Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Lecția secolului trecut

Lecția secolului trecut

„Democrațiile nu sunt forme de suveranitate populară, ci în primul rând instituții concepute pentru a ne apăra de dictatură. Ele nu îngăduie o conducere de tip dictatorial, o acumulare de putere, ci caută să limiteze puterea statului.” (Karl R. Popper)„Popper considera că una dintre pro­ble­mele fundamentale ale lumii contemporane e proliferarea violenței, iar modalitatea de contracarare a acestei proliferări este educația.” (Mihaela Czobor-Lupp)„Popper a fost un mare adversar al lui Marx și al comunismului. El este teoreticianul societății deschise, cel care a văzut în evenimentele din 1989 o confirmare a valabilității principalelor sale critici la adresa marxismului. A început să formuleze aceste critici încă din 1919, de la vârsta de 17 ani, după o scurtă perioadă în care ideologia comunistă – venită mai ales pe filiera pacifistă a revoluționarilor ruși – reușise să-l seducă, prinzându-l și pe el ca pe un șoarece în cursă.” (Giancarlo Bosetti)„Cu toții suntem supuși greșelii, deci și poporul ca atare și orice grup de oameni. Iar dacă eu sunt favorabil posibilității ca un popor să-și destituie guvernul, e doar din cauză că nu cunosc nicio altă cale de a evita tirania.” (Karl R. Popper)„În viziunea lui Popper (1902–1994), lumea totalitară e lumea profeților atotștitutori, iar lumea democratică – lumea oamenilor care se schimbă. În totalitarism, care este o lume închisă, dominată de tabuuri produse de profeți atotștiutori, nu te poți schimba.” (Cristian Preda)..


3990 lei

În stoc
? Cauți o carte și nu o găsești pe site?

Alexandria îți recomandă


Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.