Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Jeff Kinney

Jeff Kinney

Jeff Kinney (n. 1971), designer american de jocuri online şi autor al hipercelebrei serii de romane în benzi desenate pentru copii The Diary of a Wimpy Kid, şi-a început cariera de ilustrator încă din liceu. Personajul Greg Heffley, în jurul căruia este construită întreaga acţiune din Jurnalul unui puşti, a fost creat în 1998, versiunea iniţială a textului, postată online pe Funbrain.com atrăgând, din 2006 până acum, peste 80 de milioane de vizitatori, zilnic aproximativ 70.000 de copii accesându-i benzile desenate.

Publicată în 2007, seria de romane în benzi desenate care îl au ca protagonist pe Greg a ajuns în scurt timp bestsellerul numărul 1 în Lista The New York Times dedicată literaturii pentru copii, cărţile vânzându-se în zeci de milioane de exemplare. De curând peripeţiile din Jurnalul unui puşti au fost transpuse într-un lungmetraj pentru copii, The Diary of the Wimpy Kid.

În 2009, Jeff Kinney a figurat pe lista Celor mai influenţi 100 de oameni a revistei Time.


 


Jurnalul unui puşti

Jurnalul unui puşti

Nu e deloc ușor să fii puști. Și nimeni nu știe asta mai bine decât Greg Heffley. Pericolele care te așteaptă când vrei să scapi de copilărie mai repede decât ar fi cazul sunt foarte bine ilustrate de cuvintele și desenele din jurnalul ținut cu sfințenie de Greg.La școală, băieții mai înalți și mai răi, care au început deja să se bărbierească, îi fac viața grea. Noroc că poate conta oricând pe Rowley, amicul lui. Dar când Rowley începe să se facă remarcat, Greg vrea să se folosească de popularitatea lui. Și așa ajunge prietenia lor să treacă prin încercări dintre cele mai comice.Primul titlu din seria Jurnalul unui puşti, prin care autorul american Jeff Kinney şi-a făcut un senzaţional debut pe piaţa editorială internaţională, a rămas, timp de 89 de săptămâni, cea mai bine vândută carte din prestigioasa listă de literatură pentru copii a celor de la The New York Times. Doar doi autori în afară de Kinney au avut, într-un an, mai mult de un titlu în lista celor mai bine vândute 25 de cărţi ale cotidianului american: Barack Obama şi Stephanie Meyer. Peste 11 milioane de exemplare ale aventurilor în benzi desenate prin care trece protagonistul Gregory "Greg" Heffley circulă acum în bibliotecile copiilor din toată lumea. În martie 2010 a fost lansat în cinematografele americane lungmetrajul animat realizat de 20th Century Fox după Jurnalul unui puşti, filmul bucurându-se de un mare succes şi fiind programat să ajungă în curând şi pe marile ecrane din România.Cei mici, care nu se dau, de cele mai multe ori, în vânt după „sportul" lecturii, s-au îngrămădit nu doar la citit, ci şi la recenzii: mulţi dintre cei care au empatizat cu ingeniosul personaj s-au înregistrat povestind şi ridicând în slăvi cărţile lui Kinney, postându-şi filmuleţele pe YouTube. În primul volum al seriei care a făcut ravagii în rândurile pieţei editoriale pentru copii, protagonistul, Greg Heffley, elev de şcoală generală, are de înfruntat mai toate problemele specifice vârstei: popularitatea în faţa colegilor, eternele fâstâciri în faţa fetelor, pofta de joc mult mai mare decât pofta de lecţii. Plină de umor şi de poante presărate la fiecare rând, desenată impecabil şi perfect potrivită universului puştilor, ediţia românească a Jurnalului unui puşti îi va convinge până şi pe cei mai leneşi copii că lectura nu este deloc o activitate plictisitoare...


