Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Vindecarea creierului

Vindecarea creierului

Joseph A. Annibali
  • 3900 lei
Stoc epuizat

Wishlist

Acest volum reprezintă un ghid inedit de restabilirea calmului cognitiv, bazat pe experiența de trei decenii a doctorului Joseph Annibali în tratarea pacienților care suferă din cauza suprasolicitării și suprastimulării creierului.

Unii oameni își descriu creierul ca fiind „în haos“; alții au senzația că „le-a luat foc“ creierul. Dar, indiferent dacă în final sunt diagnosticați cu anxietate, tulburare obsesiv-compulsivă, depresie, tulburare bipolară sau chiar abuz de substanțe toxice, problema de bază este creierul prea ocupat, un important factor iritant care influențează negativ atenția, concentrarea, dispoziția psihică și multe altele. Poate fi chiar un semn al unei leziuni nedetectate la nivelul creierului sau chiar al corpului. 

Prin strategii practice, explicații clare și tehnici de gestionare a activității mentale, dr. Annibali îi va ajuta pe cititori să-și vindece creierul, pentru a redobândi controlul asupra vieții.

„Cititorii cărții vor fi surprinși să afle cât de mult se pot baza pe ei înșiși ca să-și calmeze creierul hiperactiv după ce află modul în care funcționează acesta.” (Dr. Daniel G. Amen, autorul bestsellerului New York Times Change Your Brain, Change Your Life)

„Dr. Annibali ne învață să ne regăsim propria identitate, făcând abstracție de mesajele înșelătoare pe care ni le trimite creierul.” (Dr. Jeffrey Schwartz, autorul cărților You Are Not Your Brain și Brain Lock)

„Această carte revoluționară oferă o nouă înțelegere a modului în care funcția cerebrală afectează sănătatea mentală translatată într-o abordare simplă, dar extrem de relevantă, pe care oricine o poate asimila și implementa.” (Helen L. Irlen, director executiv al Irlen Institute International)


Etichete: Alexandria Librării, Vindecarea creierului, Joseph A. Annibali, Editura Lifestyle, Citește sănătos

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Testează-ți IQ-ul

Testează-ți IQ-ul

Tim Dedopulos


3990 lei

Cum să dormi bine

Cum să dormi bine

Chris Idzikowski


3990 lei

Bucuria ordinii

Bucuria ordinii

Marie Kondo


3900 lei

Comunicarea cu oamenii dificili

Comunicarea cu oamenii dificili

Roberta Cava


3700 lei

Arta de a iubi

Arta de a iubi

Erich Fromm


3500 lei


Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.