Qpoem este proiectul celei mai solidare comunităţi de poeţi şi iubitori de poezie. Facebook-ul i-a strâns pe toţi într-o uriaşă filă comună pe deasupra invidiilor. Astfel încât, în orice parte te-ai pierde, poezia este peste tot, aşa cum centrul este peste tot.
Călin Vlasie
Emilia Ajule (n. 1984, în Cluj-Napoca) frecventează grădiniţa de limbă germană şi şcoala cu profil german „George Coşbuc”. Absolventă în 2005 a Facultăţii de Litere a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, secţia de Limbi Moderne Aplicate. Bursieră între 2005 şi 2006 la The University of Osnabrück, Germania, unde, participând la seminariile profesorilor Catedrei de anglistică şi germanistică, devine tot mai interesată de domeniul lingvisticii. Scrie articole teoretice despre integrarea traducerii în conceptul textualităţii actuale. Din 2012, lucrează ca traducătoare în Germania, unul dintre marile ei visuri fiind ca, printr-o traducere adecvată, să lărgească accesul şi să stârnească interesul vorbitorilor de limbă germană pentru literatura română. Este membră a grupului literar Qpoem. A publicat poezie pe portalul literar www.qpoem.com, din 2015.
„Jurnalul unor cuvinte ingrate cu care debutează Emilia Ajule este, de fapt, o reacţie de rană, de fiinţă rănită care se apără zgîriind şi lovind. Cuvintele ei sunt ingrate mai degrabă pentru că nu sunt graţioase şi sfioase decît pentru că nu se angajează în ode şi imnuri. Dar fondul din care ies (unul de psihisme încărcate, lăsate cel mai adesea în subsolul sau pragul poemelor) nici nu poate pretinde descărcări de graţie. Ci mai curînd un limbaj agresiv, tăios şi abraziv. Aşa că Emilia foloseşte un limbaj de şmirghel, de resentiment şi o sintaxă zburlită şi burzuluită, cu care-şi apără rezervele de idealitate şi candoare. Cerneala de sepie iritată e aruncată direct pe pagină, dar de fapt poemele (multe puse pe voci şi recuperînd în secvenţe brutale biografii de striviţi şi excluşi) perseverează (într-un fel de clandestinitate) în compasiune. Cinismul abrupt al notaţiilor e doar faţa ofensivă a acestui lirism de rană şi de compasiune.”
Al. Cistelecan
