Cosmin este un copil rrom in varsta de 12 ani, care traieste impreuna cu familia sa in satul Priscani din Transilvania. Tatal lui strange nuiele din padure, din care impleteste maturi si cosuri; mama le vinde apoi in piata. Cosmin merge la scoala doar pentru o scurta perioada de timp. Pentru mama sa este mai important ca baiatul sa aiba grija de surorile lui si sa ajute la treburile casnice.Viata lui Cosmin ar fi putut sa continue asa inca multi ani, daca invatatoarea lui, o femeie energica si devotata meseriei, nu ar fi insistat cu tenacitate ca el si surorile lui sa mearga la scoala din sat. Ea le propune un targ: daca mama lui Cosmin isi trimite copiii la scoala, este dispusa sa le dea curent din reteaua electrica a scolii, pentru ca toata familia sa se poata uita la televizor.Dupa ce Cosmin pleaca de acasa si trece prin cateva experiente inedite in drumul sau spre Capitala, ajunge sa inteleaga ca in viata este cat se poate de util sa stii sa scrii si sa citesti. Astfel, Cosmin reuseste sa faca un pas simbolic pentru toti acei copii care traiesc la marginea societatii moderne si ar putea sa-si imbunatateasca viata prin invatatura...

Dies wird eine lange Geschichte, weil ich viel zuerzählen habe. Mama hat gesagt, ich soll alles aufschreiben,denn sie hat nicht die Kraft dazu. Außerdem kann ich guterzählen. Das hat Miss Miller gesagt, die jetzt meine Lehrerinist. Tata kommt nicht zum Schreiben, denn er arbeitet immerbis in die Nacht hinein. Die Arbeit in der Stahlkochereigefällt ihm nicht und er träumt immer davon, dass wir einesTages von Youngstown weiterziehen. Er will nach Kalifornien,wo es keine Stahlwerke gibt. Vielleicht können wirdort einmal eine Farm bewirtschaften. [...] Mama würde lieber hierbleiben, denn sie hat genug vom Unterwegssein. Sie hatgesagt, ich soll alles, was wir erlebt haben, aufschreiben,damit wir, nämlich Peter, Regina, Emil und ich, uns späterdaran erinnern können. Ich glaube aber nicht, dass ich meineWeltreise von Europa nach Amerika jemals vergessen kann.Am multe de povestit, va fi o istorisire lungă. Mama mi-a spus să notez totul, fiindcă ea nu mai are puterea s-o facă. Şi apoi, eu am darul povestirii. Aşa susţine Miss Miller, care acum e profesoara mea. Tata nu are timp să scrie, lucrează mereu până noaptea târziu. Munca în oţelărie nu-i place deloc şi visează la ziua când vom pleca din Youngstownîn altă parte. Vrea să ne ducem în California, unde nu există oţelării. Poate că acolo vom putea administra cândva o fermă. [...] Mama ar rămâne mai degrabă aici, fiindcă s-a săturat să fie tot mereu pe drum. Ea m-a îndemnat să consemnez toate întâmplările prin care am trecut, pentru ca mai târziu, Peter, Regina, Emil şi cu mine să ne aducem aminte de ele. În ceea ce mă priveşte, nu cred că voi putea uita vreodată călătoria mea din Europa spre America...