3838 lei

Stoc epuizat
Vezi detalii
Jurnalul unui puşti

Jurnalul unui puşti

Primul titlu din seria Jurnalul unui puşti, prin care autorul american Jeff Kinney şi-a făcut un senzaţional debut pe piaţa editorială internaţională, a rămas, timp de 89 de săptămâni, cea mai bine vândută carte din prestigioasa listă de literatură pentru copii a celor de la The New York Times. Doar doi autori în afară de Kinney au avut, într-un an, mai mult de un titlu în lista celor mai bine vândute 25 de cărţi ale cotidianului american: Barack Obama şi Stephanie Meyer. Peste 11 milioane de exemplare ale aventurilor în benzi desenate prin care trece protagonistul Gregory "Greg" Heffley circulă acum în bibliotecile copiilor din toată lumea. În martie 2010 a fost lansat în cinematografele americane lungmetrajul animat realizat de 20th Century Fox după Jurnalul unui puşti, filmul bucurându-se de un mare succes şi fiind programat să ajungă în curând şi pe marile ecrane din România.Cei mici, care nu se dau, de cele mai multe ori, în vânt după „sportul" lecturii, s-au îngrămădit nu doar la citit, ci şi la recenzii: mulţi dintre cei care au empatizat cu ingeniosul personaj s-au înregistrat povestind şi ridicând în slăvi cărţile lui Kinney, postându-şi filmuleţele pe YouTube. În reţelele sociale precum Facebook, au apărut ca ciupercile după ploaie grupuri de fani ai seriei Jurnalul unui puşti, iar în căsuţa de email a autorului au ajuns până acum peste 60.000 de mailuri de la micii cititori, care doreau fie să-l felicite, fie să ştie mai multe despre bucătăria internă a cărţii lor preferate.În primul volum al seriei care a făcut ravagii în rândurile pieţei editoriale pentru copii, protagonistul, Greg Heffley, elev de şcoală generală, are de înfruntat mai toate problemele specifice vârstei: popularitatea în faţa colegilor, eternele fâstâciri în faţa fetelor, pofta de joc mult mai mare decât pofta de lecţii. Plină de umor şi de poante presărate la fiecare rând, desenată impecabil şi perfect potrivită universului puştilor, ediţia românească a Jurnalului unui puşti, aflată deja la al doila tiraj, îi va convinge până şi pe cei mai leneşi copii că lectura nu este deloc o activitate plictisitoare...


3838 lei

În stoc
Jurnalul unui puşti 1 (cartonată)

Jurnalul unui puşti 1 (cartonată)

Cea mai de succes serie după Harry Potter, care îi va convinge până şi cei mai reticenţi copii că lectura nu este nici pe departe plictisitoare!Primul titlu din seria Jurnalul unui puşti, prin care autorul american Jeff Kinney şi-a făcut un senzaţional debut pe piaţa editorială internaţională, a rămas, timp de 89 de săptămâni, cea mai bine vândută carte din prestigioasa listă de literatură pentru copii a celor de la The New York Times. Doar doi autori în afară de Kinney au avut, într-un an, mai mult de un titlu în lista celor mai bine vândute 25 de cărţi ale cotidianului american: Barack Obama şi Stephanie Meyer. Peste 11 milioane de exemplare ale aventurilor în benzi desenate prin care trece protagonistul Gregory "Greg" Heffley circulă acum în bibliotecile copiilor din toată lumea. În martie 2010 a fost lansat în cinematografele americane lungmetrajul animat realizat de 20th Century Fox după Jurnalul unui puşti, filmul bucurându-se de un mare succes şi fiind programat să ajungă în curând şi pe marile ecrane din România.Cei mici, care nu se dau, de cele mai multe ori, în vânt după „sportul" lecturii, s-au îngrămădit nu doar la citit, ci şi la recenzii: mulţi dintre cei care au empatizat cu ingeniosul personaj s-au înregistrat povestind şi ridicând în slăvi cărţile lui Kinney, postându-şi filmuleţele pe YouTube. În reţelele sociale precum Facebook, au apărut ca ciupercile după ploaie grupuri de fani ai seriei Jurnalul unui puşti, iar în căsuţa de email a autorului au ajuns până acum peste 60.000 de mailuri de la micii cititori, care doreau fie să-l felicite, fie să ştie mai multe despre bucătăria internă a cărţii lor preferate.În primul volum al seriei care a făcut ravagii în rândurile pieţei editoriale pentru copii, protagonistul, Greg Heffley, elev de şcoală generală, are de înfruntat mai toate problemele specifice vârstei: popularitatea în faţa colegilor, eternele fâstâciri în faţa fetelor, pofta de joc mult mai mare decât pofta de lecţii. Plină de umor şi de poante presărate la fiecare rând, desenată impecabil şi perfect potrivită universului puştilor, ediţia românească a Jurnalului unui puşti, aflată deja la al doila tiraj, îi va convinge până şi pe cei mai leneşi copii că lectura nu este deloc o activitate plictisitoare...


3838 lei

În stoc
? Cauți o carte și nu o găsești pe site?

Alexandria îți recomandă


Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.