Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Bridgerton. Iubirea unui libertin. Povestea Francescai. Vol. 6

Bridgerton. Iubirea unui libertin. Povestea Francescai. Vol. 6

Julia Quinn
  • 4990 lei
În stoc

Wishlist
Pentru Michael Stirling, cel mai notoriu crai din Londra, viața era mult mai simplă pe vremea când era un libertin lipsit de griji. Însă în fiecare existență vine un moment de cotitură – un moment extraordinar și atât de profund, încât îți dai seama că nimic nu va mai fi niciodată la fel. Iar pentru Michael acel moment a fost clipa în care a văzut-o pentru prima dată pe Francesca Bridgerton. După o viață în care doar a alergat după femei, a zâmbit cu indulgență când acestea îl vânau, permițând să fie prins de brațe doritoare, dar nelăsându-și niciodată inima să fie cucerită, o singură privire aruncată Francescăi a fost de ajuns să se îndrăgostească atât de profund, încât și-a dat seama că nimeni și nimic nu va putea vreodată să schimbe asta. Dar, din nefericire pentru Michael, Francesca urma să devină curând soția vărului său John, conte de Kilmartin. Dar asta se întâmpla înainte de moartea subită și tragică a lui John... Acum Michael este contele și Francesca este liberă, dar ea nu-l vede decât tot ca pe un prieten și un confident drag. Michael nu îndrăznește să-i vorbească despre dragoste... până într-o noapte periculoasă, când ea se lasă cu nevinovăție cuprinsă în brațele lui, iar pasiunea se dovedește mai puternică decât chiar și cele mai păcătoase secrete ale lui.
  • Autor: Julia Quinn
  • Editura LITERA
  • ISBN: 9786063375491
  • Număr pagini: 384
  • Limba: Română
  • Format disponibil: Paperback
  • Dimensiune:
  • 13,7x20
  • Anul: 2021

Etichete: Librărie, Alexandria Librării, Bridgerton, Iubirea unui libertin, Povestea Francescai, Julia Quinn, Editura Litera, Moon Light

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...



Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.