Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
John Higgs

John Higgs

John Higgs a devenit cunoscut pentru volumele I Have America Surrounded: The Life of Timothy Leary, The KLF: Chaos, Magic and the Band who Burned a Million Pounds și pentru romanul The Brandy of the Damned. Locuiește în Brighton împreună cu partenera sa și cei doi copii.


Mai ciudat decât ne putem imagina

Mai ciudat decât ne putem imagina

Secolul XX ar trebui să ne fie cunoscut. Este acea perioadă din istorie despre care știm cel mai mult, o poveste epică geopolitică, trecând prin Primul Război Mondial, Marea Criză, al Doilea Război Mondial, Secolul American și căderea Zidului Berlinului. Dar, nu se știe cum, povestea aceasta nu ne conduce spre lumea în care trăim acum, acest secol XXI amețitor, prinși într-o rețea a supravegherii constante, a concurenței nejustificate, în mijlocul unui tsunami de lucruri mărunte și de ocazii nesperate.A venit momentul, prin urmare, pentru o nouă perspectivă. Avându-l pe John Higgs ghid, ieșim de pe calea bătută și cutreierăm prin unele cotloane mai puțin luminate ale secolului XX, explorând atât teritorii cunoscute, cât și mai puțin cunoscute, descoperind abordări cu totul inedite în drumul nostru către prezent. Călătorim în compania unora dintre cei mai radicali artiști, oameni de știință, genii și excentrici ai epocii. Aceștia ne arată că marile inovații, precum relativitatea, cubismul, mecanica cuantică, postmodernismul și matematica haosului nu sunt niște orori abstracte, imposibil de înțeles, așa cum credem cu toții, ci borne importante care ne conduc spre lumea în care trăim.John Higgs ne prezintă o istorie alternativă a celui mai ciudat dintre secole. Ne arată cum universul elegant și previzibil al epocii victoriene a devenit din ce în ce mai cețos și nesigur și cum am descoperit că lumea noastră nu este doar mai ciudată decât ne-am imaginat ci, pentru a folosi cuvintele astrofizicianului sir Arthur Eddington, „mai ciudată decât ne putem imagina“...


3990 lei

În stoc
O istorie alternativă a secolului XX. Vol. 67

O istorie alternativă a secolului XX. Vol. 67

Secolul XX este perioada din istorie despre care știm cel mai mult. O poveste epică geopolitică, trecând prin Primul Război Mondial, Marea Criză, al Doilea Război Mondial, Secolul American și căderea Zidului Berlinului. Povestea nu ne conduce însă spre lumea în care trăim acum, acest secol XXI amețitor, prinși într-o rețea a supravegherii constante, a concurenței nejustificate, în mijlocul unui tsunami de lucruri mărunte și de ocazii nesperate. A venit momentul, prin urmare, pentru o nouă perspectivă. Avându-l drept ghid pe John Higgs, ieșim de pe calea bătută și cutreierăm prin unele cotloane mai puțin luminate ale secolului XX, explorând atât teritorii cunoscute, cât și mai puțin cunoscute, descoperind abordări cu totul inedite în drumul nostru către prezent.John Higgs ne prezintă o istorie alternativă a celui mai ciudat dintre secole. Ne arată că lumea noastră nu este doar mai ciudată decât ne-am imaginat, ci, pentru a folosi cuvintele astrofizicianului Sir Arthur Eddington, „mai ciudată decât ne putem imagina“.„O carte provocatoare care îți stimulează cititorii să gândească radical.” (Daily Mail)„În volumul O istorie alternativă a secolului XX, Higgs își lărgește aria intelectuală pentru a cuprinde modernismul, situaționismul, teoria haosului, nedeterminarea și aproape fiecare altă cale propusă de epoca respectivă.” (Adam Roberts, New Scientist)..


1990 lei

În stoc
? Cauți o carte și nu o găsești pe site?

Alexandria îți recomandă


Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.