Volumul I al lucrarii Concursul aparent de norme penale, denumit Teoria generală, este dedicat întelegerii subtilitatilor si profunzimii unei institutii juridice care s-a remarcat de-a lungul timpului printr-o diversitate de abordari teoretice a interactiunilor dintre normele de incriminare, cu consecinta dezvoltarii unei jurisprudente asupra conflictului de norme ce s-a dovedit a fi „o adevarata Marea Sargaselor, care nu ar putea sa nu puna în dificultate chiar si cel mai îndraznet navigator judiciar”. Studierea acestui volum permite cititorului sa înteleaga institutia supusa examinarii pornind de la normele juridice pâna la concursul aparent sau veritabil de norme, continuând cu istoria institutiei si ceea ce ar trebui sa reprezinte fundamentul acesteia, ajungând în punctul în care aspectele definitorii ale concursului aparent de norme îi contureaza acestuia un regim suficient de bine închegat încât sa îi scoata în evidenta importanta în planul dreptului substantial si în planul dreptului procesual penal si sa fie delimitat în mod corespunzator de concursul de infractiuni. De aceea, teoria normei penale initiaza discutiile în aceasta materie si ne permite sa observam ca institutia concursului aparent de norme nu este dedicata exclusiv relatiei dintre infractiuni, ci sfera sa de aplicare se întinde si asupra conflictelor purtate între normele integratoare ori între acestea din urma si normele de incriminare. Aparitia si evolutia istorica a concursului de calificari si fundamentul sau legatura acestuia cu principiul ne bis in idem / double jeopardy subliniaza ideea conceptuala de la care a pornit concursul aparent, prin desprinderea acestuia de concursul ideal/formal de infractiuni în scopul de a evita angajarea raspunderii penale a subiectului activ pentru mai mult decât ceea ce a intentionat legiuitorul. Concursul de calificari se aseamana atât cu concursul formal, cât si cu cel real de infractiuni, fiind aplicabil în cazul unitatii si pluralitatii de actiuni, delimitarea dintre cele doua institutii realizându-se doar din perspectiva unei componente juridice despre care cititorul are ocazia sa ia cunostinta în urma parcurgerii paginilor acestui volum. Aplicarea cumulativa a normelor aflate într-o relatie de incompatibilitate poate sa aduca atingere principiului ne bis in idem sau double jeopardy, care interzice valorificarea aceluiasi element de doua ori si dubla sanctionare a unei persoane pentru aceeasi fapta. În completarea ideii principiale relevate de regula ne bis in idem / double jeopardy, teoria concursului aparent de norme penale are menirea de a identifica atât incompatibilitatea normelor la nivelul aplicarii efective, cât si a normei care va beneficia în final de aplicare exclusiva, care fac obiectul discutiilor în volumul II al acestei lucrari...

Volumul II al lucrarii Concursul aparent de norme penale, denumit Sfera și principiile de aplicare, îsi gaseste locul în completarea analizei reflectate în cuprinsul volumului anterior, prin depasirea implicatiilor teoretice si surprinderea modalitatilor practice de aplicare a unei teorii care are menirea de a desface „nodul gordian” al dreptului penal substantial. În lipsa unei reglementari exprese a teoriei, sfera ei de aplicare si modalitatea de solutionare a concursului aparent au fost întotdeauna caracterizate de diversitate, dobândind de-a lungul timpului diferite întelesuri si modalitati de aplicare. De aceea, în încercarea de a oferi unitate în diversitate au fost îmbinate cele mai importante doua sisteme utilizate distinct în doctrina penala si practica judiciara de drept comparat: formele de clasificare a concursului de calificari, în cadrul carora au fost incluse relatiile dintre normele penale ce pot fi subsumate calificarilor alternative, incompatibile, redundante, echivalente si, cu titlu de noutate, graduale, ce pun în valoare sfera de aplicare a concursului aparent, precum si principiile de solutionare a concursului de calificari, care permit examinarea relatiei dintre norme si identificarea normei penale prevalente prin prisma specialitatii, subsidiaritatii, absorbtiei si alternativitatii. Dupa unele încercari de a ramâne tributari modalitatii de solutionare a concursului aparent care apare în mod frecvent în literatura de specialitate a altor state, un asemenea demers si-a dovedit rapid limitele, întrucât nici teoriile ori domeniile de aplicare ale principiilor în maniera dezvoltata în literatura straina nu sunt lipsite de provocari din perspectiva mentinerii caracterului unitar al teoriei. Prin urmare, în încercarea de a unifica aplicarea concursului aparent de norme penale au fost dezvoltate noi forme de