Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Păcatele părinților și bolile copiilor

Păcatele părinților și bolile copiilor

K. V. Zorin
  • 1500 lei
În stoc

Wishlist

Lucrarea de față se adresează în primul rând cititorilor care vin la Dumnezeu nu cu inima, ci cu rațiunea, și care se străduie să analizeze în mod critic propria persoană și viață pe care au dus-o, spre a înțelege sursele și cauzele duhovnicești ale propriilor maladii și ale bolilor celor care le sunt apropiați. Foarte mulți dintre noi se întorc pentru prima dată spre Dumnezeu atunci când are de suferit sănătatea lor sau a celor dragi. Boală îl împinge pe om să își revizuiască sistemul de valori și cunoștințele despre sine. Această afirmație este valabilă mai ales în privința bolii și a morții unui copil. 
Konstantin V. Zorin analizează legătură din­tre modul de viață, comportamentul pă­­rin­­­­­­ților și starea sănătății copiilor, felul în că­re suferințele acestora sunt determina­te și influențate de păcatele tatălui sau ale mamei, încercând să le găsească sensul în lumina credinței ortodoxe și avertizând asupra greșelilor care pot duce la asemenea urmări. Astfel, cititorul va avea un bun prilej de reflecție, oferidu-i-se șansă aflării unor răspunsuri la multe din­tre problemele sale. 

  • Autor: K. V. Zorin
  • Editura SOPHIA
  • ISBN: 9789731365671
  • Număr pagini: 182
  • Limba: Română
  • Format disponibil: Paperback
  • Dimensiune:
  • 13x20
  • Anul: 2017

Etichete: Alexandria Librării, Păcatele părinților și bolile copiilor, K. V. Zorin, Editura Sophia, Psihoterapia Ortodoxă

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Cum să nu devii victimă, cum să nu mai fii victimă

Cum să nu devii victimă, cum să nu mai fii victimă

• Violență în relațiile de cuplu• Omul violent și problemele lui• Copilul - victima a violențeiViole..


2400 lei

Învăț să mă rog - Rugăciuni pentru pitici

Învăț să mă rog - Rugăciuni pentru pitici

Învăț să mă rog - Rugăciuni pentru pitici..


900 lei

Icoana, o poveste despre puterea credinței
Despre ajutorul Maicii Domnului

Despre ajutorul Maicii Domnului

De două mii de ani Maică Domnului, ceea ce L-a născut pe Hristos cu trup, ne e după Dumnezeu ajutoru..


1300 lei


Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.