Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Masa de sărbătoare

Masa de sărbătoare

Irina Nechit
  • 3400 lei
În stoc

Wishlist

Irina Nechit are darul de-a putea da glas dramatismului inaparent al existenței de toate zilele. Prin verbe simple, „prozaice”, poetă trasează granița dintre două lumi, cea a poeziei și cea a non-poeziei. Instantaneul realist (poetă e contemplativă, dar și o observatoare sfredelitoare, inocent-amară a ambientului) se învecinează cu insertul suprarealist, posedând aceeași capacitate de absorbție a realului care uneori devine expresiv-delirantă. Puternică sangvinitate a poetei se supune acestui suflu violent al realului, precum unei magii consubstantiale.

Gheorghe Grigurcu


Cadența de confesiune tranșantă ori simbolic filtrată, claritatea sentinței și gravitatea brutal răsucită, viziunea întunecată, dar păstrându-și resursele de vitalitate, însoțirea tatonarii/exasperării cu ludicul și intimismul, dar și cu un intermitent reflex thanatic, sunt câteva dintre particularitățile unei poezii care parcurge stările incandescente înșirate pe traseul unui zbor de săgeata, care unește consistentă luminoasă cu materia întunecată, de o eruptiva fluiditate.

Grațiela Benga


Etichete: Librărie, Alexandria Librării, Masa de sărbătoare, Irina Nechit, Editura Cartea Românească

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Două eseuri despre paradis și o încheiere

Două eseuri despre paradis și o încheiere

Horia-Roman Patapievici


3900 lei

Compromisul. O istorie politică și filozofică
Caiet de ricoșat gânduri

Caiet de ricoșat gânduri

Gabriel Liiceanu


5400 lei

Ce facem cu România? Dialoguri cu cititorii
Trilogia cunoaşterii

Trilogia cunoaşterii

Lucian Blaga


6900 lei

Despre Franţa. Inedit

Despre Franţa. Inedit

Emil Cioran


2300 lei


Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.