clasificare a concursului de calificari si au fost examinate în mod exhaustiv principiile specialitatii, subsidiaritatii si absorbtiei, alaturi de promovarea ideilor de „resuscitare” a principiului alternativitatii, cu accent asupra delimitarii domeniilor acestora de aplicare si stabilirii ordinii de prioritate. Elementele de originalitate nu s-au rezumat la crearea unei noi forme de clasificare a concursului de calificari si integrarea acestor forme alaturi de principiile de solutionare, întrucât în cadrul calificarilor incompatibile, care în doctrina franceza beneficiaza de o definitie sumara, a fost inclusa teoria pe care autorii germani au dezvoltat-o sub denumirea actele anterioare si ulterioare sanctionate implicit. Din perspectiva domeniului de aplicare al principiului specialitatii a fost urmata distinctia realizata în doctrina germana între infractiunile calificate si infractiunile privilegiate, iar pentru a facilita întelegerea constructiei specialitatii, distinctia realizata în doctrina italiana între specialitatea printr-un element specific si specialitatea printr-un element aditional si-a dovedit utilitatea. În cazul principiului subsidiaritatii, examinat prin referire la cele doua forme obisnuite, formala (expresa) si materiala (tacita), domeniul sau de aplicare a fost redefinit fata de constructia obisnuita regasita în literatura straina, ce corespunde mai degraba absorbtiei naturale. Pentru subsidiaritatea formala a fost urmata distinctia realizata în doctrina italiana între subsidiaritatea determinata, nedeterminata si relativ determinata, identificându-se însa noi modalitati de exprimare a clauzei de subsidiaritate. Cercetarea stiintifica si încercarea de identificare a unei teorii unitare de aplicare a principiului absorbtiei nu au fost lipsite de provocari, întrucât absorbtia naturala nu beneficiaza de o constructie juridica solida, astfel ca, desi au fost identificate criterii obiective pentru solutionarea conflictului, au fost mentinute si unele criterii subiective ce ofera portia corespunzatoare de echilibru pentru întelegerea si aplicarea echitabila a normelor penale în materia absorbtiei naturale...

Desi amanarea aplicarii pedepsei a mai facut obiectul preocuparilor doctrinei noastre din ultimii ani, subiectul este departe de a fi epuizat, data fiind noutatea institutiei si multiplele probleme pe care reglementarea in vigoare le poate genera in practica. De aceea, o monografie consacrata exclusiv amanarii aplicarii pedepsei merita atentia si interesul teoreticienilor si practicienilor dreptului penal.Lucrarea de fata reprezinta corolarul unei activitati de cercetare derulate de autor pe parcursul ultimilor ani, activitate reflectata deja in mai multe articole publicate in principalele reviste de specialitate din tara.Asa se face ca monografia careia ii consacram aceste randuri are la baza, asa cum se cuvine, o temeinica documentare, autorul parcurgand cea mai mare parte a materialelor relevante din doctrina romana si un numar semnificativ de lucrari din doctrina straina. Chiar daca cele mai multe dintre aceste lucrari au fost publicate sub imperiul Codului penal anterior si se refera la institutiile reglementate de acesta (in principal la suspendarea executarii pedepsei), autorul transpune problemele si solutiile identificate de autorii citati in planul institutiei amanarii aplicarii pedepsei, analizand in ce masura acestea pot fi sustinute in raport de noua reglementare. Este de apreciat in acest context si aplecarea autorului spre dreptul comparat, raportarea la solutiile legislative din alte sisteme fiind utila pentru intelegerea specificului acestei institutii.In acelasi timp, autorul incearca sa identifice cat mai multe dintre problemele noi, determinate de noile dispozitii penale si procesual-penale, probleme cu care doctrina si practica nu s-au confruntat anterior anului 2014.De asemenea, merita apreciat efortul autorului de a oferi o imagine asupra modului in care noile dispozitii se reflecta in jurisprudenta, consideratiile teoretice fiind ilustrate de numeroase solutii din practica judiciara, cele mai multe nefiind publicate anterior. Nu in ultimul rand, trebuie remarcat spiritul critic manifestat de autor in legatura cu solutiile analizate, indiferent daca acestea au fost culese din lucrari de specialitate sau din practica judiciara.Lucrarea este redactata intr-un stil placut si clar, ceea ce faciliteaza urmarirea si intelegerea rationamentelor dezvoltate de catre autor. Fie si numai pentru aceste motive, monografia Amanarea aplicarii pedepsei in teoria si practica dreptului penal este o lucrare din a carei lectura cititorul nu are decat de castigat...