Ion Minulescu

Ion Minulescu (1881-1944) A fost un poet si prozator roman, reprezentant important al simbolismului romanesc. S-a nascut la Bucuresti, pe 6 ianuarie 1881. A urmat scoala primara si gimnaziul la Pitesti.  In 1898, sub semnatura I. Minulescu-Nirvan, tanarul poet publica in ,,Foaia pentru toti". In 1900 pleaca la Paris pentru a studia dreptul. Poetii francezi ii schimba insa dorintele si, captivat de scrierile acestora, uita de studiile sale juridice. Dupa numai 4 ani se intoarce in tara, unde compune poezie si proza. In 1905 publica unele poeme, cateva fragmente de proza din Jurnalul unui pribeag, in revista ,,Viata noua" a lui Ovid Densusia nu, unul dintre reprezentantii de seama ai miscarii simboliste. In 1906, Ion Minulescu publica o parte dintre versurile care vor compune Romantele pentru mai tarziu in revista ,,Viata literara si artistica" a lui Ilarie Chendi. Iarna 1906-1907 cei doi prieteni o petrec la Constanta, ecourile acestei sederi la tarmurile marii regasindu-se in versurile lor, in minulescianele Romante pentru mai tarziu (1908) si in Fantaziile lui D. Anghel (1909). In 1921, Minulescu isi face debutul ca autor dramatic: pe scena Nationalului se joaca piesa Pleaca berzele si comedia intr-un act Lulu Popescu (10 ianuarie). In 1924 apare romanul Rosu, galben si albastru, unul dintre marile succese literare ale vremii. In 1939, publica Ciracul lui Hegesias, iar 6 ani mai tarziu, in 1930, apare volumul Strofe pentru toata lumea...

Fragment din cartea "Corigent la limba română" de Ion Minulescu:"Ah!... Ce frumoasă e Margareta!...Parcă e icoană sfintei Filofteia de la capătul patului meu, pe care maestrul anonim a îmbrăcat-o în argint și nu i-a lăsat descoperit decât chipul măsliniu cu ochii verzi și buzele roșii.Nu știu cine a hotărât că patronul școlarilor silitori din România să fie Sfântul Petre. Unul din cei patru evanghelici ar fi fost poate mai nimerit. Sfântul Petre nu știa nici măcar să citească !...Se pare însă că simbolul cheilor cu care Sfântul Petre te întâmpină din pragul fiecărei biserici mai are și altă interpretare decât cea pe care mi-o dăduse popa Gheorghe, profesorul nostru de religie din cursul inferior. În viață, că și după moarte, porțile raiului nu se deschid decât pentru cei „săraci cu duhul". De cele mai multe ori podoabele minții și ale sufletului sunt bagaje inutile, care-ți ingreuiaza drumul spre împărăția cerurilor. Și dacă știi să citeșți cărțile sfinte și printre rânduri, înveți că adevărată fericire pamanteana este să te poți lepăda la timp de ai tăi și de ține însuți sau, cum s-ar zice în stilul evanghelic: să n-aștepți niciodată să cânte cocoșii de trei ori!...Pregătește-ți dar cheile, Sfinte Petre. După cum vezi, îngropăm încă un an școlar, și-acum venim să batem din nou la porțile raiului. Nu ne mai întreba cine suntem, fiindcă ne cunoști din anii trecuți. Suntem tot noi, adică: Eu, Cotan și Mihăiță... Cântărește-ne bine mintea și sufletul în balanță palmelor tale apostolice și deschide porțile numai aceluia din noi care va fi demn să între...Și eroul predicii de pe munte răspunde: „Fericiți cei fără nici un fel de bagaj, fiindcă aceia nu vor avea nimic de pier-dut!"..."..

Corigent la limba română este un roman în multe privințe autobiografic, primit cu multă simpatie de public în 1929. Povestea e scrisă cu nume schimbate, însă pe Ion Minulescu nu veridicitatea l-a preocupat, ci felul în care, prin imaginație, își cucerește cititorii.Aceștia sunt captivați de povestea lui Bucu, un licean de provincie care își face educația sentimentală, iar astfel își pierde inocența, rivalizând cu profesorul de limba română, care se răzbună lăsându-l corigent. De aici încolo, aventurile sentimentale și erotice, răsturnările de situație și deznodămintele parțiale, adeseori tragice, curg ca într-un roman de moravuri, care însă nu se desparte niciodată de tonul ludic al poeziei lui Ion Minulescu. Un roman al formării unic în felul său: educativ și frivol, vesel și tragic. Totdeauna atrăgător.Ion Minulescu (1881–1944), poet și prozator, reprezentant al curentului simbolist românesc. Bacalaureatul l-a obținut la București, la un pension particular, întocmai ca eroul romanului său din 1929, Corigent la limba română. A debutat cu versuri, iar după Primul Război Mondial a publicat mai multe volume de versuri, proză și teatru. Poezie: Romanțe pentru mai târziu (1908), Strofe pentru toată lumea (1930). Proză: Măști de bronz și lampioane de porțelan (1920), Roșu, galben și albastru (1924). „Într-o structură realistă evidentă, Corigent la limba română este, prin sensurile lui, tot un roman simbolist, ca și alte lucrări ale prozei lui Ion Minulescu. Este aici prima lui caracteristică estetică, aplicabilă întregii opere a scriitorului. O a doua o descoperim în permanenta undă de umor, alunecând mai rar aici către satira groasă, caragialescă, și mai des menținându-se, fără inconsecvențe, într-o autoironie bonomă, îngăduitoare.“ Mihai Gafița, scriitor și editor român..

Corigent la Limba Română - Ion Minulescu..

