Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Cum să educăm copiii mici cu respect și blândețe

Cum să educăm copiii mici cu respect și blândețe

Janet Lansbury
  • 3200 lei
În stoc

Wishlist

Aceasta este cea de-a doua carte a autoarei Janet Lansbury care apare în limba română, după succesul uriaș al primeia, Nu există copii răi. Cel mai mare merit al cărții Cum să educăm copiii mici cu respect și blândețe este că explică foarte clar părinților care este perspectiva copilului lor mic asupra lumii în care a sosit și pe care încearcă să o deslușească. Una dintre cele mai mari provocări în viața de proaspăt părinte sunt așteptările prea mari de la copilul mic. Ne așteptăm să doarmă bine, să mănânce mult, să plângă cât mai puțin, să fie cuminte și cooperant ca-n filme. Doar că realitatea e destul de diferită, iar părinții pot ajunge foarte repede să se simtă depășiți, nepricepuți, gata să fugă în lume. Janet Lansbury, educator parental și autoare a mii de materiale pentru părinți din toată lumea, ne explică scurt și direct ce simt și vor copiii noștri, cum să înțelegem care sunt nevoile lor, cum să ne ghidăm copiii în toate cu respect, răbdare și blândețe. Cartea conține multe cazuri concrete, îndrumări practice despre cum să te conectezi cu bebelușul tău, cum să abordezi somnul, mesele, joaca, cum să încurajezi independența și creativitatea copilului, cum să îți gestionezi furia și frustrarea când copilul nu cooperează. Ioana Chicet-Macoveiciuc, coordonator colecție Educație cu blândețe


Etichete: Librărie, Alexandria Librării, Cum să educăm copiii mici cu respect și blândețe, Janet Lansbury, Editura Univers

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.