiecare capitol parcurs: cum de s-a ajuns aici? Romanul este, printre altele, o reflecție etică asupra războiului și, în contextul morții, asupra a ceea ce înseamnă a fi de partea binelui sau a răului.„Atkinson continuă să scrie, așa cum a făcut în Viață după viață, despre atrocitățile războiului, într-o proză clară, cu detalii intense... Fie că e vorba despre stoicul Teddy, despre pragmatica lui soție, despre fiica lor incredibil de egoistă, sau despre nepoții lăsați în voia sorții, absolut toate personajele lui Atkinson, mai devreme sau mai târziu, le vor frânge inimile cititorilor.” (Booklist)„Kate Atkinson face față cu brio provocării de a dramatiza raidurile aeriene, suprinzând într-o proză puternică și nesentimentală natura aproape suicidară a acestor acțiuni.” (Wall Street Journal)..

A fost odată ca niciodată o pădure imensă, Lythe – vastă şi impenetrabilă, ascunzând în inima ei un mister. Iar la începuturile sale, în acest loc trăia o familie înstărită, Fairfax, într-un conac pe care-l vizitase însăşi măreaţa Gloriana.Dar odată cu trecerea veacurilor, pădurea a fost distrusă şi înlocuită de străzi purtând numele copacilor de odinioară. Familia Fairfax şi-a pierdut strălucirea... ajungând să locuiască în Casa Arden aflată la capătul Intrării Păduceilor. Iar despre ea cu greu se mai putea spune că era o familie...Şi mai erau aşa: Vinny (“mătuşa din iad”) – cu pisicile sale şi cu chipul ei ca un măr pădureţ; Gordon, care de şapte ani uitase de familia lui, iar când şi-a adus aminte de ea, s-a întors aducând cu el o Debbie grasă, care împărţea o singură celulă de creier cu un pudel; şi cei doi copii, Charles şi Isobel.Charles, băieţelul pierdut, cu obrajii ciuruiţi de acnee, care-şi petrecea timpul aşteptând, pe de o parte, să fie vizitat de extratereştri, şi pe de alta, întoarcerea mamei sale.Iar povestirea este spusă de enigmatica Isobel... Născută în casa de pe străzile copacilor, ea descoperă o ruptură în textura timpului şi astfel călătoreşte prin diversele lui găuri de vierme şi coridoare. Isobel are şaisprezece ani şi, la fel ca fratele său, aşteaptă şi ea să se întoarcă mama lor – Eliza, zveltă şi periculoasă, mirosind a tabac, a parfum Arpège şi a sex –, a cărei dispariţie este o parte din misterul care continuă să rămână ascuns în inima pădurii...

Cu toţii experimentăm, în cele mai ciudate momente, acel sentiment pe care îl numim déjà-vu. Pentru Ursula Todd, însă, déjà-vu-urile sunt semne ale unei vieţi trăite la nesfârşit. Cum ar fi dacă ai putea să-ţi iei viaţa de la capăt, din nou şi din nou?Cu adevărat remarcabilă este abilitatea scriitoarei de a evoca trecutul zbuciumat al Europei secolului XX, de a construi saga unei familii ataşante şi de a ne face să reflectăm la cum istoriile mici, personale, intervin în cursul marii Istorii.„M-am născut la sfârșitul anului 1951 și am crescut cu senzația că tocmai ratasem cel de-al Doilea Război Mondial, că ceva teribil și nemaipomenit avusese loc iar eu n-aveam să intru în contact cu el niciodată. Uitându-mă în urmă, acest lucru mi se pare de-a dreptul bizar, pentru că pe vreamea aceea n-am observat vreodată ca cei din jurul meu să vorbească despre el. Era aproape de parcă nici nu se întâmplase, fiindcă, deși cei din familia mea trecuseră prin război, foarte rar îl pomeneau. Abia recent am ajuns să-mi dau seama - și să înțeleg – că după ce s-a încheiat și oamenii au dat piept cu realitatea cumplită a păcii, tot ce-și doreau era să uite – nu doar distrugerea abătută asupra noastră, și și distrugerea mai mare pe care am prăvălit-o deasupra Europei. Redusesem Germania la o grămadă de moloz și nu eram neaparat mândri de asta, cum nu eram nici de nesfârșitele compromisuri morale pe care războiul le presupune. Oamenii trec mai departe, istoria rămâne.” (Kate Atkinson)„Atkinson e o scriitoare excepţională – iar aceasta este cea mai ambiţioasă şi captivantă lucrare a sa de până acum – pentru că scrie cu o delicateţe emoţională şi o înţelegere care transcend caracterul experimental şi ludicul. Viaţă după viaţă ne oferă o eroină a cărei structură fictivă este permanent vizibilă, a cărei condiţie artificială nu poate fi pusă la îndoială; o eroină pe care o simţim totuși dureros şi teribil de reală.” (The Guardian)„Viață după viață ne dă acea emoţie specifică momentului când un romancier deja foarte iubit face un salt hotărâtor spre următorul nivel [...] Este o carte rară pe care vrei s-o iei de la capăt, în spiritul Ursulei, de îndată ce ai terminat-o.” (The Times)..