***Corigent la limba română***Ion Minulescu..

Provocarile venite in ultimul timp din campul literar romanesc au modificat substantial lectura textelor scriitorilor moderni. in colectia „Literatura romana moderna“ sunt „arhivate“ contributiile unor participanti majori la schimbarea de discurs literar. Incercam astfel sa adresam o invitatie elevilor si profesorilor de a cauta sa inteleaga mizele si subtextul unei transformari de paradigma literara.In Corigent la limba romana locvacitatea se amesteca cu un fel de melancolie, care da cartii, interesanta si ca document, o oarecare nobleta. Dar „misticul“ este si aici in toi, potrivit pana la un punct cu copilaria unui roman din preajma Oltului, replica mai zgomotoasa „medelenismului“ lui Ionel Teodoreanu. Este plina de haz scena tezei la limba romana. Eroul, elev in clasa a VI-a, avand a scrie despre Umbra lui Mircea. La Cozia, isi aduce aminte ca manastirea n-are turnuri si ca umbrele turnurilor nu cad pana peste apa Oltului: „Eram asa de sigur c-am sa fac cel mai bun concurs din clasa, ca nu mai am rabdare s-astept. Ma ridic dar, dupa cum este obiceiul in scoala, cu degetul aratator de la mana dreapta in sus si cer cuvantul. Profesorul, care de pe catedra observa mai dinainte enervarea mea, ma intreaba – miscand nedumerit din cap, ce vreau. In jurul meu, cativa elevi s-au oprit din scris si curiosi ma fura cu coada ochiului. Eu nu mai astept sa fiu intrebat a doua oara ce vreau: – Poezia Umbra lui Mircea. La Cozia nu este adevarata, domnule profesor...“ Izbit in certitudinile lui, profesorul da pe usa afara pe junele critic...

Ion Minulescu (1881-1944), poet şi prozator, a fost un reprezentant de seamă al Simbolismului românesc. Director al Teatrului Naţional din Bucureşti (1926) şi al artelor în Ministerul Artelor şi Cultelor, din 1922 până în 1940, acesta a semnat volume de poezii – Romanţe pentru mai târziu, De vorbă cu mine însumi, Nu sunt ce par a fi…, proză fantastică – Măşti de bronz şi lampioane de porţelan, Cetiţi-le noaptea, romane – Roşu, galben şi albastru şi piese de teatru – Pleacă berzele, Manechinul sentimental.„Dacă Bacovia se pune în scenă pentru a se exprima, Ion Minulescu joacă teatru pentru a se disimula. La el, estetismul caracteristic simboliştilor pare aşa de evident încât nu mai trebuie dovedit. Toată poezia minulesciană constă în ceremonialul pe care-l propune, în afectare şi grandilocvenţă, în bufoneria pură. Ea este cel dintâi exemplu limpede de poezie a poeziei din literatura română. Valoarea vine nu din „sinceritatea” limbajului, ci din disproporţia pe care poetul o cultivă între ceea ce are de spus şi felul în care spune.La drept vorbind, Minulescu nu spune nimic (sub acest raport, emoţiile lui sunt de o banalitate desăvârşită); şi atunci se preface că spune. Indiferent de temă – totul este simulat: iubirea, tristeţea, nostalgia metafizică. Poetul este un simulant, dar unul plin de talent, în stare să joace orice rol, inclusiv pe al său propriu.” (Nicolae Manolescu)..

A fost un poet si prozator roman, reprezentant important al simbolismului romanesc. S-a nascut la Bucuresti, pe 6 ianuarie 1881...

Intr-un bazar sentimentalStofe vechi, o mandolina,Un Cezanne si doi Gauguin,Patru masti de bronz:Beethoven, Berlioz, Wagner, Chopin,O sofa araba, doua vechi icoane bizantine,Un potir de-argint, mai multe vase vechi de Saxa, plineCu mimoza, tamburine spaniole, lampioaneJaponeze, trei foteluri cu inscriptii musulmane,"Fleurs du mal" legate-n piele de Cordova,Si pe pian:Charles Baudelaire si-alaturi Villiers de l'Isle-Adam.....

Versuri..

Ion Minulescu (1881-1944), poet şi prozator, a fost un reprezentant de seamă al Simbolismului românesc. Director al Teatrului Naţional din Bucureşti (1926) şi al artelor în Ministerul Artelor şi Cultelor, din 1922 până în 1940, acesta a semnat volume de poezii – Romanţe pentru mai târziu, De vorbă cu mine însumi, Nu sunt ce par a fi…, proză fantastică – Măşti de bronz şi lampioane de porţelan, Cetiţi-le noaptea, romane – Roşu, galben şi albastru şi piese de teatru – Pleacă berzele, Manechinul sentimental.„Dacă Bacovia se pune în scenă pentru a se exprima, Ion Minulescu joacă teatru pentru a se disimula. La el, estetismul caracteristic simboliştilor pare aşa de evident încât nu mai trebuie dovedit. Toată poezia minulesciană constă în ceremonialul pe care-l propune, în afectare şi grandilocvenţă, în bufoneria pură. Ea este cel dintâi exemplu limpede de poezie a poeziei din literatura română. Valoarea vine nu din „sinceritatea” limbajului, ci din disproporţia pe care poetul o cultivă între ceea ce are de spus şi felul în care spune.La drept vorbind, Minulescu nu spune nimic (sub acest raport, emoţiile lui sunt de o banalitate desăvârşită); şi atunci se preface că spune. Indiferent de temă – totul este simulat: iubirea, tristeţea, nostalgia metafizică. Poetul este un simulant, dar unul plin de talent, în stare să joace orice rol, inclusiv pe al său propriu.” – Nicolae Manolescu..